Media romaneasca, molesita firesc in aceste zile toride, a trait un moment de inviorare in momentul cand i s-a dat sansa de a prezenta si comenta proiectul legislativ initiat de parlamentarii Funar si Ghise. Ar trebui de aceea sa le multumim domnilor citati ca ne-au dat, cum ar veni spus, graunte de rontait si, chiar daca au ajuns "la mijloc", primind bobarnace sau chiar pumni din toate partile, ei si-au facut cu brio numarul. Nu am intarziat asadar sa punem mana pe semnalul de alarma si sa anuntam ca la orizont se ridica primejdia cenzurii, ca astfel se pot intoarce vremurile triste de odinioara, ca libertatea castigata cu pretul sangelui tinerilor din decembrie ‘89 poate fi pierduta! Oho, ce mai vorbe mari! Nu stiu daca s-a spus pana acum ca proiectul celor doi parlamentari e pura clovnerie. Gh. Funar este maestrul unor asemenea prestatii burlesti grotesti. De cand a vopsit bancile clujene in tricolor si a mai si organizat niste funeralii simbolice privind o pretinsa pierdere a Transilvaniei, am inteles cam ce-i poate pielea si ce-i aia mintea.
Intr-o tara a circarilor un asemenea comportament e de la sine inteles. Cine se lasa ademenit si musca din momeala? Evident, gazetarii. stire pozitiva, stire negativa, de aici a pornit un val de comentarii care de care mai batjocoritor la adresa parlamentarilor ce singuri au vrut sa se dea in stamba. Dar ne-au tras si pe noi in arena lor cu rumegus! Tocmai de aceea spun ca nu de o amenintare a reintroducerii cenzurii am avut parte in ultimele saptamani, ci de o caricaturare a aceluiasi temut procedeu. Intrebare: stiu tinerii de 30 de ani sau chiar sub aceasta mirifica varsta ce a fost cu adevarat cenzura?
Ce insemna sa-ti fie bagat pumnul in gura si nu doar la figurat, ci de-a dreptul pumnul, gheata, cizma, sa fii redus la tacere pentru ca ti-ai permis sa gandesti si sa te exprimi liber?! Cenzura si mai apoi, dupa ce chipurile aceasta fusese inlaturata, perfida autocenzura au fost un mijloc de mutilare si suprimare a fiintei omenesti. Timp de decenii oamenii si-au pierdut locul de munca, dar si libertatea pentru faptul ca au spus si au scris anumite cuvinte. Pe vremea aceea, in mod paradoxal, cuvantul era o forta si era respectat. Cel care masluia magistral si facea din negru alb primea Premiul Lenin si mii de lei din care traia ca un maharajah. Acum cuvantul a ajuns o marfa ieftina, devalorizata, pe care o producem insa cu acelasi consum nervos si aceeasi prefirare dureroasa a materiei cenusii.
Pe atunci un cuvant te putea baga in puscarie. Mai mult, chiar si o despartire gresita in silabe, Stalin, calau-zitorul popoarelor, te arunca in spatele gratiilor. Nu insemna aceasta ca scriind "Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!" puteam produce un frison national care incalzea inimile si zgaltaia jilturile? Acum scriem de ne sar capacele si nu auzim decat acelasi fasait jalnic care exprima dezumflarea unui neam caruia ii e rusine ca exista… Se bulucesc violurile si talhariile pe micul ecran la o ora de maxima audienta si abia mai schitam protector semnul crucii. Dar vin si reportaje despre viata bisericeasca la aceeasi ora si tot cu indiferenta le receptam. Cred ca nu mai exista acum nici stire pozitiva, nici stire negativa, ci un amalgam inform fiindca au pierit criteriile morale, iar reactivitatea a palit ca un fruct tinut la caldura. Ce sa mai cenzurezi cand dinamita s-a facut ciulama? Circul insa trebuie sa continue. The show must go on. Cu Funar, fara Funar, cu noi partasi la comedia nationala parafata de Europa, marea circareasa…
