Estul are obiceiul sa inghita oamenii si visele lor. In ultima suta de ani Bucurestiul a cunoscut schimbari pe care istoria le inregistreaza doar printr-o bizara comprimare a timpului, unde respiri simultan pe mai multe paliere istorice. La fiecare 20 de ani s-au petrecut inversari de roluri sociale; daca intr-o prima varsta au fost traite alaturi de Europa, pentru a doua varsta istorica, Bucurestiul a intrat in malaxorul unui experiment istoric traumatizant. Ranile sale inca persista in variata geografie umana aflata in cautarea tihnei.
Europenii – in masura in care imprejurarile i-au apropiat de Romania si Bucuresti – au descoperit un pamant in parte exotic, in parte necartografiat. Este de fapt vorba de o ruptura istorica iar harta europeana a Bucurestiului creionata cu greu timp de un secol intre 1848-1948, – desi intre timp a suferit modificari in simbolurile sale urbane -, trebuie readusa la lumina. Bastion cultural rasaritean al Europei, Bucurestiul a cunoscut intreaga suita de distrugeri, devastari sufletesti, neajunsuri si neputinte, specifice oricarui bastion inaintat, care la un moment dat in istorie a fost abandonat, pentru a ne exprima elegant.
Geografia urbana europeana cuprinsese si spatiul romanesc la fin de siecle si cand spunem acest lucru ne referim cu precadere la geografia vestimentara, a comportamentelor si preocuparilor, a fizionomiilor si a modului de viata. Fata de 1850, in mai putin de cincizeci de ani, Bucurestiul si-a modificat geografia umana, stapanind fiecare detaliu si controland fiecare schimbare atat in structura urbanistica cat si in privinta modelarii sociale in osmoza cu Occidentul. Pe strazile sale se vorbea fluent franceza iar pe alocuri se facea auzita italiana, germana, maghiara, greaca, sarbo-croata, etc., orasul avand comunitati etnice variate si foarte dinamice cultural si economic. Zeci de mii de germani, evrei, italieni, albanezi, bulgari, armeni, sarbi, greci, maghiari, francezi, austrieci, turci traiau in Bucurestiul anului 1900, si nu exista strada, secundara chiar, pe care sa nu locuiasca cativa neromani.
Viata cosmopolita a fost decapitata incepand cu anii 1947-1948; imbracamintea eleganta a devenit "tradare impotriva ordinii sociale", la fel cartile lui Balzac, Immanuel Kant, Cervantes, Shakespeare sau muzica lui Johann Sebastian Bach, Mozart sau Beethoven etc; femeilor li s-a interzis sa mai poarte palarii de orice fel in afara basmalelor orientale; multi barbati iubitori ai elegantei citadine au fost fortati sa se camufleze vestimentar in salopete staliniste si sandale proletare pentru a nu fi arestati; locuinte si bunuri rechizitionate sau nationlizate fara motiv; furturi, jafuri, violuri… frica a devenit politica de stat si a impregnat Bucurestiului o masca mortuara, care a durat in timp peste 50 de ani. Dezghetul este dureros iar pentru aceia care doresc sa respire altfel este necesar sa se arate ca vremurile au fost altele candva iar saltul in istorie a fost posibil si alta data, insa doar prin osmoza cu Occidentul.
Un ghid al vechiului Bucuresti, asa cum l-au creat generatiile trecute, poate fi un punct de plecare pentru recuperarea cartografica, de catre o Europa in cautare de raspunsuri dar si o incercare de a reactiva acest spatiu cultural stravechi al geografiei umane europene. Calatoria in timp modifica resorturi sufletesti importante pentru o umanitate destramata candva, de imprejurari nefericite. Cu totii suntem singuri atunci cand ne aflam in mituri si pentru a elimina un posibil blocaj istoric, Bucurestiul incearca sa recupereze simboluri si peisaje, chipuri si gesturi, prezente in trecut si existente inca, intr-o latenta istorica pe care tinerele generatii au inceput sa le caute, sa le cunoasca, sa le cultive. Deoarece tinerele generatii europene si romanesti deopotriva respira in interiorul aceleiasi geografii culturale.
Din volumul Bucuresti. Povestea unei geografii umane, editura Institutului Cultural Roman
