» Salba de lacuri care se intinde pana in inima Carpatilor Occidentali da nastere unor peisaje de vis.
» Cel mai mare dintre aceste lacuri este strajuit de un baraj mai mare decat un zid de cetate.
La doar 20 de kilometri departare de Cluj, pe vaile Muntilor Apuseni, natura ofera un adevarat taram al basmelor. Doar gropile din asfalt amintesc turistilor ca se afla in realitate. Aici, ei pot gasi piesaje care amintesc de renumitele lacuri formate intre culmile Alpilor din Elvetia. Este vorba de o salba de lacuri montane, care incep din zona in care padurile de foioase se amesteca cu coniferele si se termina in regatul brazilor. Apa acestor lacuri este folosita deopotriva pentru producerea de curent electric si drept sursa de apa potabila pentru Cluj.
Lacul Gilau se afla in apropierea comunei Gilau, la care turistii pot ajunge din Cluj prin comuna Floresti. In Gilau exista o pastravarie, de unde amatorii de peste pot cumpara tot timpul pesti proaspeti. Pe malul lacului Gilau exista un motel deosebit, unde, cu echivalentul a 15 – 20 de euro, turistii pot servi masa ori se pot relaxa prin plimbari pe malul lacului. Felurile preparate din peste sunt specialitatea casei, insa la fel de bine preparate sunt si felurile de mancare specifice Transilvaniei, de genul tocanei de cartofi, ciolanului afumat cu hrean ori sosurilor preparate din fructe. Lacul de la Gilau serveste, in acest momebt si drept sursa de apa potabila pentru orasul Cluj-Napoca.
Pentru ca apa din lac provine din izvoarele din Muntii Apuseni, Clujul este orasul cu cea mai buna apa de baut din Romania. Totusi, in perioada urmatoare, alimentarea cu apa potabila a orasului va fi mutata in lacul de la Tarnita, care este mai bine protejat de invazia potentatilor locali, care folosesc pentru distractie barci cu motor, desi acest lucru este interzis prin lege. Cu toate acestea, pentru ca proprietarii vilelor de pe tarmurile lacurilor sunt politicieni ori functionari importanti din institutiile statului, nimeni nu ii deranjeaza niciodata.
Lacul de la Somesul Cald este situat la cinci kilometri departare de Gilau. In apropiere de sosea, malurile lacului s-au transformat intr-o adevarata colonie de vile. Lacul este recomandat in special pescarilor care, dupa ce merg cativa kilometri pe un drumeag de munte, pot sa isi gaseasca un loc linistit, departe de vilele potentatilor clujeni.
Un baraj cat un zid de cetate
Lacul de la Tarnita este strajuit de un baraj inalt de aproximativ 100 de metri. Din vale, barajul pare un imens zid de aparare. Noaptea, el este iluminat spectaculos, iar lumina galbuie proiectata de reflectoare dezvaluie si ascunde, in acelasi timp, secretele barajului. Acest lac este folosit si pentru producerea cu-rentului electric, cu ajutorul unei hidrocentrale. Lacul de la Tarnita este frecventat deopotriva de amatorii de sporturi nautice si de pescari.
Cu toate escapadele proprietarilor de vile, oamenii au incredere in capacitatea naturii de a purifica apa. "Poti sa iei apa din lac, sa o fierbi, o fitrezi putin si poti sa o imbuteliezi apoi ca apa plata", spune Ioan Popovici, unul dintre pescarii care vin adesea la Tarnita pentru a prinde pastravi.
In zona au aparut colonii de vile luxoase. O bucata de teren pe malul lacului Tarnita costa cat o parcela din centrul Clujului. Cele mai multe dintre aceste vile sunt incon-jurate cu parcele de gazon verde, tivit cu borduri albe de beton, care marcheaza marginile unor trepte uriase prin care muntele coboara spre apa. Multi dintre proprietarii de vile au si debarcadere de lemn, ori pontoane mobile, de la care sunt legate o mare varietate de barci, barcute si salupe, de la cele gonflabile pana la cele fabricate din fibra de sticla ori din lemn. Dincolo de distractie, barcile sunt cel mai comod mijloc de deplasare intre vilele de pe malul lacului. "Vecinii", adica proprietarii caselor de pe malurile lacului, prefera sa strabata un kilometru pe apa decat sa inconjoare zece kilometri pe uscat, pentru a ajunge dintr-un loc in altul. Mai mult, dimineata, lacul este presarat de luntrile din lemn ale pescarilor care asteapta rasaritul soarelui pe oglinda valurita a apei.
Acumularea de apa de la Tarnita are o adancime de peste 70 de metri. O banda ingusta si serpui-toare de asfalt inconjura lacul pe partea stanga. Ea trece pe langa o centrala electrica ingropata in maruntaiele muntilor. Legendele locale spun ca tunelurile sapate pe sub munte depasesc lungimea de 10 kilometri si ca intreaga uzina seamana cu centrele militare secrete ingropate in stanca si care sunt capabile sa reziste unui atac nuclear. soseaua care trece pe langa intregul complex duce la satul Marisel, situat la doar cativa kilometri de lac.
Satul "amazoanelor" lui Avram Iancu
In Marisel, un sat cocotat tocmai la cumpana apelor, pe fruntea unui munte, locuia capitaneasa lui Avram Iancu, Pelaghia Rosu, cea care, in fruntea femeilor din Mun-tii Apuseni, care treceau drept niste amazoane moderne, au infrant ostile maghiare care doreau sa ii inconjoare pe revolutionarii romani de la 1848. Acestia erau refugiati in cetatea naturala a Carpatilor Occidentali si reprezentau singura armata care se opunea hoardelor sangeroase de secui si de maghiari care provocasera in sate precum Mihalt adevarata masacre. Putin mai sus, soseaua da spre lacul de la Belis, fratele geaman al celui de la Tarnita. La Belis, cel mai tragic episod din istoria localitatii a fost inregistrat la finalul primul razboi mondial, cand stapanul domeniului a pus sa fie executati satenii care doreau unirea Transilvaniei cu Romania. In cele din urma, castelul nobilului maghiar a fost luat cu asalt, iar acesta a fost impuscat de militarii romani din armata austriaca, reorganizati in garzi nationale de Iuliu Maniu.
Lacul din Belis a fost amenajat peste satul de odinioara, care a fost inundat. In perioadele de seceta, cand nivelul apei scade, din lac rasare turla unei biserici. Pe lac exista si un vaporas, cu care turistii pot naviga de-a lungul tarmurilor, acolo unde muntele intalneste apa. In lacul de aici sunt organizate scufundari de catre scafandri din Cluj. Cele mai interesante expeditii ale scafandrilor sunt cele care duc catre satul inundat, care pare incremenit de vraja unui magician rau.
