» Presedintele ales al SUA, Barack Obama, a prezentat grupul care se ocupa de tranzitia la Casa Alba.
» Pentru cele mai importante functii in administratie, Obama pare sa se orienteze spre "echipa Clinton".
Daca in campania electorala – mai ales pana la alegerile primare – Barack Obama s-a distantat de puternica "echipa Clinton" din Partidul Democrat si a promis ca va aduce "fete noi" in administratie, primele sale optiuni s-au indreptat tocmai spre persoane care au facut parte din precedenta administratie democrata. Astfel, echipa de tranzitie este condusa de John Podesta, fost secretar general al Casei Albe (sef al administratiei) intre anii 1998 si 2001, in al doilea mandat al lui Bill Clinton. Acesta este secondat de doi apropiati ai presedintelui ales: Valerie Jarrett, consiliera si prietena de familie, si Pete Rouse, seful cabinetului senatorial al lui Obama.
Pentru functia de secretar general al Casei Albe, una dintre cele mai inalte pozitii, noul presedinte l-a ales pe congresmanul de Illinois Rahm Emanuel (48 de ani), fost consilier politic al lui Bill Clinton, dar si prieten apropiat din Chicago al lui Obama. Emanuel si-a pastrat neutralitatea in timpul inversunatei campanii pentru alegerile primare din Partidul Democrat in care s-au confruntat Barack Obama si Hillary Clinton, iar ulterior a jucat rolul de mediator intre cei doi. Poreclit "Rambo" pentru stilul sau dur, "fara prizonieri", Emanuel este opusul lui Obama, care a mai recurs la "baieti rai" in contrapondere cu atitudinea sa concilianta, cel mai recent exemplu fiind seful sau de campanie, David Plouffe.
Data fiind criza, urmatoarele numiri erau asteptate pentru functii legate de economie si de finante, in special cea de secretar al Trezoreriei (echivalentul american al ministrului Finantelor). Cele mai vehiculate nume erau Lawrence Summers (53 de ani, care a mai detinut aceasta pozitie si in timpul lui Bill Clinton), fostul sef al Rezervei Federale Paul Volcker (81 de ani, consilier al lui Obama pe probleme economice si de criza in campania electorala), presedintele New York Federal Reserve Bank, Timothy Geithner, si Robert Rubin, un alt fost secretar al Trezoreriei din Administratia Clinton. In timpul campaniei electorale, Barack Obama l-a indicat ca favorit pentru aceasta functie si pe miliardarul Warren Buffett (78 de ani), la care a apelat, de asemenea, pentru consiliere.
In afara de "eticheta" de "om al lui Clinton", Lawrence Summers mai are o problema: in perioada in care a fost presedinte al Universitatii Harvard, a sugerat ca diferentele innascute legate de sex ar putea explica de ce relativ putine femei reusesc inalte performante academice in matematica si alte stiinte exacte. Dupa acest comentariu nefericit, Summers si-a cerut scuze in repetate randuri, dar episodul nu a fost uitat.
O alta pozitie-cheie, mai ales in conditiile in care Obama a promis sa puna capat razboiului din Irak in 16 luni, este cea de secretar (ministru) al Apararii, functie pentru care se vehiculeaza numele actualului detinator, Robert Gates, sau cel al lui Colin Powell, fostul secretar de stat (sef al diplomatiei) din timpul lui Bush si sef al Statului Major Interarme american in timpul Razboiului din Golf, care, desi republican, si-a exprimat sprijinul pentru candidatul democrat la presedintie. Alti candidati ar fi Richard Danzig, fost sef al Marinei Militare si consilier de campanie al lui Obama, si senatorul de Nebraska Chuck Hagel (republican).
» Poezia s-a sfarsit, incepe proza
Cum a reusit Barack Obama? Se intreaba intr-un comentariu din "The Wall Street Journal" fostul consilier si sef adjunct al administratiei George W. Bush, Karl Rove. O parte a succesului se datoreaza carismei sale. O alta parte tine de conjunctura, de criza financiara. Deloc de neglijat este si strategia, faptul ca echipa lui Obama a reusit sa aduca la vot milioane de alegatori care nu s-au mai implicat pana acum, in special tineri si afroamericani. Rove remarca si faptul ca Obama a reusit sa castige teren si in categorii de alegatori cu simpatii conservatoare, cum ar fi credinciosii practicanti sau familiile militarilor (cucerite cu ajutorul sotiei, Michelle, care le-a facut vizite). Acum insa, "poezia" si retorica de campanie electorala s-au incheiat; urmeaza "proza", conchide Rove.
» Majoritate confortabila
Dupa alegerile de marti, democratii controleaza pentru prima data dupa 1992 si Casa Alba, si Congresul, in care si-au asigurat o majoritate confortabila in ambele Camere. In Senat, ei au mai castigat cinci locuri de la republicani si le-au mentinut pe cele 12 care au fost in joc, ajungand la 56 de senatori din 100. In Camera Reprezentantilor, democratii au 261 de locuri (cu 26 mai multe), iar republicanii au 174 de locuri.