Odata, Mircea Cartarescu spunea, la un curs optional, ca tot ceea ce e patetic, in arta, este dispretuit. Atata vreme cat nu i s-a intamplat lui, spectatorului (cititorului), pateticul vazut e respingator ca o constiinta rea. Ceea ce e telenovelistic e uncool, ceea ce nu e cinic ba, dimpotriva, chiar siropos, pare moale, flasc, cat timp n-ai trecut tu prin asa ceva. Pai da, pentu ca oricui i se poate intampla sa treaca printr-un moment in viata in care distanta regulamentara fata de sine insusi sa dispara, umorile sa-l lichefieze, gesturile sa se declanseze spontan; sa nu mai fie, cum se zice, el insusi. Pe surprinderea acestui tip de adevar, pulsional, al omului, se bazeaza emisiuni de genul "Tradati in dragoste". Numai ca, acum, toata lumea stie ca ele sunt fake-uri. Apoi, repetitia e mama plictiselii. Cu "Din dragoste" nu se intampla la fel.
Mircea Radu nu e el vreun psihanalist, dar fidelitatea fata de propriul rol a contribuit mult la imbunatatirea interpretarii, ceea ce nu se poate spune, de pilda, despre doctorul Cristian Andrei, esuat alaturi de Ogica, parca, intr-o emisiune la care nu m-am uitat niciodata. Cazurile pe care-si ascute cazuistica Mircea Radu nu seamana neaparat intre ele. Bunaoara, martea trecuta, era vorba despre un cuplu destra-mat a carui jumatate masculina voia impacare. Doi oameni tineri, simpli, se despartisera pentru ca el devenise prea comod. Ea-l avertizase ca-si va pierde afectiunea pentru el, ceea ce se si intamplase. Oamenii, care aveau si un copil impreuna, se despartisera. Dar el "isi daduse seama", voia sa revina. Ea, insa, nu. si totusi, acest "nu" al ei nu era net. Persista in el ambiguitatea unei afectiuni care lasase urme. Ea il acuzase ca "e prea taran".
El venise totusi s-o cheme, din studioul lui Mircea Radu, inapoi. Iar ea – din nu stiu ce motiv, dar scena devenea romaneasca – venise. Era acolo, doar ca nu voia sa paseasca pe scena. El ii cumparase un inel pe care voia sa i-l potriveasca pe deget, desigur, ca s-o constranga putin. Ea refuza, dar era deja acolo, pe fotoliu, langa el. Mir-cea Radu gaseste cu cale s-o induplece. Ii spune: uite, daca inelul ti se potriveste, inseamna ca el te cunoaste foarte bine, hai, intinde-i mana, sa vedem. si, desigur, inelul s-a potrivit, emisiunea a iesit in pauza, a urmat povestea de dragoste a actorului George Ivascu cu regizoarea Alice Barb. Nu stim daca cei doi, disparuti repede din centrul camerelor de luat vederi, s-au impacat. Probabil ca nu. El voia inapoi, ei ii era, probabil, mila. Mila e un sentiment de dispretuit.
E nasol sa fii subiectul milei, e foarte stingheritor sa te afli fata-n fata cu cel de care ti-e mila Ca spectacol, insa, acesta al milei e unul rar, in masura in care mila despre care vorbesc n-are nici un strop de dispret, ci multa duiosie si neputinta: o mila-deznodamant pentru o poveste frumoasa; pentru o transcendere a kitsch-ului de care tot televiziunea pare, in mod exceptional capabila.
