Tratamentul cu paroxetina (Paxil), care apartine clasei de antidepresivi SSRI, creste nivelul fragmentarii ADN-ului din sperma, potrivit rezultatelor unui studiu intocmit de Asociatia Americana pentru Medicina Sistemului Reproductiv, citate de yahoo.com.
Studiul, primul care a analizat efectul medicamentelor SSRI asupra parametrilor spermei, s-a desfasurat pe 35 de barbati care au fost tratati cu paroxetina timp de 5 saptamani. Subiectilor le-au fost administrate doze zilnice de cate 10 mg in prima saptamana, 20 mg in a doua, 30 in a treia si a patra si 20 mg in ultima saptamana. Analiza mostrelor de sperma recoltate inaintea inceperii tratamentului si dupa 4 saptamani a dezvaluit ca procentul de fragmentare a ADN-ului a crescut de la 13.8 (cat era inaintea inceperii tratamentului) pana la 30.3 in a patra saptamana.
Totusi, analizele facute in timpul studiului au demonstrat ca volumul, concentratia, miscarea si aspectul spermei au ramas normale.
Desi studiul nu a evaluat direct fertilitatea masculina, cresterea numarului de barbati care au suferit mutatii ale ADN-ului spermei in urma tratamentului cu paroxetina este “tulburator” si “sugereaza un efect advers asupra fertilitatii”, afirma doctorul Cigdem Tanrikut, de la Scoala de Medicina Harvard.
Paroxetina este asociata si cu disfunctii sexuale, 1 din 3 barbati care au urmat un astfel de tratament plangandu-se de probleme ale functiei erectile si aproape jumatate dintre ei de dificultati de ejaculare. Tanrikut spune ca integritatea ADN-ului spermei este crucial pentru fertilitate, fragmentarea acestuia crescand riscul esecului inseminarii intrauterine.