Atat femeile, cat si barbatii se simt atrasi sexual de cineva care arata bine, inspira incredere si gingasie sau, dimpotriva, putere, agresivitate si aroganta. Dincolo de aspectele compatibilitatii luate in calcul la stabilirea unei relatii intre doua persoane de sex opus, se pare ca exista cateva secrete ale "atractiei" care influenteaza aceste decizii adesea in mod inconstient.
Jurnalista americana Jena Pincott, autoarea best-seller-ului "Chiar prefera barbatii blondele?", a reusit sa extraga din studiile stiintifice behavioriste cateva sugestii si explicatii pentru modul in care cineva este considerat atragator de o persoana de sex opus. Ziarista a incercat o clasificare a strategiilor de seductie in functie de principalele "puncte nodale ale atractivitatii" si a realizat un top cu cele mai importante cinci aspecte luate in considerare atat de barbati, cat si de femei.
1) Cat de mult conteaza frumusetea faciala?
Neurologi, psihologi si antropologi, cu totii sunt de acord ca fata umana prezinta trasaturi distincte pentru fiecare persoana in parte. O fata frumoasa, cu expresii senzuale si nuante personalizate este principalul "punct de reper" al atractivitatii. Cineva se poate ghida dupa o serie de parametri individuali: simetria obrajilor, forma buzelor, dimensiunea nasului, cutele faciale, proeminenta pometilor sau elasticitatea comisurilor, forma ochilor, densitatea sprancenelor sau lungimea genelor. Totodata, conteaza si asa-numitul "dimorfism sexual", adica cat de feminina sau masculina este expresia fetei cuiva.
2) Femeile cu sanii mari sunt cele mai atragatoare
Pana acum, nimeni nu a reusit sa dea un raspuns definitiv la intrebarea de ce femeile cu sanii mari sunt mai atragatoare, insa toate teoriile converg catre faptul ca aceasta "calitate" tine de… fertilitate. Dincolo de complexul lui Oedip invocat de adeptii lui Freud, conform caruia barbatii tind sa gaseasca in partenera figura protectiva a mamei, antropologii sustin ca femeile cu sanii mari sunt mult mai capabile, din punct de vedere strict biologic, sa-si apere specia bipeda, prin adaptabilitatea crescuta la factorii negativi si ostili ai mediului si habitatului. Sanii mari sunt considerati un semn al unei fertilitati crescute, care, conform specialistilor endocrinologi, este determinata de o productie adecvata de estrogen, un hormon indispensabil pentru ca o femeie sa poata sa aiba urmasi.
3) Ridurile, un rau necesar?
Nu neaparat. Acele linii fine care brazdeaza discret fata, fruntea sau baza gatului nu fac o femeie mai putin atractiva pentru un barbat. Potrivit studiilor, barbatii acorda un grad mic de atractivitate fetelor care par imbatranite in contextul unei relatii de scurta durata. Intr-adevar, nu este nicio surpriza in aceasta constatare, stiut fiind faptul ca partenerii de sex masculin isi doresc o casnicie cu o femeie mai tanara ca ei. Si totusi, barbatii nascuti de mame trecute de varsta de 30 de ani sunt mult mai toleranti si disponibili pentru o relatie serioasa cu o femeie care are trasaturi mai mature. In mod similar, femeile concepute de tati aflati la o varsta mai inaintata prefera barbatii trecuti chiar si cu muti ani de prima tinerete.
4) Tocurile urca femeia un pic mai sus in topul atractiei
Mersul pe tocuri adauga o nota de feminitate si impune respectul barbatilor. Si asta poate pentru ca postura dreapta, poate uneori prea "intepata", are rolul de catalizator al privirilor masculine, atrase de senzualitatea pasilor facuti cu fermitate de picioare delicate. Nu pot trece neobservati nici sanii adusi in fata si nici unduirile lascive facute de miscarile soldurilor. Cercetatorii de la Universitatea Wroclaw din Polonia au intervievat 200 de barbati si au constatat ca majoritatea prefera femeile cu picioare mai lungi cu minimum 5% decat media anatomica. Referitor la aceste proportii, autoarea cartii citeaza rezultatele studiului realizat de specialistii de la o universitate din Londra, care au ajuns la concluzia ca femeia ideala trebuie sa aiba o lungime a picioarelor exact cu o treime mai mult decat restul corpului. Cel mai concludent exemplu este actrita Nicole Kidman, care, de altfel, imediat dupa ce a divortat de actorul Tom Cruise, a exclamat cu o vizibila usurare in glas: "In sfgarsit, acum pot sa port si eu tocuri!".
5) Barbatii inalti, preferati de femei
Dimensiunile conteaza cu adevarat pentru femei. Potrivit unui studiu realizat recent pe un lot de 10.000 de femei, majoritatea participantelor la cercetari au spus ca prefera barbatii inalti, care au minimum 1,80 cm inaltime. Acest gen de barbat, care poate fi gasit in special in America de Nord si in tarile europene nordice, este considerat capabil sa procreeze urmasi sanatosi si inteligenti. Conform statisticilor, barbatii inalti sunt cei care se recasatoresc mai des la varsta mijlocie si isi intemeiaza o noua familie de regula cu o femeie mai tanara decat ei si, in plan social si profesional, sunt mai bine apreciati, dand impresia de prestanta, seriozitate si vigoare.
In mai putin de 1% din cazurile studiate s-a constatat ca femeia este mai inalta decat partenerul ei (un exemplu relevant ar fi cuplul format de Carla Bruni si presedintele francez Nikolas Sarkozy). Una dintre explicatii este faptul ca o femeie prefera un barbat inalt pe care sa-l priveasca de jos in sus si atunci cand este pe tocuri. Reciproca este valabila: barbatii detesta ca partenera sa fie mai inalta, le da un sentiment de inferioritate si umilinta. In plus, oamenii inalti, fie ca sunt barbati sau femei, sunt perceputi ca fiind mai inteligenti, dominanti si buni lideri.