– In pragul iernii, peste 20 la suta dintre asociatiile de locatari risca debransarea, pentru ca nu si-au mai platit facturile.
Aradenii nu si-au platit facturile catre CET Arad si peste 20% dintre asociatiile de locatari sunt in pericol de a fi debransate de la caldura si apa calda. In acest timp, consilierii locali aradeni vor hotari majorarea gigacaloriei si a tarifului de transport a energiei termice la consumator.
CET Arad are de recuperat sume considerabile de la datornici. Numai de la agentii economici ar trebui sa se incaseze aproape sapte milioane de lei. Unii dintre ei nici macar nu mai exista si sunt zeci de procese pe rolul instantelor. si Guvernul Romaniei mai are de virat in conturile CET-ului peste 60 de miliarde de lei vechi, suma care reprezinta subventiile de caldura din cursul iernii trecute. Asociatiile de locatari cu datorii mari au fost deja debransate de la caldura si apa calda. In acest timp, din initiativa primarului Gheorghe Falca, consilierii locali au fost solicitati sa analizeze situatia de la CET.
Numai pentru luna august 2008, cand aradenii au beneficiat doar de apa calda, CET Arad va primi ca ajutor cu titlu de subventie pentru acoperirea diferentei de pret suma de 127.374,36 lei. Pretul total al gigacaloriei la Arad, care cuprinde tariful de producere, de transport si de distributie al energiei termice destinata populatiei va fi in aceasta iarna de 287,45 lei, inclusiv TVA. Pretul local de facturare, care include si subventiile, a crescut, la randul sau, de la 176,47 lei/Gcal inclusiv TVA la 185,88 lei/Gcal, inclusiv T.V.A.
In Arad, CET are incheiate 3.241 contracte cu clientii, dintre care 892 sunt consumatori industriali si 64 institutii publice, iar 2.349 sunt consumatori casnici, dintre care 1.850 sunt asociatii de proprietari. Rezerva de combustibil si materie prima a fost completata cu 400.000 tone de pacura si aproape 400.000 de tone de carbune. Deci, aradenii care si-au platit facturile catre CET pot sta linistiti: vor avea caldura suficieinta, dar mai scumpa.
DEBRANSARI
Daca in marile orase din Transilvania, regiile ori societatile de termoficare mai au inca, retele de clienti, in orasele mici, de regula, aceste societati au disparut cu totul. Retelele de termoficare au fost inlocuite cu centrale termice de apartament sau, acolo unde oamenii nu au avut bani de centrale, cu sobe. Orasele Gherla din judetul Cluj sau Ludus din judetul Mures sunt exemple in acest sens.