Papa a vizitat Franta dupa ce cu vreo zece zile inainte il vizitase Traian Basescu. Evident, nu exista nici un determinism care ar fi structurat astfel agenda diplomatica a Sanctitatii Sale, dar faptul ca apartinem unui asemenea triunghi ne onoreaza.
Relatiile Papei cu lumea moderna, postmoderna sunt din ce in ce mai dificile. Pendularea sa intre salasul occidental si incremenita, totusi, imprevizibila lume a Rasaritului se face cu multa atentie. In familia tarilor ortodoxe, Romania s-a dovedit, pana in momentul de fata, cel mai bun partener de dialog pentru Vatican. Suveranul Pontif, cel anterior, dar Papa nu e doar o persoana, ci si o functie, nu a ajuns nici la Moscova, nici la Atena sau la Belgrad, ci la Bucuresti, prin care a incununat pastorirea atat de controversata a defunctului Teoctist. Or fi in continuare probleme cu greco-catolicii pe care mai degraba le-a atatat decat le-a domolit prin gestul sau IPS Corneanu, dar Roma ne priveste ca pe niste frati crestini flexibili, din a caror faptura fundamentalismul nociv e pe cale sa dispara si ceea ce ramane este un angajament spiritual autentic.
PF Daniel, la randul lui criticat de aripa conservatoare a Bisericii, reprezinta o garantie pentru perpetuarea dialogului cu Vaticanul. Integrarea noastra in Europa sustine un asemenea dialog si in nici un caz de acum incolo ortodoxia nu ar mai trebui privita ca o frana in drumul nostru de reapropiere de Occident.
Intors din Franta, Suveranul Pontif poate sa faca o serie de comparatii. Benedict al XVI-lea a fost numit un Rottweiler al Bisericii Romano-Catolice, dar asemenea calificative gazetaresti nu au importanta. Ca si predecesorul sau, este ingrozit de secularizarea teribila a societatii contemporane, dominata de demonul atat de dulce al consumului, in fata caruia argumentele duhovnicesti nu mai au vigoare. Bisericile in Apus sunt goale, frecventate rar si de tot mai putina lume. Ceea ce nu e cazul aici. Cand omului ii merge bine, nu se mai intereseaza sa aduca jertfa Marelui Nevazut. Traieste inchis in cusca sa prospera despre care-si inchipuie ca va dainui vesnic. De aceea multimea stransa la Lourdes a fost un semn bun.
Totusi, intre asemenea adunari, fie si cu motivatie spirituala, si participarea regulata, fie si mai putin spectaculoasa, la liturghie, mai importanta si mai cu greutate in balanta vremurilor este cea de-a doua. si la noi Adormirea Maicii Domnului la manastirea transilvaneana Nicula, scoaterea moastelor Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului, sau ale Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei, mobilizeaza zeci de mii de credinciosi. Ignorantii spun ca acestea sunt manifestari fundamentaliste. Nici vorba, sunt pur si simplu iesiri din sine ale omului, care la o adica nu poate trai doar intre limitele a ceea ce produce si a ceea ce castiga.
Pe de alta parte insa, noi nu traim ortodoxia mistic, mai degraba superstitios. Papa stie acest lucru, mai stie si ca cele cateva procente de practicanti catolici din tarile de aceasta confesiune se tin chiar de treaba, spre deosebire de zecile de milioane din lumea ortodoxa care se inchina asa cum si-ar scuipa in san. stie si evalueaza.
Vizita lui Traian Basescu la Vatican, urmata de vizita Papei la Paris arata, astfel, ca lumea nu e doar afacerea sefilor de state laice. Capul crestinatatii are un important cuvant de spus intr-o lume ca a noastra, amenintata de un rau subtil, dar nu mai putin eficace decat raul explicit al deceniilor anterioare. Nici Sarkozy, nici Basescu nu sunt crestini de pus la icoana, dar faptul ca, mai mult sau mai putin conventional, tin cont de parerea Papei e o nota pozitiva pentru amandoi. O tara a carei traditie catolica a fost devastata de revolutia de la 1789 si o alta ortodoxa distrusa de regimul ateist timp de o jumatate de veac isi regasesc respectul pentru ceea ce, in fond, e mai presus de axele Londra-Washington sau Moscova-Teheran.
