Dupa ce a pierdut primul razboi rece, Rusia pare hotarata sa-l cas-tige pe cel de-al doilea. Dar mai intai va trebui sa-l provoace, de unde si strategia de ostilitate sistematica afisata acum. Faptul ca presedintele Rusiei face o a-propiere expresa intre situatia din Osetia de Sud-Abhazia si cea din balcanica provincie Kosovo este si o marturisire ca se doreste corectarea istoriei. In fond, extinderea NATO spre rasaritul Europei cam tot un fel de corectare a fost, este impresia rusilor. si nu doar a lor. Sigur, occidentalii nu au fost tocmai inspirati cand au protejat atat de ostentativ minoritatea albaneza din fosta Iugoslavie. Dar acolo s-a negociat ani in sir, si inca se mai negociaza, iar revenirea la calm pare posibila, dupa unele greseli indubitabil comise chiar de occidentali. In vreme ce permanentizarea trupelor rusesti in aceasta zona de si mai vechi conflicte, din Caucaz, nu rezolva nimic. Se va implica NATO mai ferm in zona? Vom vedea oare o situatie de blocaj mentinuta timp de cateva decenii, ca in Cipru? Deocamdata nimeni nu stie.
Cert este ca sfidarea provocatoare cu care noul tandem de la Kremlin iese in fata, are ceva din psihologia batausului resentimental. Va aratam noi acuma, paharul s-a umplut! Care pahar, de ce atata obida, ca si cum Rusia ar fi suferit jigniri si afronturi indelebile de cand s-a destramat imperiul sovietic? Chiar daca occidentalii s-au amuzat usor dispretuitor cu betivanul Eltin si au sfarsit prin a nu intelege prea bine cum de si-a pierdut Gorbaciov puterea, nu se poate spune ca in aceste aproape doua decenii i-ar fi fost aratata Rusiei lipsa de respect. Dimpotriva. Pentru prima data in istoria ei moderna, Rusia a fost asociata ca partener egal al marilor puteri mondiale in dosarele internationale importante.
Iar partenerii ei nici nu au comentat prea insistent evenimente dubioase de felul interventiei din Cecenia sau glisarea treptata a sistemului politic din Rusia sub controlul total al unui singur partid. Faptul ca Rusia nu digera destramarea fostei Uniuni Sovietice si se vede brusc fara alianta militara care ii permisese sa controleze jumatate din planeta nu este imputabil fostilor adversari. Vladimir Putin ar trebui sa-si comande carti de istorie care vorbesc despre destramarea Imperiului Roman. Iar daca tot controleaza parghiile comerciale care ii aduc actualmente Rusiei bani cu nemiluita, ar trebui sa poata opri si scurgerile de capital spre Occident, unde noii nababi, fiii fostilor politruci sovietici, au devenit caricatura cea mai detestabila a consumismului si a risipei de tip occidental.
S-ar zice ca scurta perioada de euforie pacifista est-vest se incheie. Adevarul este ca nimeni nu vrea acest lucru. Nu doresc nici europenii care depind de gazul rusesc, nici rusii care au nevoie de tehnologia occidentala, de baletul bunelor maniere care sunt relatiile si contactele practicate in sanul Organizatiei Mondiale a Comertului. S-ar putea ca interesele comerciale reciproce sa devina cel mai bun argument care ingroapa securea razboiului. Insa numai in cazul in care nu sunt depasite anumite limite. Are Rusia interesul sa intinda prea mult coarda? Probabil ca nu. Dar va trebui sa se astepte la reactii mult mai ferme si din partea europenilor, si dinspre Statele Unite (in paranteza fie spus, relatiile cu Rusia vor deveni o tema principala in campania americana, probabil ca in favoarea lui McCain).
Cat despre planul pentru Georgia negociat de Nicolas Sarkozy in numele Uniunii Europene, el a devenit caduc. Presedintele francez a incasat un afront personal dupa ce i se spusese – pare-se – ca va fi respectata integritatea teritoriala a Georgiei. Oricum, nimic nu a fost prea clar in acele acorduri. Nu s-a luat in calcul posibilitatea ca Rusia va bloca la ONU orice rezolutie, pastrandu-si in rezerva toate marjele de manevra. Vom afla luni daca summitul european convocat de Sarkozy reactioneaza si adopta amenintari si sanctiuini concrete. Dar un nou razboi rece nu se va declansa chiar maine.
Intre timp, Rusia va etala toate exigentele intereselor sale, considerate ca au fost neglijate pana acum. Ceea ce va deveni tot o doctrina de confruntare, putin mai incinsa. Principala reala dilema a Rusiei, dincolo de manifestarile orgoliului ranit, o constituie totusi cercul NATO care se aproie de frontierele ei. Ceea ce ne aminteste ca dotarile militare de pe vremea razboiului rece au ramas intacte, ba s-au si perfectionat intre timp. Cine a spus ca razboiul rece se terminase?
