» Optiunile consumatorilor romani se indreapta de la decizia de cumparare bazata pe pret spre produsele de calitate.
» Volumul anual al consumului de mezeluri in Romania este estimat la 215.000 tone, tendinta fiind de crestere.
Consumul de mezeluri in Romania va continua sa creasca in urmatorii doi ani, ajungand in 2010 la un volum de peste 230.000 tone, in crestere cu 13,6% fata de 2007. Tendinta consumatorilor romani de mezeluri este de trecere de la decizia de cumparare bazata pe pret la cea care favorizeaza produse mai sofisticate, ceea ce inseamna in acelasi timp si o optiune pentru calitatea produselor, se mentioneaza intr-un studiu privind piata mezelurilor, prezentat ieri de reprezentantii companiei Caroli Foods.
Parizerul pierde teren
Romanii consuma, in medie, circa 10 kilograme de mezeluri pe an, pentru o zi revenind circa 280 grame. Structurata pe categorii, piata mezelurilor, care a insumat in 2007 circa 800 milioane euro, inseamna 40% salam, 21% carnati si crenvursti, specialitatile detinand doar 16%, iar produsele ieftine, sortimentele de parizer – 15%. sunca detine o cota de piata de doar 5%. Pentru 2010 se estimeaza o scadere a consumului de parizer pana la 12% si cresterea cu 1-2% a cererii pentru produse precum salamul, sunca si specialitati. Sorin Minea, presedintele Asociatiei Romane a Carnii, considera ca, per ansamblu, consumul de mezeluri in Romania este foarte apropiat de cel din celelalte tari ale Uniunii Europene: "Daca vorbim de cifre reale, avem cam acelasi consum la mezeleuri daca ne raportam la UE. Pe langa cifrele oficiale privind consumul unor astfel de produse, mai trebuie sa luam in calcul autoconsumul (care detine o pondere importanta in Romania), precum si piata neagra, care are totusi o pondere mai ridicata decat in alte tari si care trebuie luata deocamdata in considerare".
Conform studiului Caroli Foods, piata locala ofera inca oportunitati importante de crestere. Piata mezelurilor este dinamica si extrem de competitiva. Cresterile nu mai sunt la fel de spectaculoase ca in alti ani, sunt mai multe companii, optiunile pentru consumator sunt mai diverse. Pe o piata al carei volum de consum este estimat la 215.000 tone, diferenta dintre Romania si tarile europene in ceea ce priveste consumul pe cap de locuitor este de aproximativ 23%, ceea ce indica, in opinia celor de la Caroli, o marja de crestere semnificativa. In perioada urmatoare, reprezentantii producatorilor estimeaza ca vor exista o serie de scumpiri generate de majorarea pretului la materie prima si utilitati. "Majoritatea producatorilor au tinut preturile pe loc in primele luni ale anului, desi nu isi acopereau cheltuielile. S-a reactionat prudent pe o piata cu putere de cumparare scazuta, insa in lunile urmatoare preturile la mezeluri vor creste.
Numai la materia prima, la carne, in ultimele doua saptamani preturile s-au majorat cu 15%, ca sa nu mai vorbim de electricitate, gaze, salarii si inflatie", a mentionat Sorin Minea.