Televiziunea e parsiva. Fotbalistii au dreptate s-o huleasca, dar joaca in pierdere daca incearca s-o invinga cu alte arme decat ale ei. Scopul oricarei transmisii (in direct sau nu) este acela de a provoca senzatii telespectatorului. Care pot fi de doua feluri: adeziune sau revolta. Nu exista informatie pura, nimeni nu trebuie sa se pacaleasca gandind in felul acesta. Te uiti la televizor pentru ca iti place, in sens pozitiv sau negativ: daca echipa castiga cu Lituania cu 5-0, atunci simti cum o "iubesti"; daca pierde cu 0-3, o "urasti". Oricum e bine. E drept, in primul caz televiziunea face audienta ceva mai mare pentru ca, logic, exista unii care-si reprima tentatiile masochiste, in timp ce la bucurie ai mereu liber. Totusi, 0-3 cu Lituania a avut 1,3 milioane de telespectatori, ceea ce nu-i putin. Dupa care au inceput comentariile. Retorica inflamata vine ca o compensatie la rau, ca o juisanta secundara, dar tot juisanta se cheama.
Dezastrul, mai ales cand e simbolic, mai ales cand nu te afecteaza in mod obiectiv, e sursa de audienta perfecta. Atunci, in sfarsit, cuvintele se fac lucruri si tribuna tv se umple. Ati observat? Ceea ce se cheama talk-show devine pe zi ce trece un sit-down comedy si un one man show. Duminica seara, de pilda, am vazut trei astfel de show-uri. Unul era cel deja binecunoscut, al lui Mircea Badea, pe Antena 3. Ca sa poti interpreta, si inca fara prompter – asta e o performanta –, rolul de comic, trebuie sa uiti de tine in asa grad incat nu te mai poti gandi nici macar la ceea ce spui. si nu prea mai conteaza ce spui, important e sa-ti iasa gesturile, grimasele, schimonoselile, timbrul sa fie potrivit, debitul reglat. Daca omul asta s-ar revedea, si cred ca o face, s-ar speria un pic. Dar el are un singur scop: sa bata la audienta concurentul direct, RTV; e ca un meci de box verbal. Pe sport.ro, alti doi 1manshow. Unul e Flooooorin C., il stiti.
Pornit rau de tot, omul, care are darul povestirii, isi pierde ceva din vocea aceea impasibila si rara cu care facea altadata audienta la PRO. In emisiunea cu pricina, dupa ce a vorbit cale lunga, a avut un moment de sinceritate: emisiunile despre fotbal sunt, zice el, cele mai ipocrite. Pentru a-si pastra invitatii, jurnalistii nu-i deranjeaza prea tare pe "oamenii de fotbal". Dezastrul aduce sinceritate sau macar autenticitate. De asta politicianul din opozitie castiga mereu pe spinarea celui la putere. Dar mie mi-a placut mai ales de Radu Banciu. Cu Banciu am fost coleg la Literele din Cluj, coleg de facultate doar, el e mai mare ca mine. Ii auzeam vocea in mijlocul unor grupulete din jurul Casei Studentilor, o voce puternica, o tin minte bine. Apoi l-am vazut in ziar, la sport.
Fusese student la franceza, deci e specialist pe ciclism, dar si pe fotbal (francez). Nu stiu cum de nu l-au luat cei de la Gazeta si cum de n-a comentat fotbal. E drept, are si el vorba rara, e ardelean. Dar sictirul lui e, pe portiuni, atasant. si sinceritatea. Discursul lui e o combinatie de lentoare ardeleneasca si flegma de Baragan. Cum spuneam, dezastrele fac audienta; ele ii fac si pe oratori. Mereu, dintotdeauna, cand realitatea nu-ti convine, cuvintele se vand bine.
