2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăStiti bancul PSD cu autostrazile?

Stiti bancul PSD cu autostrazile?

Dincolo de faptul ca realizarea prevederilor sale ar reclama vreo cateva bugete nationale in fiecare an, programul PSD, prezentat ca fiind deja pregatit pentru cazul in care partidul ajunge la guvernare in urma alegerilor parlamentare ce se apropie, contine un angajament uluitor. Nu ca ar fi nerealist – nota generala a programului fiind nerealismul –, ci este pur si simplu science fiction! PSD se angajeaza, daca ajunge la guvernare, sa construiasca 1.000 kilometri de autostrada in cei patru ani de eventual mandat. Cand am vazut cifra, nu mi-a venit sa cred. M-am gandit ca este vorba de 100 de kilometri, dar nu, se spune 1.000 de kilometri.
Bizareria vine de la experienta insasi cu care se prezinta partidul in materie de autostrazi.
Este, de altminteri, partidul care s-a aflat de departe cel mai mult la putere in perioada postdecembrista, asa ca marile realizari ale Romaniei in domeniu, din aceasta perioada, pot sa-i fie trecute fara ezitare in cont, in mare parte. Subliniind, desigur, ca nici una dintre celelalte guvernari n-a fost mai breaza decat cea a PSD in materie!

Pe vremea PSD si a minunatilor sai "ancetri" s-a ranit din greu la repararea si iar repararea Autostrazii Bucuresti-Pitesti, existenta de pe vremea lui Ceausescu. In cei patru ani ai ultimului mandat PSD, s-au construit vreo 50 de kilometri din autostrada spre mare. si daca pare cumva putin la capitolul realizari, sa adaugam ca datoram PSD inventia sinistra care se numeste Autostrada Brasov-Bors. In loc sa se gandeasca la o autostrada Bucuresti-Brasov, tronson care, de altfel, reclama inainte de oricare altul o autostrada prin insesi valorile inalt constante de trafic – si care ar fi avut misiunea sa lege comunicational Transilvania de Bucuresti, pentru ca, in conditiile deschiderilor europene, aceasta sa nu fie "aspirata" pur si simplu in orbitele lor de dezvoltare de centrele si mai puternice, si mai apropiate decat Bucurestiul pe care le reprezinta Budapesta si Viena –, PSD a inventat Autostrada Brasov-Bors, care reusea doar sa inlesneasca aceasta "aspirare".

 

Mai rau, punand-o pe tapet exact cand Uniunea Europeana acceptase sa scoata la bataie bani pentru construirea unei autostrazi Bucuresti-Sibiu-Arad, aceasta din urma a fost blocata si tot in aer sau doar pe hartie a ramas si acum.
Sau poate adresam degeaba acuzatii?! Caci, este adevarat, autostrada atat de incriminata a fost incredintata tot de catre PSD spre construire unei companii care a avut grija sa n-o construiasca deloc, poate spre a mentine integritatea economica a Romaniei! In orice caz, compania respectiva, care, in gluma probabil, poarta un nume sonor (Bechtel), a impus Guvernului PSD un asemenea contract incat acesta i-a permis sa incaseze ulterior de la statul roman vreo 600 milioane de dolari construind doar 5 kilometri de autostrada, desi de la semnarea contractului au trecut peste patru ani!
Sa recunoastem ca, plecand de la un asemenea palmares al PSD in materie de autostrazi, angajamentul ca sub guvernarea acestui partid sa se construiasca in urmatorii patru ani 1.000 kilometri de autostrazi suna ori ca o gluma, ori ca o bataie de joc la adresa unor oameni care se impart in doua: unii care voteaza cu PSD si altii care nu voteaza cu PSD! si nu stii, in cazul in speta, la adresa careia dintre cele doua categorii este mai mare bataia de joc!

Cele mai citite

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

Inspectorii ANAF vor fi premiați din sumele pe care le confiscă

Inspectorii ANAF vor încasa prime cât trei salarii de bază pentru ”performanțe excepționale”, care înseamnă constatări stabilite și încasate de cel puțin 10 milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă