Fostul şef al SPP, Dumitru Iliescu, îl acuză pe Florian Coldea că a trădat ţara. „El, care a trădat România fără nicio reţinere, ne vorbeşte despre trădare, arată cu degetul către alţii, îi dojeneşte precum lupul moralist. (..) Am să-i pun doar câteva întrebări pe care un prieten m-a rugat să i le adresez: Pentru că tot ne vorbiţi de Iuda şi de trădare, poate ne spuneţi dacă aţi dispus monitorizarea complexă a ofiţerilor cu cele mai înalte funcţii în armată, pornind de la Şeful Statului Major General, şi continuând cu şefii statelor majore ale categoriilor de forţe armate, şi nu numai. Dacă i-aţi monitorizat pe aceştia şi pe cei cu funcţiile cele mai importante în celelalte structuri componente ale Sistemului Naţional de Apărare, poate ne spuneţi şi cum aţi valorificat informaţiile culese în acest mod, şi câte dosare pe siguranţă naţională s-au deschis la Parchetul General pe numele lor”, scrie Dumitru Iliescu pe Facebook.
„Poate faceţi precizări la solicitarea cui aţi început acest demers şi cui i-aţi transmis informaţiile respective. Suntem curioşi, în acelaşi timp, să ne spuneţi ce fel de informaţii aţi transmis reprezentanţilor partenerului nostru strategic, inclusiv în cadrul întâlnirilor foarte dese cu aceştia în vilele de protocol sau în alte obiective ale SRI, şi dacă, prin transmiterea acestora, a fost afectată în mod grav sau nu Siguranţa Naţională a României. Dacă nu vă mai amintiţi rugaţi-l pe domnul George Maior, şeful şi complicele dvs. să va ajute… Hotul strigă hoţii! Iuda ţipă că alţii au săvârşit trădarea”, mai scrie fostul şef SPP.