Cu această ocazie, şeful statului a subliniat că apreciază în mod deosebit dinamica pozitivă a relaţiilor dintre România şi EAU, care sunt foarte bune la nivel politic.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a salutat desfăşurarea primei reuniuni a Comisiei Mixte de Cooperare, care reprezintă un pas concret pe linia aprofundării cooperării bilaterale pe toate planurile de interes comun, cu accent în ceea ce priveşte domeniul economic.
Preşedintele a încurajat ca această reuniune să fie urmată de măsuri rapide şi eficiente de implementare a celor stabilite în cadrul lucrărilor.
Şeful statului a evidenţiat că eforturile de dinamizare a schimburilor comerciale şi a investiţiilor rămân o prioritate în relaţia cu EAU, care sunt primul partener economic al României din regiunea Golfului.
În acest sens, Administraţia Prezidenţială arată că Forumul de Afaceri bilateral, care se va desfăşura marţi, reprezintă un impuls pentru valorificarea potenţialului relaţiei economice dintre cele două ţări.
Ministrul de stat al EAU a subliniat că vizita sa, pe parcursul căreia este însoţit de o amplă delegaţie de reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai sectorului privat din ţara sa, a fost deosebit de fructuoasă şi că au fost identificate proiecte concrete de potenţiale investiţii, cu accent pe domeniile energie, transport, infrastructură, logistică, agricultură, turism sau imobiliare.
De asemenea, înaltul oficial a transmis dorinţa şi determinarea conducerii EAU de a deschide un nou capitol în relaţia cu România, pe care o consideră de importanţă strategică. Preşedintele României a salutat această propunere şi a asigurat că se va implica pentru sprijinirea acestui deziderat.
Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit, cu acest prilej, şi pentru modul deschis în care EAU tratează comunitatea de români aflată pe teritoriul său, care este foarte bine integrată şi contribuie în mod substanţial la dezvoltarea societăţii emirateze.
Totodată, şeful statului şi ministrul de stat al EAU au fost de acord că există necesitatea unei cooperări politice mai strânse pe plan internaţional, în vederea gestionării mai eficiente a provocărilor regionale de securitate.
Ministrul emiratez se află în România în contextul desfăşurării primei sesiuni a Comisiei Mixte de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, potrivit AGERPRES.