Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat ieri ca sunt discutii pentru achizitionarea portarului formatiei elene Iraklis, Urko Rafael Pardo Goas, dar a precizat ca pana acum nu s-a semnat nici un act in acest sens. "Sunt discutii cu cei de la Iraklis si cu Pardo pentru transferul lui, dar deocamdata nu s-a semnat nimic. Vom vedea in zilele urmatoare ce va fi. Acum ne ocupam de finalizarea transferului lui Despotovici la Murcia", a explicat Zotta. In varsta de 25 de ani, Urko Pardo este spaniol, dar are si cetatenie belgiana. El s-a format la FC Barcelona, pentru care a evoluat la echipa a doua a clubului, iar ulterior a jucat la Anderlecht. In vara anului trecut s-a transferat la Iraklis, pentru care a evoluat ca titular in 29 din cele 30 de etape ale campionatului Greciei. "Am luat un portar super la un pret foarte bun, ca sa nu mai stea Rapidul cu emotii. Noi vrem sa tinem doi portari, ca sa nu mai existe riscul sa ramanem fara nici unul in cazul unor neintelegeri. Ne-a costat 1,5 milioane euro, dar asta printr-un aranjament, ca in mod normal ar fi costat 2 milioane", a precizat Fathi Taher, actionarul majoritar al Rapidului.
» Venirea unui goalkeeper de valoare in poarta giulestenilor ar putea crea presiune asupra lui Dani Coman, care n-a semnat inca prelungirea contractului, iar din iarna poate sa semneze cu cine vrea, fara acordul clubului.