"Arde-l pe taran!", acest vechi talc – probabil din folclorul suburban, macar ca exprimare, daca nu si ca localizare – ne spune multe din istoria acestei tari, asa cum a fost ea de fapt. Orice schimbare de stapan sau de regim s-a facut pe seama taranului, neadaugandu-i altceva la viata lui decat o impilare in plus, indiferent cu cate abureli a fost tratat. De razboaie nu mai vorbim, caci au fost platite aproape integral de tarani, cu tribut banesc si cu tribut de sange. Alte paturi sociale s-au mai ales cu ceva din schimbari, trecand cand pe pierdere, cand pe castig. Taranii au fost insa vesnic perdanti. Este de iesit dintr-o incurcatura istorica sau pur si simplu pecuniara: "Arde-l pe taran!".
Pana si cu prilejul, fara indoiala istoric, al intrarii in lumea buna – cum poate fi catalogata primirea Romaniei in Uniunea Europeana -, tot "Arde-l pe taran!" ajunge sa reprezinte unul din punctele nodale ale evenimentului. Caci, daca stam sa ne gandim bine, plata aderarii va fi facuta tot de catre tarani. si, chiar daca unora le poate parea exagerata o asemenea apreciere, este cert ca de cand cu Uniunea Europeana mai apare din afara un musteriu pregatit sa se adauge celor de pe aici spre a-l "arde-l pe taran". Musteriul este insasi Uniunea Europeana.
Si, fara indoiala, impreuna cu autoritatile din Romania, care, constient sau inconstient, vor coopera cum nu se poate mai eficient, taranul roman ar urma sa fie in sfarsit rapus. Daca si aceasta apreciere apare exagerata, atunci ce alta semnificatie ar putea avea urmatoarele cifre strict reale?! Cam o treime din agricultori pe ansamblul Uniunii Europene sunt taranii romani – sa repetam, o treime, adica peste 30% – in timp ce subventiile la care acestia sunt indrituiti potrivit mecanismelor comunitare reprezinta doar 5% din cele acordate in total agricultorilor "europeni"!
Sa nu ne amagim! Cifrele sunt nu numai reale, dar nici macar nu sunt intamplatoare, ci exprima o optiune deliberata. Taranii romani trec a fi foarte multi si suprapopularea de catre ei a agriculturii Romaniei este considerata explicatia subperformantelor din acest sector. si, ca atare, pentru atingerea parametrilor minimi ai standardelor europene, vreo 3 milioane de lucratori care trec in statistici ca sunt ocupati in agricultura Romaniei ar trebui scosi din sector, urmand sa ramana insa la sate, caci orasele Romaniei nu prea au ce sa le ofere. Programul de ansamblu se numeste "de dezvoltare rurala", prin care disponibilizatilor din agricultura ar urma sa li se gaseasca niscai alte ocupatii in aceleasi zone rurale. Nimeni nu stie de fapt despre ce poate fi concret vorba, ca nu-i nimeni atat de naiv sa creada ca 3 milioane de disponibilizati isi vor gasi de lucru in agroturism si artizanat.
Ajutorarea ridicola a taranului roman prin comparatie cu restul agricultorilor europeni il va impinge, vrand-nevrand, sa iasa din joc. Cu cat mai repede, cu atat mai bine pentru responsabilii Uniunii Europene, care vor putea consemna astfel o dubla reusita: fortarea unor performante in agricultura din Romania prin disponibilizarea de lucratori, si nu prin cresteri de productie, care i-ar pune in pericol pe cei care au ocupat deja pozitiile de furnizori agroalimentari comunitari.
S-ar parea ca taranul roman, cel scapat din razboaie si din tot felul de reforme si schimbari, nu mai are pe unde scoate camasa de data asta. Taranul roman, care a trecut de-a lungul istoriei prin incercari si mai grele, nu s-a lasat insa sa mai fie obiectul unor umilinte de la straini. si si-a luat de buna voie campii! Dintre cei vreo 3 milioane de romani care au ales bejenia, coplesitoarea majoritate sunt de la sate.
Si cei mai multi probabil nu se vor mai intoarce inapoi, oricum nu in agricultura! Astfel ca disponibilizarile din agricultura sunt mai mult discutii pe hartie, si nu in practica. Noii boieri romani, precum si Uniunea Europeana, nu vor mai avea pe cine sa disponibilizeze, dar probabil nici cu cine sa lucreze pamanturile. La tara au ramas batranii, care n-au mai putut sa-si ia campii si care isi asteapta sfarsitul la munci pe campurile patriei. Mie, unuia, mi se pare ca isi asteapta obstescul in liniste si demnitate. Foarte multi dintre ei au avut o replica minunata – cam mioritica, dar minunata! – la faramiturile aruncate de Uniunea Europeana prin comparatie cu agricultorii "europeni". Au renuntat, pur si simplu, la aceste faramituri! La inceput au luat totul de bun si cu incredere. si, dupa ce au facut zeci de drumuri pe la oras, s-au inscris in 2007 pentru primirea platilor directe de la Bruxelles.
Autoritatile romane au avut insa grija sa transforme primirea acestor plati intr-un calvar birocratic si, ca sa nu cumva sa le reproseze cineva incompetenta, au inlocuit de fapt actiunea de promovare si ajutorare cu nesfarsite controale peste controale. si, ca urmare, in 2008 s-au inscris pentru plati directe cu aproape 400.000 de tarani mai putini. Lehamitea si mama voastra cu Uniunea Europeana cu tot!