1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialElev de 13 ani violat de trei colegi

Elev de 13 ani violat de trei colegi

Un elev de 13 ani, din clasa a VI-a a scolii Generale nr. 12 din Targoviste, a fost batut si violat de trei colegi de scoala, intr-un camin de nefamilisti, situat in apropierea unitatii de invatamant.

Potrivit subinspectorului Ioana Preda, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Dambovita, citat de Mediafax, elevul respectiv a fost lovit de cei trei colegi care, sub amenintarea continua, l-au dus la etajul intai al caminului de garsoniere nr. 5, unde a avut loc actul sexual oral la care au participat, potrivit primelor cercetari, doi dintre cei trei baieti, unul de 12 ani, celalalt de 14 ani.
"Cazul a fost anuntat la Politia municipiului Targoviste de o profesoara de la scoala respectiva, care a sesizat starea elevului si careia acesta i-a marturisit cele intamplate. Din primele cercetari se pare ca nu exista martori care sa fi asistat la momentele in care cei trei elevi l-au amenintat si l-au batut pe colegul lor sau care sa-i fi vazut pe cei in cauza inainte sau dupa ce l-au violat pe baiat. Cercetarile continua in acest caz pentru a se stabili mediul familial din care provin suspectii si rezultatele scolare ale acestora, iar acuzatiile care se aduc elevilor sunt cele de viol", a declarat subinspectorul Ioana Preda, purtatorul de cuvant al IPJ Dambovita.
Suspectii provin din familii dezorganizate, cu probleme, iar victima, care are nevoie de ingrijiri medicale pe o durata de opt-noua zile, este un copil dat in ingrijirea unui asistent maternal.
Anchetatorii vor sesiza conducerea Directiei pentru Protectia Copilului in acest caz, iar cercetarile continua pentru stabilirea imprejurarilor in care au avut loc agresiunile si violul.

Cele mai citite

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Salvamontiștii vin cu sfaturi în această perioadă

Salvamontiștii trag un semnal de alarmă legat de ținuta nepotrivită a turiștilor care vin la munte, mai ales pe pârtiile de schi, atrăgând atenția...

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă