6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024

Sedinta neutra

Sedinta bursiera de luni s-a desfasurat pe fondul unei vacante de tranzactionare atat in SUA, cat si in Marea Britanie, ca urmare a unor sarbatori nationale. Ca atare, lichiditatea pe bursele europene a fost foarte redusa, iar miscarile cotatiilor, aproape nesemnificative, cei mai importanti dintre investitorii institutionali nefiind in piata astazi. Aceste caracteristici s-au regasit atat in evolutia bursei din Frankfurt, cat si a celei din Varsovia. Prin urmare, asteptarile erau de neutralitate si lichiditate scazuta, inclusiv pentru piata romaneasca de actiuni, poate cu o usoara tendinta negativa, avand in vedere scaderile destul de ample din SUA de la finalul sedintei de tranzactionare de vineri. In mod surprizator – si imbucurator in acelasi timp –, evolutia la Bucuresti a fost complet diferita fata de aceste asteptari. Am avut o lichiditate foarte buna in piata, valoarea tranzactiilor depasind 20 de milioane de euro, dupa ce vineri rulajul bursier fusese extrem de redus (printre cele mai slabe trei sedinte de tranzactionare din acest an).

Interesul investitorilor a fost ridicat in special in cazul SIF-urilor si al companiilor din industria chimica. Astfel, cei trei emitenti reprezentativi, Azomures, Amonil si Oltchim, au consemnat aprecieri spectaculoase de peste 14%. De asemenea, indicele BET-FI a urcat cu mai mult de 2,4% ca urmare a cresterii generalizate a cotatiilor pe acest segment. Dintre cele cinci companii de investitii financiare, performerul a fost SIF 3 Transilvania care, probabil, pe fondul comunicatului venit vineri, dupa inchiderea sedintei de tranzactionare (si in care se facea referire la o solutie favorabila data de instanta de apel Brasov societatii Cocor SA intr-unul din procesele pe care aceasta le are cu SIF 3), a urcat cu 4,4%. Actiunile Dafora SA s-au depreciat in sedinta de luni cu 1,66%, ultimul curs al zilei fiind de 0,2960 lei/actiune, acelasi ca si pretul de deschidere a sedintei.

 

Volumul de tranzactionare a fost unul destul de mare pentru acest emitent, de 4.145.300 de actiuni. Maximul sedintei de azi a atins cursul de 0,3250 lei/actiune. Condmag SA inregistra la finalul sedintei cotatia de 0,8100 lei/actiune, in scadere cu 1,22%. Volumul de tranzactionare a urcat in sedinta de azi pana la 1.154.300 de actiuni. Pretul a oscilat intre minimul de 0,7900 si maximul de 0,8250 lei/actiune. Actiunile Albalact SA inregistrau la finalul sedintei culoarea rosie. Ultimul pret al zilei afisa cotatia de 0,4520 lei/actiune, in scadere cu 1,09%. Numarul de actiuni tranzactionate azi a fost de 564.100. Cursul actiunilor a variat intre minimul de 0,4410 si maximul de 0,4560 lei/actiune.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă