16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCampioni europeni la bonificarea economiilor in euro

Campioni europeni la bonificarea economiilor in euro

» Dobanzile la depozitele in euro s-au dublat in trei luni, pana la 6,75%.

» Valoarea creditelor in euro este de 2,2 ori mai mari decat cea a depozitelor.

Bancile locale au intrat, de vreo doua luni, intr-o competitie dura pentru atragerea economiilor romanilor, deoarece grupurile-mama nu le mai pot asigura finantarea, pentru moment, ceea ce a urcat dobanzile pentru depozitele in valuta pana la cel mai inalt nivel din Uniunea Europeana. Din vara si pana in prezent dobanzile la economiile in euro aproape ca s-au dublat, astfel ca randamentele cele mai bune au ajuns la cote de 6-6,75%. Unii analisti sustin ca dobanzile ridicate oferite de bancile romanesti ar putea atrage si plasamente din partea strainilor, chiar daca depozitele nu sunt garantate in totalitate, deoarece exista garantia soliditatii sistemului bancar romanesc. Exista analisti care sustin ca desi avem cele mai bune dobanzi din Europa, acestea nu sunt la distanta foarte mare de dobanzile platite in tari dezvoltate din UE, si, astfel, strainii nu vor transfera sume semnificative in depozitele romanesti.

 

Escaladarea dobanzilor la depozitele in euro ar putea continua in perioada urmatoare, deoarece bancile au de finantat o diferenta considerabila intre creditele in valuta acordate si depozitele atrase. Conform datelor prezentate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), la finalul lunii septembrie, soldul creditelor in valuta acordate de bancile comerciale a ajuns la un echivalent de 108,9 miliarde lei (29,7 miliarde euro), de peste doua ori mai mare decat depozitele atrase, in echivalent de doar 50 miliarde lei (13,7 miliarde euro). Astfel, in conditiile in care nu prea se mai scurg bani prin liniile de finantare de la bancile-mama, bancile locale trebuie sa atraga din piata sau de la clienti diferenta dintre credite si depozite de 16 de miliarde euro, la sfarsitul lunii septembrie.

"Masurile luate de state din UE pentru sprijinirea sistemului bancar – de incurajare a creditarii interbancare, de garantare a depozitelor etc – au condus la restrictii privind finantarea transfrontaliera, in special in sensul reducerii expunerii bancilor occidentale pe zona Europei Centrale si de Est. Cred ca in continuare bancile locale se vor finanta cat mai putin sau deloc din UE, chiar si de la bancile-mama. Astfel, acestea trebuie sa se finanteze mai mult pe plan intern, la dobanzi cat mai atractive", spune Nicolae Danila, fost presedinte al BCR.

Chiar si in conditiile incetinirii economice, Europa Centrala si de Est va ramane totusi o zona de atractivitate pentru capitalurile straine, avand in vedere raportul bun dintre risc si randament, spune Danila. "Cred ca unele fonduri private si persoane fizice straine ar putea fi dispuse sa plaseze euro in depozite din Romania. Chiar daca garantia depozitelor functioneaza in limita a 50.000 euro, au garantia soliditatii sistemului bancar", a conchis Danila.

Miza: valuta de la saltea
O parte din romanii care obisnuiesc sa economiseasca euro la saltea ar putea fi determinati sa-si plaseze banii in banci daca dobanzile vor fi atat de mari astfel incat sa depaseasca aversiunea lor la risc, dar sumele nu vor fi semnificative, e de parere Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank Romania. "In ceea ce-i priveste pe straini, nu cred ca putem vorbi de transferuri inspre depozitele locale. Cei institutionali ar face-o doar la randamente de peste 10%, la nivelul la cat se tranzactioneaza in prezent eurobondurile emise de MEF, iar persoanele fizice au parte acasa de dobanzi nu cu foarte mult sub cele din Romania si mai trebuie sa suporte si costurile de transfer", a explicat Chidesciuc.
Prin stimularea economisirii, bancile romanesti incearca sa-si diminueze costurile de finantare a diferentei dintre creditele acordate si depozitele atrase. Pana acum aceasta diferenta a fost acoperita de bancile-mama. Acum bancile locale se pot finanta de pe plan extern la costuri de circa 11%, in vreme ce pe plan intern cele mai mari dobanzi platite de banci sunt in jur de 6-6,75%.

 

Cred ca bancile locale se vor finanta cat mai putin sau deloc din UE, chiar si de la bancile-mama. Ele trebuie sa se finanteze mai mult pe plan intern, la dobanzi cat mai atractive." Nicolae Danila

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă