Desi s-au scurs sapte ani de la prabusirea lor, acele turnuri din Manhattan continua sa arunce in sufletele tuturor si o umbra de doliu, si o imensa frustrare. Caci nici pana astazi, la o adica, nu s-a inteles cum s-a ajuns la acea patetica serie de crime prin sinucidere, la solutia unui macel vidat de orice sens, ce parea ca inventeaza din senin partile vrajmase si un front de lupta cunoscut abia dupa izbucnirea ciudatului razboi. Sigur, istoria omenirii a recoltat atatea alte atrocitati provocate de invidie, duse la absurd din ignoranta si fanatism, manipulate de interesele cele mai inavuabile sau, pur si simplu, rezultate din intalnirea frontala a decalajelor de civilizatie.
Dar acel dusman care iesea misterios din umbra, "teroristul" generic al tuturor obsesiilor din ultima vreme, ramane inca o mare enigma si pentru Occident, si pentru Orient, si pentru crestini, si pentru musulmani sau hindusi, din moment ce loveste mai mult in tarile Magrebului sau in Yemen, in Pakistan si prin India, atunci cand nu mai reuseste sa se introduca in tarile occidentale, ce par sa-i fi declansat repulsia.
Teroristul de astazi nu are nici profilul anarhistului de odinioara, nici pe cel al revolutionarului fanatic bolsevic; si nici nu pare a fi animat de filosofia nihilistilor care si-au asumat in trecut iresponsabilitatea unor mari conflagratii intre blocuri si aliante militare, intre sisteme si centre divergente de interese. Teroristul postmodern este anacronic, iesit din noaptea timpului si din vagaunile planetei, o nebuloasa de revendicari de ordin religios, sau din perspectiva unor cutume si obiceiuri locale pe care ai zice ca el le apara cu pumnalul intre dinti de valul globalizarii.
Iar daca ar fi indianul amazonian care trage cu sageti otravite dupa elicopterele ce zboara pe deasupra colibei sale, inca s-ar intelege. Dar e vorba de un terorist cu profil modern, familiarizat cu circulatia abstracta a valorilor bancare si cu telefonul satelitar, versat in speculatii financiare si in folosirea mediilor actuale de comunicare la distanta, de multe ori chiar scolit in Occident, unde a invatat si arta de a-si disimula ura fata de un sistem in care se integrase de buna voie.
Teroristul de astazi are mentalitate tribala si nostalgia tribului, el asculta numai de ierarhia tribala sau de ierarhia de tip tribal a micii organizatii teroriste in care s-a integrat, chiar si atunci cand face studii de inginerie la München. Nu e de mirare ca patria sa generica se circumscrie in zona tribala de pe abstracta frontiera dintre Afganistan si Pakistan, linie trasa candva de un indolent functionar britanic care isi inchipuia ca-i poate desparti pe pastuni.
Iata ca administratia americana vrea sa aduca alte cateva mii de puscasi marini in Afganistan, pe masura ce-si mai retrage din unitatile din Irak, dar fara sa inverseze deocamdata raportul de forte (caci rezervele de petrol raman, totusi, in Irak, nu sub aridul lant muntos din zona tribala afgana). Va fi continuata anevoioasa strategie politica aplicata acum in Irak, cea care consta in atragerea spre puterea centralizata a catorva sefi de trib mai influenti, care, la randul lor, sa-si instaleze puterea asupra triburilor mai marunte si sa le calmeze? Probabil ca da, insa procesul e prea lent si nu neutralizeaza tendinta care ii impinge pe atatia alti amatori, prin alte parti ale lumii, spre asemenea organizatii teroriste de tip tribal.
Afganistanul redevine nodul gordian al actualitatii: nimeni nu are rabdarea sau priceperea sa-l desfaca, nimeni nu are nici forta suficienta sa-l despice. Trupele marelui Alexandru au muscat tarana acelor locuri cu trei sute de ani inainte de Cristos, cele ale micului Brejnev au patit-o la fel cu aproape trei decenii in urma. Iar trupele celor treizeci si noua de tari, printre care si Franta si Romania, care s-au unit pentru combaterea comuna nu doar a talibanilor sau a nebuloasei Al-Qaeda, ci si a grupurilor nationaliste pastune, stau mai degraba neputincioase la intrarea acestor vai inaccesibile.
Nici pe mercenarii de astazi nu-i trage inima, cum nu-i tragea nici pe cei de ieri, sa intre per pedes prin cotloanele unde isi ascund aceste triburi dinamita si saracia, ca si orgolioasa lor identitate tribala. Avioanele mai bombardeaza de sus si ucid pe cine se-ntampla, dar nici rachetele teleghidate, nici armele sofisticate sau informatiile culese de sateliti nu le vor aduce acestor forte internationale victoria, cat ar fi ea de justificata din perspectiva civilizatiei dominante. O civilizatie "penetrata" incetul cu incetul de aceasta mentalitate razboinica tribala, ce s-a insinuat in chiar sistemul ei de raspandire planetara si care ii parodiaza chiar universalismul, legitimitatea, valorile democratice.
Iar aceasta tribalizare paralela a planetei, in competitie cu globalizarea ei – daca nu ca o varianta a ei –, presupune un efort mult mai mare de analiza si de intelegere din partea centralelor occidentale in care se coc ideile. Unde parea simplu, pana mai ieri, se impune de la sine efortul de a exporta pretutindeni civilizatia si articulatiile sistemelor democratice majoritare, inclusiv prin vagaunile de la Saroubi, unde zece nefericiti soldati francezi au fost executati recent, fara drept de replica.
