Privilegiul de a injura

Ai o emisiune sportiva in direct. Il intrebi pe Becali nu stiu ce in legatura cu jucatorii Stelei, dupa un inceput de campionat nu prea stralucit, iar Becali te face dobitoc si, iti inchide telefonul.  Dar, inainte ca nababul sa-ti tranteasca celularul in nas, tu, reporter, ii mai pui inca o intrebare – pentru ca figura in desfasurator. Astea sunt faptele. Dupa care incep interpretarile. Ce si cine este un reporter, ce si cine e omul caruia i se pun intrebarile? La aceasta intrebare pot exista doua raspunsuri, unul din perspectiva absolut-morala si celalalt din unghiul meseriasului de presa. Unul ii apartine lui Radu Paraschivescu, celalalt Mariei Andries. Trece exigenta umanista inaintea celei profesionale? Raspunsul nu e deloc simplu. Emisiunea lui Radu Naum cu cei doi invitati, de pe GSP TV, o atesta. Daca extrapolam, respectul civilitatii poate fi sacrificat pentru cauza, mai importanta daca nu mai nobila, a atingerii obiectivului cu orice pret. Daca medicul ar refuza sa-i tratreze pe pacientii nepoliticosi, care ar fi rata mortalitatii in spitale? Daca fotbalistul raspunde la o violenta verbala sau fizica venita din partea unui adversar, e pedepsit prin regulament. Dar pacientul este mereu victima in raport cu medicul; aici vorbim de mila, cel mult. In fotbal, insa, sa nu cedezi sicanelor adversarului este un merit intrucat e ceva rar – iar tot ce-i rar, se stie, e valoros. Dar e tot un merit, pentru ca, suportand, te sacrifici pentru binele echipei. Inteleg acum ca, pentru reporterul injurat de Becali, Becali e o sursa de informatie. Ca sursa de informatie, Becali poate spune ce vrea el cu conditia sa raspunda, printre picaturi (de saliva) la intrebarile tale. Cine castiga astfel? Meseria, telespectatorul, care afla. si totusi, privit de mai sus, incidentul nu e atat de simplu de interpretat in termeni de indarjire si gene rozitate a reporterului versus mitocania celui cu Crucea in fata casei. Dintr-un motiv simplu: in vreme ce Becali joaca pe doua fronturi (erou de telenovela sau birjar de Maybach, cand si cum vrea), reporterul nu-si permite sa ocupe doua registre de putere si de limbaj, dupa bunul lui plac. Becali face asta pentru ca ideea lui despre lume – aceea ca numai banii conteaza – se demonstreaza mereu cea corecta. In acelasi timp, Becali mai stie ca televiziunea este un circ unde, ca sa fii pe scena, trebuie sa faci pe clovnul. Pe de o parte, banul domneste; pe de alta, oamenii sunt in general niste dobitoci de care poti profita cu conditia sa le alimentezi din cand in cand mosochismul latent. Cand reporterul trece cu vederea injuratura celui cu muluri aurite la palat, el aproba – tacit – cele doua idei care-i conduc viata eroului nostru "injurator". Pentru ca isi recunoaste dependenta de omul care face circ – si deci audienta, pe de o parte; pe de alta, injuratura lui Becali trece ca si neobservata pentru ca reporterul nu-l considera un om obisnuit. Ci un fel de "idiot" miskinian, care "nu stie ce face". Cine pierde?