Potrivit comunicatului remis ROMÂNIA LIBERĂ, animalele pot fi exportate în orice condiții de stres termic (temperatură și umiditate).
“Portul Midia este foarte aglomerat în această perioadă. Sute de camioane încărcate cu ovine și bovine ajung aici aproape zilnic. Animalele sunt deja epuizate și sunt bătute cu bâte și bastoane electrice pentru a fi urcate pe vapoarele care exportă animale din România deși temperaturile sar zilnic de 33 de grade, iar în camioane și pe vapoare sunt întotdeauna cu cel puțin 5 grade mai mult”, mai precizează sursa citată.
„Animalele se coc de vii și îndură suferințe sfâșâietoare. Tragedia vaporului răsturnat la Midia în care au murit peste 14.000 de oițe nu i-a înduplecat deloc pe leguitori. Noua lege permite tortura și este nevoie ca premierul Orban să intervină imediat cu un OUG pentru e rezolva problema specifică a stresului termic pe durata verii”, a spus Gabriel Păun, directorul european al Animals International.
Toate Statele Membre ale UE și în special România au fost avertizate în scris în mod repetat de Comisia Europeană să se abțină de la transportul de lungă durată a animalelor vii în perioadele de canciculă în orice punct al rutei planificate. România a ignorat de fiecare dată aceste avertismente, în vreme ce alte țări au impus restricții permanente sau temporare la exportul cu animale vii în afara UE (Olanda, Germania, Austria).
„Sugerez să creșteți conștientizarea în rândul operatorilor economici și să îi încurajați să suspende sau să reducă substanțial transportul animalelor vii pe distanțe mari pe durata verii”, se arată în scrisoarea Comisiei Europene către toate Statele Membre.
9 din cele 16 landuri germane au interzis deja permanent exportul cu animale vii în afara UE (Bayern, Brandenburg, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Rheinland-Pfalz, Sachsen and Schleswig-Holstein, Baden-Württemberg). „Condițiile inadecvate de transport pe rute lungi sunt cunoscute. Transporturile către Turcia, Rusia, Kazahstan, uzbekistan și către porturile de la Mediterană vor fi interzise permanent începând de astăzi”, a declarat ministrul agriculturii Peter Hauk din Baden-Württemberg, ultimul land german care a luat miercuri 29 iulie această decizie.
Vezi video.