Atacantul roman Adrian Mutu ocupa locul 9 in clasamentul jucatorilor decisivi de la Campionatul European din Elvetia si Austria, prezentat de cotidianul The Sun in editia de luni si in care pe prima pozitie se afla portughezul Cristiano Ronaldo. "Zeci de vedete vor juca in Austria si Elvetia, dar doar cateva vor deveni adevaratii eroi. Am ales principalele amenintari de la acest turneu – jucatorii care pot aduce victoria tarilor lor. Indiferent ca sunt fotbalisti la marcaj sau coordonatori de joc, acestia sunt oamenii-cheie ai fiecarei echipe care pot decide destinul trofeului", isi explica jurnalistii de la The Sun alegerea celor 10 fotbalisti din "Top 10 Euro matchwinners".
The Sun scrie despre Mutu ca este jucatorul in care nationala Romaniei isi pune sperantele pentru "a scapa din grupa mortii". "Cand nu e in cea mai buna forma, atacantul Fiorentinei este un lux care nu e necesar. Insa daca Mutu va ajunge la forma sa de varf, devastatoare, echipa sa si-ar putea surprinde adversarii din superba grupa C", noteaza jurnalul englez.
In top apar si jucatori ai adversarelor Romaniei in grupa C a Campionatului European – Franta, Italia si Olanda. Astfel, francezul Franck Ribery ocupa locul 4, italianul Luca Toni se afla pe pozitia 5, iar olandezul Ruud van Nistelrooy se claseaza pe locul 6.
Primele trei pozitii sunt ocupate de Cristiano Ronaldo, de spaniolul Fernando Torres si de germanul Michael Ballack. The Sun i-a inclus in ierarhia jucatorilor decisivi si pe croatul Luka Modrici (locul 7), suedezul Zlatan Ibrahimovici (locul 8) si rusul Andrei Arsavin (locul 10).