3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialUnirea Urziceni, amical cu Glasgow Rangers sau Celtic

Unirea Urziceni, amical cu Glasgow Rangers sau Celtic

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat marti, in cadrul unei conferinte de presa, ca formatia sa ar putea sa intalneasca in cantonamentul din Scotia, din perioada 8-19 iulie, una dintre formatiile Glasgow Rangers sau Celtic Glasgow, intr-un meci amical.

Tehnicianul celor de la Unirea Urziceni crede ca numirea lui Narcis Raducan ca director sportiv al clubului poate fi benefica pentru indeplinirea obiectivelor din sezonul viitor ale ialomitenilor. "Suntem fericiti ca am reusit sa aducem un om de fotbal. Un om tanar care vrea sa munceasca pentru echipa.

Sper ca Narcis sa ne ajute pe Meme (n.r. – Mihai Stoica) si pe mine. Sper sa ducem mai departe munca inceputa de mine acum doi ani, continuata apoi si cu Meme, si sper sa o ducem mai departe si in anii viitori. Avem toate conditiile sa facem performanta", a mai spus Dan Petrescu. El a vorbit si despre plecarea fostului director sportiv Viorel Moldovan si a celor doi jucatori Bogdan Stelea si Bogdan Stancu. "Viorel Moldovan a decis sa o ia pe alta cale, cred ca va incepe sa antreneze la o echipa, era si normal. Bogdan Stelea si-a facut datoria la noi, din punctul meu de vedere, titular anul care vine, chiar daca eu nu pot sa garantez la nimeni postul de titular, avem un portar tanar, de 21 de ani, din nationala Lituaniei, in care eu cred foarte mult, si nu cred ca Stelea, la varsta lui, avea rostul sa stea si sa nu joace. Ii urez bafta la Brasov si sa mai stea inca 4-5 ani daca poate, el vrea sa apere inca doi ani, dar nu poti sa te joci niciodata cu sanatatea. Iar cu Bogdan Stancu a fost o oferta prea buna din partea Stelei si dorinta jucatorului de a pleca…", a explicat Dan Petrescu.
Tehnicianul Unirii spera ca echipa sa sa aiba un parcurs cat mai lung in Europa, fiind dezamagit de evolutia formatiilor romanesti in sezonul trecut al cupelor europene. "Noi incepem pregatirea azi (n.r. – luni) cu gandul sa facem un campionat cat mai bun si o figura frumoasa in Europa, pentru ca echipele romanesti nu au facut treaba buna in sezonul precedent. Este foarte greu sa intram in primele 5-6 echipe, dar asta este obiectivul. Trebuie sa fim mai buni decat anul trecut si acum, in campania de transferari, si in timpul sezonului. Avem nevoie de jucatori, am reusit deja cateva transferuri, dar nu este asa usor, preturile jucatorilor romani sunt foarte ridicate", a precizat Petrescu.

» Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a precizat ca l-a ofertat pentru un transfer pe mijlocasul de la Farul Constanta Dinu Todoran. "Deocamdata s-au concretizat transferurile lui Dan Matei de la Gloria Bistrita, Sorin Frunza de la Vaslui si Daniel Stan de la Otelul Galati. Am facut o oferta pentru Dinu Todoran la Farul Constanta, deocamdata nu am primit nici un raspuns", a spus Mihai Stoica.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă