Paradoxala criza! Ne-am fi asteptat ca ea sa marcheze sfarsitul ideologiei ultraliberale, prin dezmintirea vadita a teoriei care se autoreglementeaza.
De doua decenii incoace, cei care argumentau impotriva principiului – pretins cu valoare cosmica – al cererii si ofertei si care incercau sa demonstreze ca va fi intotdeauna nevoie de o oarecare participare a statului, cel putin in serviciile publice, se vedeau tratati drept niste fosile si niste inadaptabili. Acestora li se arata exemplul atator tari in care transporturile publice, de pilda, sau serviciile postale au devenit societati pe actiuni. In tari est-europene cum sunt Cehia sau Polonia, economisti locali convertiti cu fervoare la liberalism argumentau extatic ca pana si invatamantul si sectorul medical ar trebui privatizate.
Or, in momentul prabusirii in lant a bancilor si a fondurilor de investitii, liderii politici cei mai liberali, care ieri inca mai vedeau interventia statului ca pe o insuportabila deriva spre socialismul de cantina, s-au grabit sa verse in bancile falimentare sume colosale luate din banii publici. Cel mai straniu este insa faptul ca acesti lideri si-au insusit discursul stangii. In Franta, Sarkozy, care voia sa-i puna pe oameni sa lucreze si duminica, vorbeste acum despre necesitatea de a avea un "capitalism moral". Comisia Europeana a lui Barroso, care le interzicea guvernelor sa-si sprijine sectoarele economiei aflate in dificultate, tace acum malc in fata spectacolului oferit de perfuzia financiara sub care guvernele occidentale mentin marile banci private. Deodata, dreapta "nationalizeaza". Dar ce face stanga? Ei bine, stanga asista dezorientata la metamorfoza liberalilor.
La recentul summit liberal de la Bruxelles, la care a participat si premierul Tariceanu, diferiti vorbitori tineau un discurs de factura aproape sindicala. In conditiile in care liberalii isi intorc vesta pe partea cealalta si, cu aerul cel mai linistit din lume, tin un discurs in totala contradictie cu ceea ce pana ieri era prezentat ca un mecanism infailibil, stanga europeana se arata total incapabila sa recupereze argumentul acestei crize pe care, de altfel, ar fi trebuit s-o prevada. In mod paradoxal, politicienii de stanga se numara printre principalii invinsi ai crizei.
