Tradiţionale pentru zona montană, construite din lemn, având şi elemente moderne pentru acea vreme, altele mai pretenţioase, în stil neoromânesc, puţine sunt astăzi renovate sau bine întreţinute. În schimb, multe se prezintă în stare deplorabilă, distruse sau chiar abandonate.
Punctul de cotitură pentru dezvoltarea oraşului este legat de construirea căii ferate care lega Ploieştiul de Braşov, urmare a convenţiei dintre România şi Austro-Ungaria din 31 mai 1874.
Beneficiind de un cadru natural splendid, situat între munţi dar pe un platou deseori însorit, după acest moment se înregistrează o perioadă de prosperitate în turism şi industrie. Dacă Sinaia (oraş mai umed) era atractivă datorită desei prezenţe a familiei regale, Predealul avea alte avantaje: zăpadă mai abundentă, pârtie de schi în imediata apropiere (iar acest sport începuse să fie foarte la modă), pădure de brazi, cadru mai propice pentru petrecerea vacanţelor, vederea crestelor Carpaţilor. Este şi motivul pentru care aici apar numeroase case tip vilă, având un aer special, în special în perioada interbelică. Tipic zonei, deşi se menţine şi aici un eclectism, sunt casele tradiţionale din lemn cu design special tip chalet (spre deosebire de Sinaia, unde sunt din piatră, mai monumentale), unele cu bârne, având elemente specifice autohtone (cum sunt verandele sau prispele acoperite), curţi generoase cu gard din lemn, şi dimensiuni rezonabile, nelipsitele obloane care imprimă şi ele o atmosferă vintage.
Unele prezintă o structură mixtă, piatră şi cărămidă la parter, continuată cu lemn la etaj/mansardă. Soluţiile de acoperiş sunt diverse: ţiglă ceramică, tablă, rămânând şi acum cele din lemn, şindrilă sau şiţă.
Cartierul Cioplea devine unul dintre cele mai şic din întreaga ţară, mai ales că pe strada lungă şi în pantă se schia foarte bine (automobilele erau extrem de rare).
Vilă cu încărcătură istorică
Aici este locul ales de Mareşalul Ion Antonescu pentru ridicarea splendidei sale case de vacanţă, vila “Căprioara” (proiectul şi construcţia fiind realizate de arhitectul Horia Clejan) dezvăluindu-se la capătul străzii printre brazii înalţi, seculari. Motivul alegerii acestei locaţii este că din acest loc înalt priveliştea munţilor este excepţională iar, pe de altă parte, Antonescu era pasionat de schi. De altfel în spatele casei a fost amenajată şi o partie pentru ca pe atunci, să poată schia în voie. Se pare că în această casă a avut loc în 1937 o întâlnire cu liderul mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu şi tot aici generalul a primit domiciliu obligatoriu în urma unui nou conflict cu regele Carol al II-lea. Ajuns la conducerea României, mareşalul s-a folosit deseori de casa sa pentru întâlniri politice şi pentru a lucra. Condamnat la moarte după război şi executat, Ion Antonescu a fost deposedat şi de întreaga avere deţinută, inclusiv de casa din Predeal, care a intrat în proprietatea statului şi a fost exploatată turistic. În anii ’60 – ’70 aici a funcţionat o discotecă, una dintre cele mai căutate din acele timpuri, probabil şi datorită ambianţei speciale pe care o oferă interiorul, cu un spaţiu în acelaşi timp extern de generos dar şi intim, dat de şemineu şi de diferenţele de nivel de la parter. După revoluţie, casa şi terenul au fost revendicate fără succes de urmaşi şi a trecut (ca multe alte case frumoase şi valoroase, probabil pe mai nimic, ca orice casă “veche”) în proprietate privată. De mai mult timp este pusă în vânzare, suma cerută pe construcţie (bineînţeles s-a intervenit total neinspirat cu nelipsitele termopane) şi 6.500 metri pătraţi de teren (!) fiind de 2,5 milioane de euro, mică faţă de valoarea reală, prea mare însă pentru investitori, care nu o ştiu decât pe cea cu cât mai înalte blocuri din beton şi mai multe apartamente sau birouri.
Şi Ceauşescu
O senzaţie de bine te cuprindea în Predeal. Aerul super ozonat, mirosul de brad şi de lemn ars, pădurea, dar în mod sigur şi casele, te făceau să uiţi de neajunsurile din epoca comunistă, chiar dacă cu greu obţineai să închiriezi o cameră. În mod paradoxal, şi aceste timpuri sunt bune pentru oraş, construcţiile noi şi moderne (excepţie făcând blocurile de locuinţe din beton, în contradicţie totală şi neplăcută cu casele tradiţionale din lemn) integrându-se destul de bine. Astfel de exemple sunt: hotelul Orizont, gara (încă modernă după aproape 50 de ani de la construcţie), hotelul Cioplea (actualmente Belvedere) care arăta mai bine în comparaţie cu rezultatul după renovarea din anii ’90, hotelul Predeal.
Atracţia însă către casele tradiţionale din Predeal nu l-a lăsat indiferent nici pe Ceauşescu, şi asta chiar înainte de a deveni El Comandante Suprem. Vila pe care a pus ochii fusese construită în 1927 în cartierul Cioplea, fiind una dintre primele construcţii de recreere din zonă. Reşedinţa de iarnă a profesorului Teodor Vasilescu construită în stil tradiţional, cu verandă acoperită, a fost rechiziţionată de comunişti şi utilizată de Ceauşescu între 1950 – 1958, când casa era administrată de Ministerului Forţelor Armate, fiind prima reşedinţă de protocol a lui Ceauşescu înainte de a prelua controlul total asupra întregii ţări.
Actualmente, ca multe alte proprietăţi şi case vechi din Predeal, imobilul având teren de 1.350 metri pătraţi (322 construiţi), 8 camere şi 3 băi este de vânzare prin Artmark Historical Estate, preţul estimat plasându-se între 300.000 şi 400.000 de euro.
Ou sont les neiges d’antan
La fel de paradoxal, situaţia actuală se prezintă mult mai rău. În primul rând au avut de suferit tocmai acele case vechi despre care vorbim şi care dădeau tonul ambianţei în oraş.
Multe dintre ele fiind naţionalizate şi utilizate în scop turistic erau vrând-nevrând reparate în perioada comunistă. Procesul de retrocedare a durat extrem de mult, unele nici până astăzi nu au fost retrocedate. În această perioadă nimeni nu a mai fost interesat să investească şi să efectueze lucrări de renovare. Foarte multe case, inclusiv în zone selecte, cum este Cioplea, sunt devastate, lăsate în paragină şi vandalizate (uşile smulse şi furate, gardurile dărâmate, ferestrele sparte, etc.). Altele cad pur şi simplu pe ele.
Este foarte, foarte trist să vezi astfel de proprietăţi, unele mândre odinioară, astăzi stau să “plângă“. Am întrebat câţiva localnici, nimeni nu pare să ştie ceva, cine a fost proprietarul, ce s-a întâmplat, ce face primăria, există vreun plan, o speranţă?
Retrocedate sau nu, foarte multe case sunt de vânzare, anunţul te întâmpină la fiecare pas. Preţurile nu sunt exagerate, dar interesul este mic, mai ales că nu poţi şti ce defecţiuni ascunde casa neutilizată şi nereparată de mult timp. Infiltraţiile de apă sunt cele care ridică multe semne de întrebare cu privire la soliditatea structurii.
Se ştie că pentru casele din lemn este necesară o reparaţie capitală la 20 de ani, iar întreţinerea lemnului trebuie să se facă anual. În plus, condiţiile de la munte sunt mult mai dificile, mai multe precipitaţii, mai frig, mai multă umezeală, ceea ce duce, de asemenea, la necesitatea renovărilor mai dese. Nu este lipsit de interes nici faptul că intervenţiile făcute de cei care au rămas în case (proprietari vechi sau noi) nu au fost de obicei bine venite.
S-au făcut adăugiri constructive care au alterat proiectul iniţial, s-a renunţat la obloanele din lemn, s-a înlocuit tâmplăria de lemn cu cea din plastic, s-au mărit deschiderile sau, din contră, s-au zidit altele, s-a optat deseori pentru ţigla metalică la acoperiş, s-a termoizolat cu polistiren (pus peste lemn, este de-a dreptul o crimă deoarece, neputând respira, lemnul va putrezi în scurt timp) etc.
În acelaşi timp, există şi numeroase şantiere începute şi lăsate, la rândul lor de izbelişte. Imaginea este dezolantă şi deseori Predealul, chiar şi în cartierul Cioplea, pare un oraş părăsit, mai cu seamă că falnicele vile noi şi moderne sunt mai degrabă ferecate, securizate, dar nu şi locuite. Pur şi simplu îţi este teamă pe stradă când se lasă seara.
Apropo de vilele noi, desigur, sunt şi proiecte foarte spectaculoase, cu elemente speciale de finisaj şi design, accentul fiind pus în primul rând pe elementul de epatare (monumentalitate, supradimensionare), în timp ce casele despre care vorbim sunt caracterizate, spre deosebire, în primul rând prin intimitate şi naturaleţe.
Contrastul dintre cele două tipuri de case, de fapt două lumi diferite, apare ca nefericit, la care se adaugă bineînţeles numeroase dărăpănături, şantiere părăsite, maidane, alături de blocuri vechi şi noi.
De toată această stare a lucrurilor şi de faptul că Predealul devine din ce în ce un oraş în mare declin (acesta este şi unul dintre motivele pentru care casele vechi nu se vând) se fac vinovate şi autorităţile locale, edilii. Ca un exemplu de cum sunt trataţi turiştii, în această iarnă, trotuarele nu sunt curăţate de zăpadă, cetăţenii fiind nevoiţi în Cioplea şi pe drumul spre pârtie să neargă primejdios cot la cot cu maşinile, pe stradă.
Pe frumosul drum Poliştoaca, paralel cu Cioplea, dar în pădure, destinat turiştilor, o barieră şi un mesaj interzic accesul maşinilor. Acestea se plimbă însă în voie, la fel ca şi ATV-urile, alungând astfel adevăraţii iubitori de munte.
