» Aproape 80.000 de constanteni nu au primit taloanele de sanatate.
» Autoritatile locale sunt implicate in redistribuirea plicurilor pentru ca toti cetatenii sa beneficieze de analizele gratuite.
Oficialii casei judetene de Asigurari de Sanatate din Constanta au inceput distribuirea taloanelor de sanatate care nu au intrat in posesia beneficiarilor catre primariile locale din judetul Constanta.
"Am impartit plicurile la 21 de primarii si am trimis instiintare la inca 41 pentru a veni autoritatile locale la sediul CJAS sa ridice taloanele. Aceasta masura a fost luata pentru a putea face fata numarului mare de plicuri ce s-au strans la sediul nostru", a declarat directorul CJAS Constanta, dr. Liviu Mocanu. Aproape 80.000 de constanteni nu au primit taloa-nele pentru analize. Activitatea mai multor angajati ai Casei de Asigurari a fost blocata pentru a putea asigura buna desfasurare a programului national de sanatate. Pe site-ul CJAS au fost introduse datele persoanelor ce sunt asteptate sa-si ridice taloanele, insa situatia nu a fost imbunatatita. "Nu figurez nici pe site ca as avea talonul la Casa de Asigurari si nici nu am primit vreun plic in posta.
Probabil a fost pierdut, insa nu stiu cum sa fac rost de altul", a declarat Cristian Preda, un constantean ce nu si-a primit talonul de sanatate. Persoanele care se afla in aceasta situatie trebuie sa mearga la sediul CJAS si sa depuna o cerere in urma careia va fi tiparit un nou talon. "Am intocmit o lista cu persoanele care nu au primit plicul pentru analize sau care pur si simplu l-au pierdut", a adaugat dr. Liviu Mocanu.
» Termen limita
Persoanele care trebuie sa-si efectueze analizele mai au timp pana la data de 31 decembrie sa se prezinte cu talonul la medicul de familie. Programul national de sanatate a inceput pe data de 1 iulie 2007 si trebuia sa se incheie in luna august a acestui an. Termenul limita a fost amanat pentru ca toti constantenii sa-si poata face investigatiile medicale.
Cu ajutorul acestei actiuni va putea fi intocmita o situatie privitoare la starea generala de sanatate a populatiei.