Vestea stingerii din viaţă a academicianului Şerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat şi cărora le-a fost un model de exigenţă ştiinţifică şi înaltă morală”, se arată în acelaşi comunicat, citat de Mediafax.
Ceremonia de înhumare va avea loc marţi, la ora 13.00, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Şerban Papacostea s-a născut pe 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia istorie-geografie, iar, în 1968, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718 – 1739)”.
În perioada comunistă, în anii studenţiei, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954 – 1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990 – 2001.
Unul din cei mai mari istoriografi ai României
Academicianul Şerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogăţit literatura de specialitate cu o solidă operă ştiinţifică. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718 – 1739”, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice” (1988) şi „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol” (1994).
A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum geneza statelor româneşti în sec. XIV, poziţia internaţională a Ţărilor Române în sec. XV în funcţie de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor veneţiană şi genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau” (1975), „Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare” (1982), „Moldova lui Ştefan cel Mare şi genovezii din Marea Neagră” (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siecle: l’ouverture des routes continentales en direction de l’Europe Centrale” (1997), „Limbă şi identitate în Evul Mediu” (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453” (2006), „Politica externă a lui Ştefan cel Mare, opţiunea polonă” (2007), „Bizanţul şi Marea Neagră, sfârşitul unei hegemonii” (2008), „Cruciadă şi Djihad în spaţiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV” (2009).
A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României” (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român” (1970) şi „Istoria României” (1999).
Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: „N. Iorga şi Institutul de Istorie Universală” (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga” (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic” (1993), „Un dascăl de rigoare ştiinţifică şi morală: Dionisie M. Pippidi” (1994) etc.
A fost redactor-şef al Revistei istorice, coeditor al revistei Il Mar Nero (Italia), coredactor al colecţiei Rumänian Studien (Germania), membru în colegiul de redacţie al publicaţiei Studii şi materiale de istorie medie şi membru în Comitetul internaţional Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi.
Dăruit cu deosebit har pedagogic, a fost unul dintre cei mai exigenţi şi apreciaţi conducători de doctorate din România, activitate pe care a desfăşurat-o până la stingerea din viaţă.
Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar, în 2016, a devenit membru titular.
În 1996 a fost ales membru corespondent al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere.
În 2008, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, iar, în 2017, aceeaşi distincţie, în grad de Ofiţer.
