Undeva, in scrierile sale memorialistice, marele scriitor spunea ca tara sa, ca sa supravietuiasca si ca sa-si recastige autenticul ethos, trebuie sa renunte la ambitiile imperialiste care au ruinat-o.
Asa cum pestele de la cap se impute, tendintele expansioniste ale Rusiei trebuie cautate chiar in sanul tarismului. Ar fi o mare naivitate sa credem ca inalta aristocratie rusa s-ar fi deosebit foarte mult in intentiile sale cuceritoare de liderii comunisti. In al doilea caz a functionat teza internationalismului proletar. In primul, un amestec periculos de ortodoxie si heraldica. Daca nu ar fi stat asa lucrurile, Rusia nu ar fi ajuns la marile calde, nu ar fi participat de doua sau trei ori la impartirea Poloniei, nu ar fi ravnit continuu la biata noastra Basarabie. Rusia e cel mai bun exemplu al unei natiuni care s-a intins mai mult decat ii e plapuma.
Noi facem greseala s-o idealizam gandindu-ne la cativa scriitori faimosi, de asemenea la niste teologi care au format primul val stralucitor al exilului lor, la martirizarea ultimului tar si a familiei sale. Eltin si ai lui au profitat enorm de pe urma acestei secvente tragice a istoriei. Moastele lui Nicolae al II-lea, ale tareviciului, tarinei si principeselor au insemnat un nepretuit capital electoral pentru noul sef de la Kremlin care a pacalit usor Occidentul si a stors de acolo miliarde de dolari. L-a adus apoi pe Putin la putere care a facut politica, ca pe saltea, la judo. Adica executa fara mila tot ce nu-i convine. I-a suprimat pe oligarhi si si-a sedus poporul cu reinvierea unui prestigiu inspirat de pretinsul mit al celei de-a treia Rome. Dar Roma lor e putreda pana in negrul unghiilor. S-a vazut in timpul razboiului cu cecenii.
Ce s-a mai facut atunci de ras marea armata rosie! Acum e la fel. Oricare militar serios, care-si respecta profesia, s-ar rusina acum de tancurile scoase de rusi din cazarmi pentru a invada micul si insoritul stat georgian. Pai, se compara broastele astea de metal oparit cu artileria grea pe care au etalat-o americanii in Golf? In timpul celui de-al doiea razboi mondial tancurile si masinile de lupta sovietice au fost laudate deoarece, nefiind foarte sofisticate, nu faceau, cum ar veni spus, mofturi si, la o adica, se multumeau cu orice piesa de schimb. Spre deosebire de masinile nemtilor unde nu mergea chiar orice. E greu de spus daca si acum armamentul rusesc e la fel de putin pretentios, dar nici nu conteaza. Felul mai mult decat jalnic in care au tratat ultimele lor conflicte, cel cu cecenii si acum cu gruzinii, dovedeste slabiciunea unui colos care a avut intotdeauna picioare moi, iar a carui firma imperiala a fost mentinuta intr-un mod artificial.
Ironia amara e aceea ca acest ultim mars criminal l-au pus la cale chiar dupa ce se implinisera 90 de ani de la asasinarea tarului si, mai grav, chiar in saptamana cand a murit Soljenitin, figura lor titanica, ale carui eforturi au deblocat un secol altminteri intepenit in rau. Macar din respect pentru personalitatea sa puteau sa se abtina si sa nu-i manjeasca mormantul.
Daca mai traia marele scriitor si istoric, ar fi condamnat ferm agresiunea impotriva Georgiei. Cine stia mai bine decat el politica otravitoare a lui Stalin, care, retrasand frontierele provinciilor, a lasat in interiorul fiecareia importante comunitati rusofone care sa le faca zile fripte in cazul in care intr-un viitor neprecizat si-ar fi capatat independenta. Dar asta e soarta celor mici. Li se urca repede la cap si, ca sa se trezeasca, trebuie trasi cu picioarele pe pamant. Pana sa vina americanii rusii au si venit.
