-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomania ar putea pierde 3 miliarde de euro la export

Romania ar putea pierde 3 miliarde de euro la export

» Romania este captiva in piata europeana, deoarece de aici vin si investitiile, si relatiile, si banii.

» Exporturile catre Germania si Franta depind masiv de industria auto, iar cele catre Italia de lohn.

Romania nu reuseste sa acopere cu banii obtinuti din exporturi decat o parte din valuta cheltuita pe importuri, creand astfel cea mai mare vulnerabilitate a economiei. Pana in luna august, un leu mai slab si finalizarea unor investitii au sustinut accelerarea exporturilor intr-un ritm care-l depasea pe cel al importurilor.
Insa incetinirea economiilor principalilor nostri parteneri de comert – Italia si Germania –, ca efect al crizei financiare internationale, poate stopa expansiunea exporturilor, intrucat aproape o treime din exporturile noastre sunt absorbite de cele doua mari economii europene. De altfel, mai toate tarile catre care se vand produsele noastre au intrat in recesiune sau se indreapta catre ea, iar in unele cazuri, cum ar fi Turcia sau Ungaria, criza este mai profunda. In urma problemelor economice ale principalilor nostri parteneri comerciali, sunt foarte putine sanse ca acestia sa fie interesati sa-si mareasca consumul de bunuri.

Lucrurile s-au deteriorat insa si pe plan local, unde bancile comerciale au taiat creditarea din cauza crizei financiare, ceea ce incurca afacerile companiilor care ar putea exporta in afara spatiului Uniunii Europene. O prima estimare a evolutiei exporturilor se opreste la finalul acestui an, deoarece nimeni nu poate calcula acum prognozele pentru 2009. In ultimul trimestru, exporturile Romaniei vor scadea cu 10-30%, estimeaza Mihai Ionescu, seful Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR). Astfel, exporturile Romaniei s-ar putea reduce cu aproximativ trei miliarde de euro din cauza crizei financiare, suma echivalenta cu o treime din planul de criza al Executivului actual.

Cinci destinatii pentru jumatate din exporturi
In primele opt luni, mai mult de jumatate (51,6%) din exporturile romanesti au fost absorbite de cinci tari din Europa: Germania, Italia, Turcia, Franta si Ungaria, conform Institutului National de Statistica (INS).
Pe de alta parte, in luna septembrie, cand primii nori ai crizei se adunau, deficitul comercial se marea la aproape 17 miliarde euro, in conditiile in care volumul exporturilor, in primele noua luni ale anului, a fost de 25,5 miliarde euro. Dependenta economiei romanesti de exporturi este semnificativa. Doar in primele 9 luni ale anului, exporturile aveau o pondere de 18,5% din PIB-ul tarii estimat pentru acest an.

GERMANIA: Un sfert din exporturile auto
Germania este cea mai importanta piata de desfacere pentru toate tarile din regiune, nu doar pentru Romania. Companiile romanesti au exportat in Germania bunuri de 3,6 miliarde euro in primele 8 luni ale acestui an, conform INS. Totusi, cea mai mare economie din comunitatea europeana a intrat oficial in recesiune. PIB-ul Germaniei a scazut cu 0,5% in al treilea trimestru al acestui an, dupa ce se micsorase cu 0,4% in trimestrul anterior, ceea ce defineste tehnic recesiunea economica.

Totusi, nu recesiunea din Germania este cel mai ingrijorator lucru pentru exporturile romanesti, ci faptul ca mai mult de jumatate din marfurile noastre (56%) cumparate de nemti sunt masini si echipamente de transport. Or, Germania are in acest moment probleme cu propria industrie de automobile. De altfel, cea mai mare economie a Europei este si cea mai mare piata de desfacere pentru acest tip de produse, in conditiile in care a cumparat 26% din totalul masinilor si echipamentelor de transport exportate de companiile romanesti.

ITALIA: Export de forta de munca
Al doilea partener al Romaniei este Italia, unde companiile noastre au exportat bunuri de 3,52 miliarde euro. Italia a intrat si ea oficial in recesiune. Economia tarii s-a micsorat cu 0,5% in al treilea trimestru al acestui an. Mai mult, economia Italiei are mari posibilitati de stagnare in 2009, conform ultimelor prognoze ale Comisiei Europene.
Italia este de departe cea mai mare piata de desfacere pentru mobila, imbracamintea si incaltamintea romaneasca.
Mai mult de o treime (37,3%) din totalul exporturilor Romaniei din aceasta categorie s-au indreptat catre Italia. "Este in mare parte vorba de productia in lohn, insa sunt si investitii locale in alte industrii de acest profil, care-si fac propriile marfuri", spune Mihai Ionescu.
Italienii si companiile din Peninsula sunt mari consumatori de otel, fier, neferoase, cauciuc si alte materiale prelucrate – importuri de 764,8 milioane euro din Romania in primele 8 luni, dar si de masini si echipamente de transport romanesti – 697 milioane euro.

TURCIA: Diversificare regionala
Turcia este al treilea importator de produse romanesti dupa primele 8 luni, cu o valoare totala de 1,7 miliarde euro. Turcia insa se confrunta cu probleme majore pe plan local. Tara este aproape de a incheia un nou acord cu Fondul Monetar International (FMI), desi nici o cifra oficiala nu a fost facuta publica pana in acest moment. Pe de alta parte, lira turceasca a pierdut peste 38% in fata dolarului american de la inceputul lunii august. Productia industriala a tarii a scazut cu aproape 10% fata de perioada verii, iar somajul a crescut pana la 9,8%.
Aproape o treime (31,2%) din exporturile noastre catre Turcia sunt produse de otel, fier, neferoase si alte materiale prelucrate, in valoare de 537 milioane euro. Turcia a mai adus din Romania materii prime, excluzand combustibilii, in valoare de 448 milioane euro in perioada ianuarie-august 2008.

FRANTA: Masinile sunt baza
Franta este a patra destinatie a exporturilor romanesti. A doua mare economie a zonei euro importa din Romania produse in care a investit: masini. Astfel, 42% din exporturile Romaniei catre Franta reprezinta masini si echipamente de transport (695 milioane euro in primele 8 luni ale anului). Industria auto din Franta nu se simte prea bine, insa este posibil ca investitia in industria auto romaneasca sa ne aduca beneficii la export, considera Lucian Anghel, economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR). "Eu sunt convins ca Dacia va explora piete din afara UE, unde se vor extinde vanzarile", spune Anghel.
PIB-ul Frantei a crescut neasteptat cu 0,1% in trimestrul al treilea al anului, dupa ce scazuse cu 0,3% in al doilea. Acest lucru inseamna ca tara nu este inca in recesiune, insa analistii spun ca Franta nici nu o poate evita. Pe locul doi in exporturile catre Franta se afla articolele de manufactura precum mobila, imbracamintea si incaltamintea. Valoarea acestora a fost de 536 milioane euro in perioada ianuarie-august 2008.

UNGARIA: Echipamente de transport de jumatate de miliard de euro
Ungaria este, probabil, cea mai lovita tara din Europa Centrala si de Est, dar este in acelasi timp una dintre destinatiile importante ale produselor romanesti. In ultima perioada, moneda nationala, forintul, s-a pra-busit, iar rezervele valutare ale tarii au scazut sub pragul critic. Ungaria a fost salvata in extremis de la "faliment" de FMI, UE si Banca Mondiala printr-un pachet de 25,1 miliarde dolari.
In plus, tara si intreaga regiune sufera dupa ce piata principala de desfacere a exporturilor, Germania, o duce tot mai rau. PIB-ul tarii s-a micsorat in al treilea trimestru fata de perioada anterioara. FMI estimeaza o contractie a economiei cu 1% in 2009 si un avans al PIB-ului de doar 0,6% in 2010.
Romania a exportat bunuri de aproape 1,2 miliarde euro in primele 8 luni ale anului, mai ales in domeniul masinilor si echipamentelor de transport – 453 milioane euro.
De asemenea, companiile romanesti au mai exportat in Ungaria produse prelucrate precum otel, neferoase, cauciuc si altele, de 292,4 milioane euro in perioada amintita mai sus.

BULGARIA: Interesata de combustibili
Bulgaria, al saselea mare importator de produse romanesti, ar putea avea un deficit de cont curent de 25% in acest an, dupa unii analisti. In plus, dependenta de bani strani, pentru a acoperi golul finantarilor, este un alt capitol ce poate ridica probleme pentru Bulgaria. Totusi, cresterea economica a ramas puternica, in ciuda unei incetiniri in al treilea trimestru, la un avans de 5,6% al PIB-ului. Romania exporta in Bulgaria mai ales petrol si alti combustibili (372 milioane euro in primele 8 luni ale anului), dar si materii prime si prelucrate de 267 milioane euro.

