Multi dintre noi nu stim ca cele mai frumoase si trainice constructii din Bucuresti sunt de pe vremea lui Carol I, primul nostru rege care a avut parte de o domnie indelungata si a pus bazele statului roman modern. Tot ce are prestanta acum in Capitala, de la Ministerul Agriculturii pana la Palatul de Justitie, lucrari publice de o deosebita anvergura, realizate intr-un stil arhitectonic neoclasic, este opera politicii de urbanism initiata si promovata de rege. Au trecut mai bine de o suta de ani de cand au fost inaltate aceste edificii si ele continua sa ne uimeasca prin grandoare si durabilitate. Aceasta inseamna sa faci ceva ce va infrunta veacurile. In felul acesta o tara se poate impune prin trecutul ei in ochii generatiilor viitoare.
Comunismul a incercat sa faca acelasi lucru, dar cu ce rezultate? Printr-un mic efort ne punem in pielea acelora care vor trai la inceputul secolului XXII. Poate peste inca o suta de ani edificiile lui Carol nu vor mai fi in picioare. Casa Poporului insa va dainui. Atunci, logic, ne intrebam. Se compara mostenirea lui Carol I pe care noi de acum putem inca s-o admiram cu ce ne-au oferit Ceausescu si sleahta lui arhitecti? Diferenta e ca de la cer la pamant. Exact distanta dintre un regim inscris intr-o linie de continuitate cu traditia si ceva samavolnic facut impotriva traditiei.
Evident, mi se pare jenant sa tot vorbim despre marea calamitate care este Casa poporului. Subiectul e fumat.. Am vrut insa s-o punem in comparatie cu edificiile vechi care inca tin Bucurestiul. Daca timpul le decide pe toate si in acest caz va avea ultimul cuvant de spus. Fara nici o implicatie de ordin ideologic, tot ceea ce am mostenit din comunism este urat. Casa Poporului, Casa Scanteii, padurile de blocuri nu au nici o legatura cu ceea ce inseamna uman si estetic. Daca peste inca o suta de ani doar pe ele le vom mai avea, abia atunci oamenii vor intelege in ce univers de piatra sunt siliti sa traiasca si sa moara. Memoria se cultiva prin ceea ce inaintasii au au creat. Dar cand acestia au anti-creat, si in capetele noastre e pustiu. Sunt fericit ca nu voi trai in 2108…
