De doua decenii incoace, Parlamentul European acorda in fiecare an o distinctie – botezata "Premiul Saharov" – care recompenseaza "personalitati sau organizatii pentru eforturile depuse in vederea apararii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale". O data cu acest premiu, Parlamentul European mai ofera si un cec de 50.000 euro. Lucrul este laudabil in principiu, insa o serioasa problema morala, care nu pare a tulbura constiinta deputatilor, se pune in momentul in care se anunta lista "finalistilor". O distinctie care recompenseaza "libertatea de gandire" n-ar trebui sa functioneze dupa modelul unui premiu literar sau al unui concurs de frumusete.
Daca multi dintre laureatii anilor precedenti erau personalitati care luptasera in favoarea drepturilor omului si care primeau acest premiu dupa ce isi vedeau visul implinit, altfel zis, dupa democratizarea tarii lor (asa au fost primii doi laureati, Nelson Mandela in 1988 si Alexander Dubcek in 1989), altii traiesc in continuare in sanul dictaturii pe care o combat (cf. militanta birmana Aung San Suu Kyi in 1990 sau opozantul bielorus Aleksandar Milinkievici in 2006).
In cazul unor asemenea oameni care nu numai ca nu ar putea veni sa participe la ceremonie, dar pentru care anuntul ca au fost pusi pe o lista de "finalisti" poate avea un efect perturbant, spectacolul oferit de deputatii de la Strasbourg, care construiesc cu grija un soi de suspans in jurul numelui castigatorului, poate in realitate avea consecinte contrarii. Anul acesta s-a anuntat din timp ca ramasesera trei "finalisti": "invingatorul", disidentul chinez aflat in inchisoare Hu Jia, inca un opozant din Bielorusia, Aleksandar Kozulin, si fostul sef al Comisiei electorale din Congo Apollinaire Malu Malu.
Efectul negativ asupra sortii celor doi perdanti este usor de vazut: speranta inselata, sarcasmul autoritatilor, sentimentul de a fi pierdut, de a nu fi fost suficient de activi in favoarea "libertatii de gandire" pentru a fi castigat. Pe viitor, eurodeputatii ar trebui sa se gandeasca mai mult la acesti campioni ai libertatii ca la niste persoane umane fragilizate, care au nevoie sa fie incurajate altfel decat printr-un show mediatic si promisiunea unui cec pe care nu il vor putea incasa.