4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodVraja Apei incepe la nord de Carpati

Vraja Apei incepe la nord de Carpati

O fosta balastiera inundata a devenit un lac pe marginea caruia s-au ridicat vile.
Localitatea din Satu Mare a fost botezata "Vraja Apei".

Destinul unei foste balastiere, din productia careia au fost construite bune parti din orasele Baia Mare si Satu Mare, a devenit astazi istoria unui "lac vrajit". Datorita exploatarii indelungate si a izvoarelor bogate din zona, in vechea cariera de piatra a aparut un lac cu o adancime de 25-30 metri si o suprafata de 130 hectare. O mica localitate, numita pe vremuri "Vraja Apei", iar astazi, pur si simplu, Apa, inconjoara astazi cu zeci de vile de lux malurile craterului plin de apa.

Lacul din crater are o culoare albastra in zilele de vara, ceea ce il face sa semene cu un petic de Mediterana la nord de Muntii Carpati. Chiar daca nu poate fi numita "statiune", localitatea Apa aduna in fiecare vara sute de turisti atrasi de plaja nisipoasa. Aici a aparut un mic paradis al sporturilor nautice, iar pescarii, impatimiti ai firelor intinse ale unditelor, isi etaleaza maiestria. Nu sunt putini nici ei si nici prada nu-i ocoleste. Fiecare vila are pontonul ei, fiecare proprietar – ambarcatiunea lui.

Satul cu serpi
In centrul satului, la cativa kilometri departare de lac, se afla candva "teglaria" tiganilor, o adevarata cariera de lut si de argila. Acestia faceau chirpici in anii comunismului, iar "marfa" era cumparata de sateni ca sa isi dreaga diferite acareturi din gospodarie. Unii isi lipeau cu chirpici cuptorul de copt paine, altii construiau soproane sau magazii. Dupa inundatiile din 1970, tiganii au fost izgoniti de pe aceste locuri, iar teglaria a fost abandonata. Terenul a intrat dupa Revolutie in domeniul public al satului. Cu ani in urma, terenul a fost luat in chirie de o satmareanca ce ar fi vrut sa faca aici targ de animale. Afacerea nu a mers, iar femeia a abandonat investitia.

Locul a fost lasat apoi in paragina de catre autoritatile locale si a devenit un taram ideal pentru inmultirea serpilor, care intra in curtile si casele oamenilor. In afara de magazinele alimentare din sat si de cariera de piatra din zona balastierei Apa, nici o afacere nu a reusit sa se dezvolte in localitate, cu exceptia bazei de agrement, aparuta in ultimii ani. Astfel, baza de agrement "Apa" este una dintre cele mai importante amenajari nautice din judetul Satu Mare. Aceasta dispune de o plaja publica cu nisip cenusiu, un restaurant, unitati de cazare, amenajari pentru camping, dusuri si grupuri sanitare.
Nisipul este de o calitate foarte buna, la fel si apa, iar accesul pe plaja este platit.

» O zona plina de istorie
La mica distanta de asezare, turistul care se satura de "prea mult bine" si vrea sa afle ceva din istoricul zonei poate poposi la casa memoriala a preotului greco-catolic, militant pentru drepturile romanilor din Transilvania, Vasile Lucaciu (1852-1922), unul dintre artizanii Unirii Transilvaniei cu Romania si unul dintre autorii Memorandumului. Satenii povestesc ca Lucaciu a fost temporar suspendat de la slujba preoteasca de episcopul Ioan Szabo de la Gherla, in urma activitatii sale politice. Lucaciu a fost condamnat in procesul intentat memorandistilor la Cluj in 1894 la cinci ani de inchisoare, din care a executat numai o parte la Seghedin, pana in 15 septembrie 1895.

Intre anii 1907 si 1910, el a ajuns deputat in Parlamentul din Budapesta din partea Partidului National Roman al lui George Pop de Basesti, Ion Ratiu si Iuliu Maniu. In 1912, Lucaciu a fost initiatorul si organizatorul marii adunari populare de la Alba lulia, care a protestat impotriva intemeierii Episcopiei Greco-Catolice maghiare de Hajdudorog, prin care Biserica Catolica din Ungaria urmarea maghiarizarea romanilor din nord-vestul Transilvaniei. In anul 1915, el a fost ales presedinte al Ligii pentru unitatea politica a tuturor romanilor. In anul 1918, Lucaciu a fost ales ministru in Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Din 1919, el a devenit deputat in primul Parlament al Romaniei intregite.

Cele mai citite

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă