Spre sfarsitul verii calendarul este marcat de evenimente care de care mai semnificativ. In ultima decada a lui august asadar a avut loc invazia Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varsovia, aceasta in 1968, moment de mare tulburare pentru Europa si lume in general. Atunci Romania s-a descurcat admirabil, desi tara era condusa de un presedinte care din acel moment incolo avea sa ne faca mult rau. Tot in august, aceeasi decada, dar prin 1991, a avut loc puciul moscovit cu un Gorbaciov imobilizat in Crimeea si o clica a lui Ianaev care a luat puterea facandu-ne pe noi toti, cei abia eliberati, sa ne ingrozim si sa ne gandim ca istoria se intoarce si ne va inchide din nou in lagarul comunist.
si tot in august pe 23, 1944, s-a petrecut acea faimoasa intoarcere a armelor impotriva aliatului de pana atunci, Germania nazista. Aceasta zi a cunoscut de-a lungul timpului numeroase prefaceri. Intai s-a pus pe prim plan rolul determinant al armatei sovietice fara de care Romania nu ar fi scapat niciodata de nemti, apoi pe vremea lui Ceausescu, sovieticii au fost stersi rapid si meritele atribuite armatei noastre in frunte bineinteles cu partidul comunist. Abia dupa 1990, adevarul a iesit la iveala prin evidentierea rolului jucat de rege care la acea data nici nu implinise 23 de ani. A fost bine, a fosr rau? Antonescienii nu uita sa spuna ca actul de la 23 august a insemnat o tradare echivalenta celor din vara lui 1940. Nu stiu care general german mult timp dupa terminarea razboiului a declarat ca marea sa tara nu ne va ierta in veci pentru faptul de a o fi tradat de doua ori doar in 50 de ani, prima data in primul razboi prin iesirea din alianta cu Puterile Centrale, a doua oara, in urmatoarea conflagratie, cand am trecut de partea soveticilor. Speculatiile merg pana acolo incat arata ca prin rezistenta noastra URSS nu ar fi reusit sa avanseze atat de repede iar daca soarta razboiului tot aceea ar fi fost, cum si trebuia sa fie prin infrangerea lui Hitler, in schimb soarta Europei dupa 1945 ar fi fost cu totul diferita. Cu alte cuvinte, 23 august nu e o sarbatoare, ci un dezastru. Lucru, fireste, exagerat. Nefiind istoric nu am nici o competenta de-a analiza aceasta secventa a istoriei contemporane. Dar atunci am dovedit ca se poate, ca atunci cand romanului ii ajunge cutitul la os stie sa intoarca foaia. Romanul atunci a fost un neamt, adica regele, decis sa demonstreze rolul vital si fundamental al monarhiei in viata unei tari altminteri neserioasa. Daca ar fi ajuns la carma tarii dupa 1989, acelasi rege ar fi facut mult bine si ne-ar fi ferit de tot cosmarul fesenist. Dar trecem din istorie in politica, ceea ce nu e cazul.