MAREA BRITANIE: 310 milioane de euro pentru imbracaminte si mobilier
In Marea Britanie, Confederatia Industriei Britanice estimeaza ca PIB-ul va scadea cu 1,7% in 2009 si ca este probabil ca recesiunea sa fie "puternica si de lunga durata". Totusi, datele statistice arata ca Marea Britanie si Irlanda reprezinta a saptea destinatie a exporturilor romanesti, cu 758 milioane euro in primele 8 luni ale anului. De asemenea, Irlanda va inregistra o contractie a economiei in 2009. Camera de Comert britanica se asteapta la scaderi ale PIB-ului in cinci trimestre consecutive, dupa ce o estimare arata ca economia Marii Britanii s-a micsorat cu 0,5% in al treilea trimestru al acestui an. Companiile romanesti au vandut britanicilor, mai ales, imbracaminte mobila si incaltaminte, de 310 milioane euro in primele 8 luni ale lui 2008, dar si masini si echipamente de transport, de 274 milioane euro.

CHINA: Prea ieftina pentru exporturile romanesti
Romania nu a explorat potentialul unor piete care mentin inca  motoarele turate pentru a avea crestere, cum ar fi China, India sau tarile cu bani din Orientul Apropiat si Mijlociu. Motivele sunt multiple si tin atat de lipsa unor contacte comerciale intense, cat si de competitia dura din pietele respective.
"Pentru exporturile in China sau India, companiile romanesti au nevoie de linii de finantare care sa acopere distanta dintre momentul in care se livreaza marfa si cel in care se primesc banii. Uneori banii se incaseaza la o distanta de 90-120 de zile, or, in acest moment bancile nu sunt dispuse sa finanteze asa ceva", spune Mihai Ionescu.

Nu finantarea este problema, sustine Anghel, care spune ca banii se pot lua pe acreditiv, ci recastigarea acelor piete. "Se folosesc instrumentele de plata cum ar fi acreditivul, nu mai suntem pe vremea lui Cristofor Columb", spune economistul BCR.
Multi producatori romani depind insa deja de retelele de distributie ale firmelor mari europene, care sunt foarte riguroase si sustin comenzile, spune Ion Stamatescu, director general la casa de comert Eastrade. "Nu cred ca multe companii romanesti sunt mai competitive decat cele din China. E si dificil acest lucru", admite Stamatescu. In esenta, spune si Ionescu, "in China e greu sa te duci cu marfuri mai ieftine ca ale lor".

ORIENTUL MIJLOCIU: Distanta din cauza creditelor vechi
Nici piata Orientului Mijlociu, cu banii sai legendari, nu mai este exploatata de exportatori. Emiratele Arabe Unite atrag exporturi romanesti de numai 217 milioane euro. "Cu multe dintre tarile nord-africane si din Orientul Mijlociu noi am avut afaceri paguboase pe vremea comunismului, cand am vandut pe datorie. Nici barterul nu a mers, pentru ca doar noi ne tineam de cuvant, ei nu. E dificil sa mai reconstruiesti increderea cu aceste tari", spune Stamatescu.
Exportam putin in Statele Unite ale Americii, dar vindem de zor masini in Panama.

Eximbank si CEC Bank
Institutiile care pot ajuta exportatorii romani
Totusi, exista si perspective optimiste. Pe de o parte, exportatorii spera ca injectiile de capital in Eximbank sa le acopere riscurile de export si de fluctuatii valutare, pe de alta parte, analistii estimeaza ca investitiile din 2007 vor da roade in 2009.
"Eximbank a creat o polita de asigurare, de neincasare a contractelor de export, si exista una pentru acoperirea diferentelor de curs", spune Ionescu.
Economistul-sef al BCR spune ca firmele straine care au investit in Romania isi vor cauta piete de desfacere, pentru ca vor dori sa castige valuta. In plus, spune Anghel, Romania are un potential clar de export nedezvoltat. "Trebuie doar sa producem mai ieftin si se poate, deoarece inca avem costuri mai mici cu forta de munca.

 

In plus, trebuie sa producem lucruri de calitate si se pare ca in ultimii doi ani s-a investit mult in tehnologii noi", spune Anghel. Economistul-sef al BCR a adaugat ca Romania are un comert exterior inca nedezvoltat, in raport cu potentialul economiei. "Tarile est-europene din regiune au exporturi mult mai mari. Cehia, cu cele zece milioane de locuitori ai sai, a exportat anul trecut marfuri in valoare de 89,2 miliarde euro, ceea ce insemna cam 70,2% din PIB-ul sau de 127 miliarde euro. Slovacia, o tara si mai mica, a exportat anul trecut marfuri in valoare de 157 miliarde euro. Noi nu suntem inca la nivelul lor, deoarece investitiile au intrat cu intarziere", spune Anghel.

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă