» Exista un loc in Romania cunoscut inca din anii ‘50 drept "capitala" verzei murate. Acesta este oraselul Milisauti din judetul Suceava, o localitate cu vreo 8.000 de suflete.
» Localnicii spun ca inainte de 1989 fiecare familie de aici obtinea o productie anuala de 40 de tone de varza murata, la care se adaugau 15 tone de castraveti in saramura. Muraturile bucovinene invadau toamna pietele din toata tara.
» In ultimii ani, productia de acrituri din Bucovina s-a redus drastic. Asta, pentru ca piata romaneasca este invadata de muraturi din import, in special din tara vecina, Ungaria.
"Capitala" verzei murate e azi pe butuci. N-au mai ramas la Milisauti decat amintirile. S-au ingalbenit pana si pliantele turistice cu localnici care zambesc din mijlocul muraturilor. Realitatea e cu totul alta. Oamenii se plang ca nu mai sunt lasati sa-si vanda produsele. A trecut timpul cand, in marile orase, bucovinenii deschideau toamna adevarate "expozitii" cu tone de varza si castraveti. Marfa era adusa la piata in butoaie de aproape 300 de kilograme fiecare. Taranii sustin ca acum nu mai au loc in pietele din marile orase din cauza "mafiotilor", cum ii numesc ei pe intermediari. Dar acesta nu e singurul obstacol. Mai sunt si normele europene, care au stopat vanzarea din butoi. Toate astea au facut ca in ultimii ani multi oameni din Milisauti sa renunte la traditie. Doar cativa au planuri indraznete, in incercarea de a tine pasul cu cerintele actuale. Vor sa cumpere instalatii pentru vidat, sa bage acriturile in plastic. Asa spera sa contracareze invazia muraturilor de import. Dar de data asta "batalia" nu se va mai da in piete, ci la supermarket.
Butoaie cat casa
Dupa ce ai plecat din municipiul Suceava, o iei spre nord, cale de vreo 30 de kilometri. Primele case care te intampina, la Milisauti, iti ofera o imagine ciudata. La porti, pe partea dinspre drum, sunt aliniate butoaiele, ce par la fel de mari ca si locuintele oamenilor. Conform traditiei, in poloboacele astea imense, din lemn de brad, era tinuta varza la murat o luna de zile, apoi era pusa in butoaie mai mici, pentru a fi dusa la vanzare.
Traditie din 1950
Povestea muraturilor bucovinene a inceput in 1950, cand un localnic, Nicolae Danilet, a pus la murat castraveti, intr-o cantitate "industriala". S-a dus apoi cu acriturile prin satele din jur si le-a vandut "ca painea calda". Vazand ca treaba merge ca unsa, alti vecini de-ai sai au trecut si ei la treaba. Cativa ani mai tarziu, oamenii locului si-au diversificat munca, trecand si la varza murata. S-a ajuns pana acolo incat fiecare familie nu mai traia decat din muraturi. O gospodarie obtinea, in vremurile bune, aproape 15 tone de castraveti murati si 40 de tone de varza murata. Asta era productia intr-un an!
Amintiri…
Daca stai acum de vorba cu oamenii din "patria" acriturilor, mai ales cu batranii, vezi cum le lucesc ochii de bucurie atunci cand ii pui sa-ti povesteasca de timpurile cand Milisautiul era cu adevarat "capitala" verzei murate din Romania. Multe s-au schimbat de-atunci. Pana si localitatea lor s-a transformat, cel putin in scripte. Milisautiul e oras de cativa ani incoace, desi prea multe suflete nu sunt aici, putin peste 8.000, dupa statisticile oficiale. Pe langa asta, oraselul tot "aer" satesc are, daca te iei dupa drumurile noroite care serpuiesc printre case. Dar sa revenim la vremurile vechi. Oamenii ne spun ca pe la sfarsitul lui iulie toata comuna lor se transforma intr-un urias depozit de varza si castraveti. Ulite, curti, totul era "inundat" de verdele bucatelor aduse de pe ogoare. Pe urma incepea alta treaba, sa pui varza si castravetii la murat. Dar mai aveai un drum de facut inainte de asta. Se ducea lumea in apropiere, la salina, la Solca. De acolo se aducea saramura in care se puneau legumele timp de o luna. "Apa mai faina ca aia nici nu se gaseste", auzim de la nea Iordache, care zice ca a vandut o viata intreaga muraturi in pietele din Capitala.
Amenintati cu puscaria
Apropierea toamnei insemna plecarea taranilor la drum lung, pe la targurile din toata tara. Mergeau cate doua-trei luni, pana se intorceau acasa cu butoaiele goale. Asa auzim de la Domnica Striliciuc, care de 25 de ani are taraba ei intr-o piata din Arad. Satenii mai spun ca aveau probleme cu transportul pana in 1989. Autoritatile nu le dadeau voie sa care tonele de acrituri de-a lungul si de-a latul Romaniei. Batranii vorbesc de amenintarile pe care le-au primit, cu amenda sau cu inchisoarea. Pana la urma era vorba de a pune bete in roate "capitalistilor" bucovineni. "Comunistilor nu le placea ca noi aveam legile noastre, nu eram la cooperativizare", povestesc taranii. Situatia s-a schimbat in bine dupa 1990. Fiecare gospodar si-a cumparat tractor, remorca sau camion, ca sa-si duca marfa la destinatie. Localnicii au prosperat din vanzarea muraturilor. Asta se vede, mai ales, din mandretea caselor pe care le-au ridicat in oraselul lor.
