20.4 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursa suspenda Alumil dupa rapirea fondatorului companiei

Bursa suspenda Alumil dupa rapirea fondatorului companiei

» George Milonas (foto) a fost atacat de trei persoane inarmate cu mitraliere; sotia sa a fost lasata in pace.

» Bursa din Atena a recomandat pietei din Bucuresti sa suspende tranzactiile cu actiunile Alumil.

Bursa de valori Bucuresti (BVB) a suspendat ieri tranzactiile cu actiuni Alumil Rom Industry (ALU), ca reactie la rapirea presedintelui companiei-mama.  Bursa romaneasca a oprit schimburile cu actiunile companiei specializate in productia si prelucrarea profilurilor de aluminiu – Alumil, la ora 10.27, la recomandarea Bursei din Atena, unde este listat grupul-mama,
ne-a explicat Stere Farmache, presedintele BVB. "Domnul Milonas este presedintele Asociatiei Industriasilor din nordul Greciei. Totodata, el este fondatorul si presedintele Alumil Milonas, care detine controlul majoritar in compania Alumil de la Bucuresti. Altfel spus, Milonas este un prosper om de afaceri din Grecia despre care am aflat ca a fost rapit, fapt care a atras suspendarea actiunilor la Atena. Dupa unele consultari cu oficiali ai bursei grecesti, am gasit de cuviinta sa-i aplicam acelasi tratament si companiei Alumil Rom Industry, suspendand tranzactiile", a explicat Farmache.

Potrivit unor surse din politia elena citate de BBC, trei persoane inarmate cu mitraliere au oprit, luni la ora 22.50, masina in care se afla Milonas impreuna cu sotia sa, l-au obligat pe omul de afaceri, in varsta de 49 de ani, sa se urce pe bancheta din spate a masinii si au fortat-o pe sotia acestuia sa paraseasca autoturismul. Masina in care atacatorii
l-au rapit pe Milonas a fost abandonata, ulterior, la cativa kilometri distanta de locul atacului. Milonas detine, impreuna cu sotia sa Lia, pachetul majoritar al producatorului de aluminiu elen Alumil, listat la bursa din Atena. George Milonas detine 48,5% din Alumil, iar sotia sa – 21,5%.

Milonas controleaza astfel, indirect, pachetul majoritar al diviziei din Romania a Alumil. Ultima tranzactie de la Bucuresti cu titlurile Alumil s-a incheiat la pretul de 5,55 lei, in scadere cu 3,48% fata de cotatia din finalul sedintei precedente. Alumil Rom Industry are o capitalizare de 173,44 milioane lei (47,3 milioane euro). Compania s-a listat la BVB in aprilie 2007, dupa ce a derulat, in decembrie 2006, o oferta publica initiala (IPO) in valoare de 28,75 milioane lei.
Principalii actionari ai Alumil Rom Industry sunt grupul grecesc Alumil – 55,90% si Michail Sotiriou – 23,95%. Restul de 20,14% este impartit intre mai multi actionari. Titlurile Alumil (ALU) se tranzactioneaza in prezent la unul dintre cei mai atragatori indicatori pret/profit (PER) de la BVB, de circa 12%. Compania a incheiat primul trimestru cu un profit net de 2,57 milioane lei si o cifra de afaceri de 24,26 milioane lei. Profitul a crescut cu 15%, iar afacerile au avansat cu 3,8% fata de primul trimestru din 2007. Profitul net pe anul trecut a fost de 14,1 milioane lei, la o cifra de afaceri de peste 110 milioane lei.
Alumil Milonas este cel mai mare furnizor de aluminiu extrudat si de profiluri de aluminiu din Grecia. De asemenea, Alumil este lider pe pietele de profil in Romania, Serbia si Muntenegru.

Cele mai citite

INS: Câştigul salarial mediu brut în 2022 a fost de 77.416 lei

Salariaţii cu studii superioare au avut o pondere de 36,5%, iar femeile au reprezentat majoritatea, cu 58,5% La nivelul anului 2022, câştigul salarial mediu brut...

România, printre ultimele în UE la colectarea deșeurilor electronice: doar 31,7% reciclate în 2021, față de ținta de 65%

România s-a clasat în 2021 printre ultimele țări din UE în ceea ce privește colectarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice (DEEE), cu un...

Cod galben de ploi torențiale pentru 9 județe din țară

Avertizarea meteo este valabilă pentru joi, în intervalul 19 septembrie, ora 03 – 19 septembrie, ora 18 În Moldova și în nordul Dobrogei vor fi perioade...
Ultima oră
Pe aceeași temă