0.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialUnitate transatlantica in fata Rusiei

Unitate transatlantica in fata Rusiei

Luna trecuta, atentia intregii lumi a fost indreptata asupra Rusiei. Ne-am asumat sarcina urgenta de a acorda sprijin Georgiei dupa atacul Rusiei, o sarcina de care ne-am achitat pana acum cu succes. Principala intrebare care ne solicita atentia in acest moment – si pe care am abordat-o pe larg intr-un discurs recent – priveste impactul evenimentelor de luna trecuta asupra relatiei Rusiei cu celelalte state, mai ales cu Statele Unite si Europa.
Contextul in care s-a petrecut conflictul din august este bine cunoscut. S-au facut greseli de ambele parti, insa reactia liderilor Rusiei – invadarea unui stat suveran prin traversarea unei granite recunoscute international, urmata de incercarea de a-l dezmembra prin recunoasterea provinciilor Abhazia si Osetia de Sud – a fost una disproportionata. Responsabilitatea pentru acest comportament apartine liderilor Rusiei, nu tarilor vecine, nu extinderii NATO si nici Statelor Unite ale Americii.

Poate si mai ingrijorator este faptul ca atacul Rusiei se incadreaza intr-un model de comportament care a devenit din ce in ce mai condamnabil in ultimii ani, caracterizat, printre altele, de utilizarea petrolului si a gazelor ca instrumente de coercitie, amenintarea cu folosirea armamentului nuclear impotriva unor tari pasnice, ingradirea statului de drept si a libertatilor pe plan intern. Toate acestea contureaza imaginea unei Rusii din ce in ce mai autoritare si mai agresive.
Atacul asupra Georgiei ne-a adus intr-un moment decisiv, dar nu intr-unul determinist. Liderii rusi au luat o serie de decizii nefericite, dar nu inevitabile. Ei au posibilitatea sa aleaga diferit. Soarta Rusiei se afla in mainile Rusiei. Optiunile pe care le va face vor fi determinate insa, in parte, de actiunile celorlalti, mai ales ale Statelor Unite si ale aliatilor nostri europeni.

Invazia Georgiei de catre Rusia nu a condus – si nu va conduce – la atingerea vreunui obiectiv strategic important. Telul nostru strategic este sa le aratam in mod limpede liderilor rusi ca optiunile lor conduc Rusia pe drumul fara intoarcere catre izolare autoimpusa si irelevanta internationala.
Atingerea acestui scop solicita hotarare si unitate din partea Statelor Unite si Europei. Nu putem permite confirmarea prejudecatilor pe care unii lideri rusi par sa le impartaseasca: faptul ca, daca tu exerciti presiuni asupra unor natiuni libere, daca intimidezi, ameninti si ataci violent, atunci noi vom ceda si vom accepta compromisuri.
Statele Unite si Europa trebuie sa reactioneze in fata unui asemenea comportament si sa nu permita Rusiei sa obtina vreun beneficiu prin folosirea agresiunii.
Noi si aliatii nostri europeni actionam, prin urmare, unitar in sustinerea Georgiei si conducem eforturile globale de reconstructie a acestei tari. Poarta catre un viitor euro-atlantic ramane larg deschisa pentru Georgia si alianta noastra va continua demersurile pentru transformarea acestui deziderat in realitate.

In acelasi timp, Statele Unite si Europa sustin fara echivoc suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a tarilor vecine Rusiei. si nu vom permite Rusiei sa exercite un drept de veto asupra viitorului comunitatii euro-atlantice – nici in privinta statelor pe care le invitam sa devina membre, nici asupra deciziei acelor state de a accepta sau nu sa adere. Am explicat clar acest lucru mai ales prietenilor nostri din Ucraina.
Statele Unite si Europa colaboreaza mai intens pentru cresterea independentei energetice. Vom extinde si vom apara economia globala si piata energetica deschisa de practici abuzive. Nu pot exista un set de reguli pentru Rusia SRL si alt set de reguli pentru ceilalti.
Statele Unite si Europa nu vor permite liderilor rusi sa obtina beneficii fara sa plateasca costurile – sa profite de pe urma normelor, pietelor si institutiilor internationale, in timp ce submineaza tocmai fundamentele acestora. A treia cale nu exista. In lume nu pot actiona in acelasi timp o Rusie a secolului XIX si una a secolului XXI. Pentru a-si atinge potentialul maxim, Rusia trebuie sa se integreze in intregime in ordinea politica si economica internationala. Rusia se afla insa in situatia precara de a se plasa pe jumatate inauntru si pe jumatate in afara. Rusia depinde de restul lumii pentru succesul sau si nu poate schimba acest fapt.

Liderii rusi au apucat sa arunce o privire asupra modului in care va arata viitorul daca persista intr-un comportament agresiv. Spre deosebire de Georgia, imaginea internationala a Rusiei este mai proasta ca oricand in perioada de dupa 1991. Cooperarea in domeniul nuclear civil dintre Rusia si Statele Unite nu se indreapta in nici o directie. Liderii rusi provoaca suferinte economiei propriei natiuni. Perspectivele de aderare la Organizatia Mondiala a Comertului sunt acum in pericol. La fel si cele de aderare la Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare.
Cea mai negativa consecinta pentru Moscova a fost probabil faptul ca actiunile sale au ridicat o intrebare fundamentala: a cui viziune despre viitorul Rusiei prevaleaza in acest moment in conducerea tarii?
A fost o vreme – recenta – cand noul presedinte al Rusiei prezenta o viziune pozitiva asupra viitorului natiunii sale. Aceasta viziune lua in considerare vulnerabilitatile Rusiei, pretindea o reforma extinsa a tarii si, lucrul cel mai important, recunostea faptul ca Rusia nu isi poate permite o relatie cu restul lumii intemeiata pe antagonism si izolare.

Statele Unite si Europa vor continua – de nevoie – colaborarea cu Rusia in problemele de interes comun – inclusiv in lupta impotriva terorismului, blocarea accesului Iranului la arme nucleare, garantarea securitatii in Orientul Mijlociu si a pacii intre palestinieni si israelieni, precum si in prevenirea blocarii Consiliului de Securitate ca in perioada Razboiului Rece. Ar fi insa pacat ca relatia noastra cu Rusia sa nu se ridice peste nivelul intereselor comune – pentru ca cele mai bune relatii se stabilesc intre state care impartasesc scopuri, aspiratii si valori comune.
Ramane in continuare de vazut daca liderii Rusiei vor depasi nostalgia vremurilor trecute si se vor impaca cu sursele si modul de exercitare a puterii in secolul XXI. Decizia ii apartine Rusiei si numai Rusiei. Speram – pentru binele poporului rus si al intregii lumi – ca liderii rusi vor alege in chip responsabil.

Condoleezza Rice
Condoleezza Rice
Condoleezza Rice, secretar de stat al Statelor Unite
Cele mai citite

Percheziții în Sibiu și Vâlcea într-un dosar de corupție, privind emiterea deciziilor de pensionare

Anchetatorii au pus în executare 17 mandate de aducere emise de procuror, iar persoanele vizate urmează să fie audiate Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au efectuat...

Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la învestirea lui Trump

Directorii executivi ai Tesla, Amazon și Meta vor fi prezentați la depunerea jurământului lui Trump, alături de nominalizații Cabinetului republican și de alți oficiali...

Pașii pentru a înființa o întreprindere socială: De la idee la implementare

Lumea afacerilor evoluează, iar antreprenoriatul social devine din ce în ce mai relevant pentru cei care doresc să creeze impact pozitiv în comunități. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă