De cand a izbucnit criza financiara mondiala, transformata acum in criza economica, inainte de a deveni, probabil, o grava criza sociala, o noua stafie bantuie lumea ideilor. Karl Marx! Publicatii dintre cele mai serioase insinueaza ca el ar merita sa fie recitit cu toata seriozitatea, sa fie conspectat dintr-o noua perspectiva, actualizat, neluand in seama dezastrul (economic, ideologic si uman) pe care l-a lasat marxismul real, aplicat timp de mai bine de o jumatate de secol pe jumatatea osandita a planetei noastre. Dar de ce sa-l inviem pe Marx? Vai de noi daca el va fi ultima noastra solutie!
Cu materialismul lui istoric, cu teoriile lui despre plus valoare, cu luptele lui de clasa, cu toata arhitectura ideilor sale (poate geniale, nu zic!) care graviteaza in jurul "capitalului", a productiei si raporturilor de munca, cu toata aceasta masina deductiva ce analizeaza raporturile dintre stat si piata mondiala si ajunge, e drept, sa formalizeze mecanismul crizelor, dar punand accentul cu prioritate pe economie, marxismul reinviat si reasezonat nu ar face decat sa ne mentina in acelasi camp dominat de reperele materiale.
Or, omenirea se afla intr-o mare criza a valorilor mai cu seama spirituale, dupa ce a divinizat atata vreme productia de bunuri, performantele inteligentei financiare, speculatiile cu simbolurile de valori care abolesc timpul, spatiul si orice urma de umanism. Dupa ce o generatie intreaga de potentati politici a lasat lacomia financiara sa conduca destinele economice ale natiunilor, culcandu-se pe o ureche, repetand dogma idioata ca sistemul se autoregleaza, de parca era un mecanism divin, nu Marx ne-ar putea aduce, totusi, solutii care sa deplaseze marile interogatii, necesare acum, dinspre "a avea" (a poseda, a acumula, a produce cu cat mai mult profit etc.) spre "a fi" – oropsitul verb care a incasat din plin aceasta multipla criza. Acum se pune problema calitatii vietii umane, care trebuie sa-si reafirme valorile sub un alt unghi decat cel economic.
E momentul, poate, sa vorbim despre fericirea si demnitatea omului, mai mult decat despre "drepturile" sale teoretice, in programele de guvernare, in strategiile globale reale, in prioritatile pe care trebuie sa si le propuna chiar sistemele economice; o revolutie a mentalitatilor capabila sa evite, pentru prima data, si vechile capcane ale utopiilor gaunoase.
Caci tocmai pe linia de prioritati expusa de Marx, poate deformate ulterior, admit, dar prioritati economice, pana la saturatie, s-a practicat deja si abolirea proprietatii private, s-a incercat o alta atribuire a mijloacelor de productie, au fost imaginate criterii savante de redistribuire pretins echitabila, s-au planificat economiile nationale, s-au scris tone intregi de pagini inutile despre socialismul stiintific. Iar rezultatul l-am vazut. Unii zic ca Marx nu ar fi propus un sistem economic alternativ.
El denunta doar excesele capitalismului si milita, de fapt, pentru promovarea altor valori decat cele economice. S-ar deduce asta din unele scrieri tarzii ale sale. Fie, pot sa cred, dar totul ramane intr-un muzeu in care, cel mult, s-a decis o curatenie generala. Marx e total depasit, pentru ca de la bun inceput a fost total inoperant, in ciuda faptului ca ii cerea filosofiei sa "transforme" lumea (Platon se multumea doar sa o observe!). Dar e un adevar simplu de constatat: tocmai de la Marx incoace tematica economica a invadat mai toate sectoarele filosofiei clasice si viata ideilor in general, incat la un moment dat etica, estetica, metafizica (iar uneori aveai impresia ca si teologia!) devenisera variante ale economiei "stiintifice". Grav este faptul ca de la Marx pornind intreaga gandire politica s-a centrat, de asemenea, pe mecanismele si efectele economiei de piata.
Societatile democratice au devenit societati financiare, criteriile sociale de reglare si de control au inceput sa tina seama aproape exclusiv de ideea performantei productive, cu utopia subinteleasa a progresului continuu. Iar democratiile care au devenit un fel de variante politice ale pietei de desfacere au eliminat din sfera dezbaterilor politice adevaratele probleme ale democratiei, asa cum din spatiul filosofic au eliminat dubiile, slabiciunile fiintei umane, interogatiile si valorile mai putin glorioase din acea viata reala niciodata expusa in vitrina luxoasa a economiilor perfecte.
Cat de perfecte sunt ele, s-a vazut. Mediocrul teoretician Keynes reinvie mai repede decat Marx si pare ca-i da cu tifla. Capitalismul nu dispare, desi criza e mai mare ca drobul de sare din povestea lui Creanga. Mandrele state capitaliste scot de la buget banii contribuabililor ca sa salveze capitalismul si mai cu seama pe capitalisti. In loc sa protesteze, multimile prostite aplauda, caci se evita, zice-se, colapsul, fara sa stie ca dividendele vor reveni peste putini ani tocmai in buzunarele capitalistilor, care vor intra tiptil in actualele banci etatizate.
Poate ca cei 20 reuniti recent la Washington, ale caror tari detin 85% din PIB-ul mondial, ar fi trebuit sa dea un semnal puternic intregii omeniri. Un comunicat ferm din care sa se vada ca regulile jocului financiar falsificat de atatea decenii se vor schimba. Ar fi fost argumentul cel mai convingator ca bursele sa se linisteasca, sa fie limitata recesiunea, sa fie stopate noi falimente in sectoarele productive masive. Insa cei 20 au hotarat ca e urgent sa astepte. si n-au suflat o vorba nici despre paradisurile fiscale.
Inainte se astepta sfarsitul alegerilor din SUA, acum se asteapta instalarea noului presedinte. Dupa care vor fi asteptari si amanari provocate de calendarele politice interne sau pur si simplu perpetuate de absenta unei reale puteri de decizie. Cert este ca momentul e grav. si nu apar oamenii de care omenirea ar avea nevoie. Actuala clasa politica incearca sa colmateze vechea nava a economiei. Probabil ca o noua nava nu va fi lansata la apa pana nu se ineaca intregul vechi echipaj.
