Omorandu-l pe Ceausescu, Romania a pierdut ocazia de a difuza programe care ar fi adunat mai multa audienta decat orice meci de fotbal. Ceausescu s-ar fi reimbogatit, impreuna cu alti acoliti de-ai lui. Pe de alta parte, audientele lui Paunescu de la Romantica, ale lui Bahmu la Kanal D si ale Oanei Zavoranu pe nu stiu unde sunt mizilic fata de ce-ar fi scos Elena Ceausescu intr-un talk-show despre barbati. OTV n-ar mai fi aparut, pentru ca n-ar mai fi avut motive. Ce Elodia, cand noi am fi avut o emisiune de analiza politica cu Ceausescu invitat – iar Brucan ar fi ramas cel mult o vedeta de mana a doua de pe la alde National TV? Ce Alexandru Mironov, cand Valentin ar fi animat dezbateri stiintifice – si ce Brancu, cand in loc l-am fi avut pe Nicusor la pupitrul unei emsiuni de showbiz? Toate astea ar fi fost posibile daca frustrarile noastre revolutionare nu ne-ar fi facut sa pierdem bunatate de vedete, ditai surse de facut bani.
Oamenilor acestia li s-a intentat procesul mult prea devreme, inainte sa fi putut profita de pe urma imaginii lor si singura transmisie live urmarita de toata lumea n-a avut timp sa-si procure clienti pentru publicitate "Revolutia in direct" putea asigura bugetul televiziunii pentru ani in sir. La tot acest scenariu m-am gandit dupa editia "Zece pentru Romania" cu oameni de afaceri. Au venit cativa necunoscuti si cativa oameni moderat-publici. Monica Tatoiu, Silviu Prigoana, Relu Fenechiu – n-a venit nici macar Copos. Dar chiar si-asa, evidenta n-a trecut neobservata. De cand cu televiziunea, justitia trebuie sa faca diferenta intre suspectii telegenici si cei tele-antipatici – sau, mai simplu: televiziunea te poate salva de la inchisoare daca stii sa-i aduci bani. Concret: Radu Soviany, un analist economic timid, dar foarte inteligent, alaturi de Adrian Ursu, foarte pornit pe matrapazlacurile imbogatitilor, ii numeau pe aceia dintre cei din studio despre care stiau ca nu-si facusera cinstit banii.
Printre ei – cazul cel mai flagrant din studio, Relu Fenechiu, PNL-istul de la Iasi. Omul nu numai ca venise in calitate de businessman curat ca lacrima, dar se manifesta si ca purtator de cuvant al Guvernului, laudand cei chipurile 75 de km de autostrada construiti in 2 ani. Ceea ce se intampla in studio era inscenarea unui proces in care ziaristii erau procurori, iar acuzatii se aparau singuri. Dar totul era o miniciuna in fals: consecintele schimburilor de replici dintre suspecti si procurori sunt nule.
La televizor, tot ceea ce se intampla e pur spectacol: afis, desen, tablou, scena, cadru, fictiune. Tot ceea ce se spune la televizor se aude in toata tara, dar ramane acolo. De asta zic: daca Ceausescu apuca era televiziunii postmoderne, capitaliste, nu-l mai omora nimeni, nu-l mai inchidea nimeni: ne-am fi uitat iar, toata ziua, la el. Poate ca am fi facut-o ca sa-l injuram, dar asta nu schimba cu nimic situatia: omul ar fi fost recuperat pe viata de televiziune, cel mai eficace sistem de suspendat actul de justitie prin transformarea lui in spectacol.