Realitatea contrazice pliantele turistice
Multe povesti se pot spune despre trecutul muraturilor. Calatorii, care au aflat deja de acest "brand", se asteapta poate sa mearga in "tara verzei" ca la "pomul laudat". Dar cand ajungi in locul acela constati ca una se scrie in pliantele turistice, care iti descriu in culorii vii "capitala" muraturilor, dar cu totul alta este realitatea. Din "patria" muraturilor n-a mai ramas azi mare lucru. Cauti varza ori castraveti, dar intalnesti oameni necajiti. Aflam ca multi dintre localnici au renuntat la traditie in ultimii ani. Mai ales tinerii, multi dintre ei luand drumul strainatatii, sa castige o paine mai buna. Asa ca butoaiele pe care le vezi acum in toata comuna sunt goale. Unele dintre ele nu-si mai "amintesc" gustul verzei, asa ca au devenit simple obiecte de muzeu.
Muraturile nu mai au loc in piete
Satenii se plang, in primul rand, ca nu mai au loc in pietele din orase. Acuza "mafia" care ii tine departe de tarabe de cativa ani incoace. "smecherii te obliga sa le vinzi lor marfa, ca o dau ei mai departe. Te mai si pacalesc la cantar", se plange Ion Plesciuc. Oamenii se strang in jurul nostru, sa-si verse necazul. Auzim si de cazuri in care unii producatori au fost amenintati cu bataia, la marginea oraselor, acolo unde ii asteptau "baietii veseli", sa le ia marfa, fara ca autoritatile sa le ia apararea. Taranii sunt revoltati si din cauza ca, in timp ce lor li se pun bete in roate, muraturile de import au aparut peste tot, ba chiar se vand si la doi pasi de Milisauti. "Sa vedeti muraturile de import, din Ungaria, in magazinele de la oras, din Suceava, in timp ce noi nu mai avem loc, doi pasi mai incolo, in piata, sa ne vindem marfa", sare si Domnica Striliciuc.
Conserve acre
Dar nu toti si-au pierdut speranta. Mai sunt oameni care se incapataneaza sa duca traditia mai departe. Numai ca e nevoie de o alta strategie, pentru ca muraturile romanesti sa aiba din nou succes pe piata. Taranii stiu ca, de acum incolo, comertul trebuie sa se faca dupa normele europene. "Nu mai avem voie sa intram in oras cu camionul. Nici sa mai vindem varza din butoi, la piata", stiu producatorii. Au vazut care e noua "moda" in materie de acrituri. Varza murata, cea din import, e pusa in pungi vidate. Asa o gasesti la supermarket. Un localnic ne spune ca a cumparat "un import d-asta", sa vada cum e. "Are frunzele prea groase, gustul nu e prea bun. Se simte ca are si chimicale. Muraturile noastre sunt mult mai bune", crede Ion Plesciuc despre produsele concurentei.
Doar intentii bune…
Problema e ce se va face in viitor, astfel incat traditia muraturilor sa nu dispara. Pentru moment, doar intentiile arata bine aici. Dar nimic concret nu se prefigureaza. De exemplu, primarul Mircea Laurus ne-a vorbit de posibilitatea infiintarii unei fabrici de conserve in localitate. Au fost in zona reprezentantii unor firme din Constanta. Pe de alta parte, cativa localnici ar vrea sa faca ceva pe cont propriu. E vorba de niste puncte de lucru, cu masini speciale, pentru a pune muraturile in pungi vidate. "Cel mai bine ar fi sa ne asociem, mai multi gospodari, ca sa facem o treaba serioasa", e de parere Virgil Pasaila. Numai ca oamenii nu stiu exact cat i-ar costa o asemenea investitie. Unii spera sa obtina ceva fonduri europene, ca sa-si automatizeze propria ograda. Un singur lucru stiu sigur oamenii de aici. si anume ca muraturile lor vor fi facute si in viitor dupa reteta traditionala. "Muraturile tot asa vor fi, cum le preparam noi de zeci de ani. Doar ca vor fi puse in pungi de plastic, cum cere Europa", e convins nea Virgil.
Sarbatoare
Festivalul verzei
Localnicilor le-au mai ramas doar trei zile pe an in care au ocazia sa retraiasca vremurile de altadata. De doi ani incoace, intre 8 si 10 septembrie, are loc la Milisauti Festivalul Verzei Murate. Oamenii se imbraca atunci in straie de sarbatoare si se aduna in locul in care are loc o adevarata "explozie" de muraturi. Fiecare familie aduce cate un "esantion" din specialitatea casei. Nu sunt doar muraturi. Vorba unuia de pe-aici, varza murata "trebuie pusa la treaba". Asa ca, la ceas de veselie, cu lautarii-n frunte, turistii romani si straini sunt intampinati cu felurite bunatati, cum ar fi sarmalele ori ciolanul pe varza. si turistii vin cu miile, dupa cum ni s-a descris atmosfera festiva. Se spun povesti despre "patria" verzei murate. si toata lumea se simte bine. Dar numai pentru trei zile intr-un an…
