13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieTUI anulează toate vacanţele către Spania. Catalonia, în carantină

TUI anulează toate vacanţele către Spania. Catalonia, în carantină

Evoluţia apare după ce Guvernul Scoţiei a informat că toţi călătorii care sosesc în Regatul Unit din Spania vor trebui să intre în carantină timp de 14 zile pentru a se asigura că nu răspândesc coronavirusul, transmite Reuters.

“TUI UK a decis să anuleze toate vacanţele către Spania continentală până în data de 9 august. Ştim cât de mult au aşteptat clienţii noştri să-şi facă vacanţele în străinătate şi, în curând, vom putea să ne adaptăm la noile restricţii. Prin urmare, toţi cei care doresc să călătorească către insulele Baleare şi Canare o vor putea face aşa cum era planificat, din 27 iulie”, se arată în comunicatul TUI.

Guvernul Scoţiei precizează, într-un comunicat de presă, că Spania va fi eliminată de pe lista ţărilor exceptate de la cerinţele de carantinare din cauza unui număr crescut de cazuri de coronavirus (COVID-19) în ultimele zile.

“Decizia, asumată şi de administraţiile descentralizate din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, precum şi de guvernul Regatului Unit, a fost luată pentru a reduce riscul transmiterii virusului prin cei care călătoresc din Spania”, notează oficialii scoţieni.

Cele patru naţiuni componente ale Regatului Unit – Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – şi-au stabilit fiecare propriile politici privind COVID-19, dar respectă reguli similare în majoritatea cazurilor.

Vineri, şi Norvegia a impus din nou carantina timp de zece zile pentru persoanele care provin sau se întorc din Spania.

Spania este una dintre ţările europene cel mai dur lovite de pandemie, cu peste 290.000 de cazuri şi mai mult de 28.400 de decese. Autorităţile au impus măsuri de izolare foarte stricte pentru a limita răspândirea bolii, relaxându-le apoi la începutul verii, însă noi focare au izbucnit în ultimele săptămâni, regiunea Catalonia din nord-estuî ţării fiind unul dintre punctele fierbinţi.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă