Abuzul facut de actualul Guvern in chestiunea demiterii directorului Agentiei Nationale de Reglementare a Telecomunicatiilor (ANRCTI) este exemplar pentru cum intelegem noi sa ne integram in Uniunea Europeana si care sunt obstacolele reale in calea succesului integrarii. Totodata, el ilustreaza in mod elocvent si sperantele unei maini de oameni, intre care ma numar, care intre 2003 si 2007 au impins cat au putut, uneori cu mari sacrificii, la integrarea Romaniei in 2007, nu pentru ca am fi crezut ca Romania e pregatita – in fond, deziluzia din acest an cu Romania si Bulgaria a fost posibila si pentru ca noi am informat corect ce se intampla –, ci pentru ca nu credeam, in mod realist, ca Romania afara din UE inca un an are mecanisme pentru a-si rezolva problemele. Odata intrata in UE, dimpotriva, aceste mecanisme vor exista. Suntem aproape de activarea unuia, pe o tema mai ilustrativa decat taxa de prima inmatriculare, pe care cititorii stiu ca am atacat-o din ziua intai tot pentru lipsa ei de europenitate – si am avut dreptate.
Dar ce s-a intamplat? Simplu spus, o alta agentie aparuta datorita aderarii la UE, pe langa DNA si ANI, era apolitica ANRCTI, cu sarcini foarte tehnice, dar cu conditii foarte stricte de a fi autonoma si performanta. Ca orice institutie complet noua, agentia era o insula pozitiva in mlastina noastra administrativa. La sondajul SAR-PHARE din 2006 privind transparenta si capacitatea administrativa, aceasta noua institutie s-a clasat prima. Totul la ea, de la situl perfect functional la raportul sau anual de activitate, functiona ca in Europa, nu ca in Romania. Nu am nici o idee cine o conducea, daca acest domn Georgescu demis e liberal pesedist, pedelist sau ce e, nu-l cunosc si nu am evaluat decat ce facea agentia, comentand cu alti experti despre diferenta frapanta de calitate dintre institutiile nou-create, la cererea UE, si cele vechi.
Cum era de asteptat cand apare la noi o exceptie pozitiva, seful a fost recent demis si agentia restructurata printr-o ordonanta de urgenta a Guvernului (care urgenta? care autonomie?). S-a mai intamplat: va reamintesc ca seful Casei Nationale de Asigurari pus de liberali in 2005, un expert cumintel, a fost inlaturat dupa cateva luni ca sa mearga inainte mafia subventionatelor, fiind inlocuit in mod simbolic (de colegii sai liberali) cu predecesorul sau pesedist, un baiat harsit, genul de care e nevoie in asemenea pozitii in care trebuie sa servesti ba pe unul, ba pe altul. Tocmai ca sa nu servesti pe nimeni, doar interesele consumatorului european, Comisia insista pe autonomia acestor institutii. S-a intamplat ca acquisul in domeniul telecomunicatiilor e mai tare ca in altele si Guvernul a primit deja avertisment ca il paste Curtea Europeana de Justitie.
Directorul demis a atacat ordonanta in contencios si a castigat deja prima infatisare, desi primul ministru Tariceanu a facut recurs si, dupa cum ma asteptam, iata ca ne luptam pentru integrarea europeana la tribunale, fie romanesti (care sunt mai bune si mai drepte decat crede lumea – si taxa auto tot acolo a cazut prima data), fie europene. Daca nu avem de ales!
Europenii sunt perplecsi ca, dupa atatea angajamente, politizarea administratiei noastre persista. Ba chiar creste: destituirea pedelistilor ca prefecti si inlocuirea lor reprezinta un abuz flagrant al angajamentelor noastre si asemenea lucruri nu ar mai fi trebuit sa se mai petreaca dupa 2005, indiferent cine venea la putere si pe cine dadea afara. Dar Comisia nu are instrumente peste tot.
Dar aici, in acest limitat domeniu al telecomunicatiilor, are si de asta cazul este foarte semnificativ si in jurul sau trebuie sa ne raliem cu totii daca nu vrem sa ramana o vorba goala toata integrarea noastra si sa nu-i gonim din administratie pe toti oamenii buni, descurajati de acest exemplu.
Anul trecut am raportat o cifra-record de ordonante de urgenta, procedura abuziva si neconstitutionala de a legisla. Anul acesta, la fel, desi nu mai avem legi de trecut pentru integrare, nu mai exista scuza grabei de a ajunge la termenele Bruxelles-ului, nu mai exista decat ignoranta si nerusinarea de a crede ca asa se legisleaza intr-o democratie. Pana si un taspirica de secretar de stat maghiar la Cultura, abia numit, se pregatea sa faca ce, cand ne-am incrucisat din intamplare, o ordonanta de urgenta in domeniul culturii!
Va dati seama ca sunt numiti si functioneaza ca secretari de stat, daca nu chiar ministri, oameni care nu au citit niciodata un raport al Comisiei Europene, ce sa mai vorbim de Tratatul de aderare, din care daca ai da un extemporal nu ar mai ramane in picioare mai nimeni din Guvern? Cum sa avem noi o integrare de succes cand bagam pe sest ordonante in care schimbam numele unor institutii ca sa putem da lumea afara, practica haiduceasca asa de veche, ca pana si fraierii de la Bruxelles au aflat de ea?
Mai frate, putini oameni au impins la masina asta a integrarii, vorba fostului nostru ambasador britanic, dar are aerul ca din putini ce au fost au ramas si mai putini. Nu ma mira: o licitatie in domeniul telecomunicatiilor sau sanatatii e ceva concret, palpabil, care umple buzunarele cui trebuie, nu o fantoma ca integrarea asta, care cica aduce beneficii tuturor, dar asa de proportionale, ca unii nu o simt. De asta in Romania avem forte active care lupta contra integrarii. Tariceanu fie nu stie ce face, fie a ajuns seful lor, dar concluzia e aceeasi. Trebuie sa facem o alianta care sa lupte sistematic contra unor asemenea oameni, altfel toata aderarea noastra va ramane o forma fara fond.
