Inainte de alegerile din toamna anului 1996, ajunseseram la exasperare. Nu era om cat de cat cu capul pe umeri care sa nu exclame: "Dumnezeule, nu mai scapam odata de astia!". Cu vreo zece ani mai devreme ne intrebam din ce in ce mai des daca Ceausescu moare sau nu. si a murit. Tot asa, alegerile din noiembrie ’96, cand se implineau exact 50 de ani de la cele din ’46, furate, au dus la… moartea lui Ion Iliescu. Cel care parea sa nu mai fie dat jos de la putere a cazut prin mijloace democratice. A urmat guvernarea deceptionanta a CDR, 1996-2000. Atunci n-am fost primiti in NATO in primul val, ceea ce ar fi fost un mare succes pentru Constantinescu si ai lui. Intrarea in NATO a avut loc tot pe vremea unui Iliescu reloaded, avandu-l pe Adrian Nastase prim-ministru. Populatia era dezgustata. Asadar, cum suntem acum inainte de alegerile din 2008? Care este starea de spirit a populatiei? Spus pe sleau, am fost, suntem si vom fi exasperati.
Intr-adevar, a crescut salariul mediu pe economie, inflatia e tinuta sub control, somajul nu-si face de cap, dar care este reversul? Avem in continuare o clasa politica in care poporul nu se recunoaste si pe care fie o ignora, fie o dispretuieste. A fi parlamentar acum nu mai e o onoare. Te instalezi intr-un asemenea fotoliu nu ca sa faci ceva pentru tara, ci ca sa traiesti tu bine, sa ai privilegii etc., etc. Cine voteaza acum nu mai are suflu, constiinta politica ori patriotica. Voteaza clientii partidelor, pensionarii sau taranii, asa cum faceau si pe vremea lui Ceausescu. Din disciplina. Vedem ca nici un caz mare de coruptie nu a fost solutionat, iar marii tepari sunt liberi, mai rau au fost scuturati tinerii la bacalaureat decat cei de teapa lui Temesan, Muresan etc. Ce mai vedem? Ca tot mai multi romani vor sa munceasca in strainatate, dar cu ce pret? Familiile se destrama, iar copiii ramasi singuri sufera puternice traume. Ce se mai intampla? In spitale mori cu zile daca nu ai bani. Banal, nu-i asa? Am facut o intreaga filosofie pe marginea distinctiei dintre mita si atentie, cu ce folos? Realitatea se strecoara pe dedesubtul discutiilor, al talk-show-urilor, al palavrelor televizate.
Cine e la ananghie stie mai bine cum stau lucrurile. stie ce inseamna un medicament scump si un medic bun. Altfel ajunge pe mana lui Ciomu si se pomeneste mutilat in doi timpi si trei miscari. Mai departe… Invatamantul e la pamant. Am facut tampenia in 1990 sa renuntam la uniforma scolara, uitand ca pana la fond e tocmai forma, iar dezordinea duce rapid la o falsa si nociva emancipare. Apoi, prin presiunea invatamantului privat cu plata, si cel gratuit de stat a trebuit sa se reformeze. Ca sa faca rost de bani a inventat categoria de student platitor. Cum? Prin renuntarea la examenul de admitere. De aici o drama majora. In ultima vreme sunt voci care cer reintroducerea acestui filtru esential, dar cine sa le auda? Banii hotarasc aici. Daca parintii platesc, idiotul ajunge student. E TOT student ca si acela intrat pe baza unui dosar de merite. Dar si meritele se duc dracului daca ti-ai cumparat examenul de bacalaureat, a carui medie, dupa cum stim, cantareste o treime din evaluarea unui asemenea dosar de admitere. Inainte, sa intri la facultate era o realizare. Acum, gratie banilor, e floare la ureche. Nu cred ca UE ne-a dat indicatii pretioase in acest sens.
UE nu ne invata sa nu ne cultivam elitele, sa nu mentinem un inalt nivel de profesionalism in toate institutiile. Prostia si incompetenta costa, dar, daca platesti, faci din negru alb. Sufera clientul, pacientul, consumatorul. Iesi din spital tot bolnav. Cel care te-a tratat nu pateste nimic. Iesi din banca cu o dobanda calculata gresit. Banca isi cere scuze, dar cel vinovat ramane pe post. Ca si parlamentarul in fotoliu. Nu se mai poate, strigau acum 70 de ani o mana de tineri nebuni… Ba se poate, le raspundem peste timp.
