In prima tara care a deconspirat politia politica doar 20 dintre opresori au fost condamnati.
Pana la caderea Zidului Berlinului in 1989, unul din 400 de cetateni ai RFG si unul la fiecare 50 locuitori ai RDG turnau pentru Stasi, politia politica a Germaniei comuniste. La prabusirea RDG-ului, circa 1.500 de spioni ai Stasi erau activi in RFG. In decembrie 1991, dupa reunificare parlamentul german a emis Legea Arhivelor Stasi. Oficiul Gauck, organismul insarcinat cu administrarea dosarelor Stasi, a scos la iveala puterea serviciilor opresive, dar o ancheta independenta a aratat ca circa 50 de fosti angajati din Stasi lucreaza in cadrul acestui organism.
Vrafuri de documente se ardeau sau erau transformate in confetti. In ianuarie 1990, dupa caderea Zidului Berlinului, multimea a patruns cu forta in cladirea din Berlinul de Est a Ministerului Sigurantei Statului (MSS), pe NormannenstraSe no. 1, precum si in sediul politiei politice si in cel al departamentului de spionaj. Desi o parte din cetateni au incercat sa impiedice distrugerea arhivelor, sediul STASI a fost jefuit, multimea distrugand sistemele informatice si aruncand rafturi intregi de fisiere si dosare pe fereastra. Documente extrem de sensibile, precum "Dosarele Rosenholz", care contineau numele agentilor STASI infiltrati in Germania de Vest, au fost preluate atunci in conditii neclare de catre CIA, altele au fost copiate si stocate in arhivele din Moscova.
STASI lasase in urma 180 km de dosare, fise, filme si benzi adunate cu truda si multe imbucatatite partial in graba, documente care pun in lumina brutalitatea si obsesia controlului de care au dat dovada dictatura comunista si politia ei secreta, care era "pavaza" regimului. Rasturnarea pasnica a aparatului represiv a permis recuperarea si cercetarea intr-o maniera organizata a arhivelor STASI. De ani de zile, echipe speciale de restauratori se caznesc sa lipeasca la loc zecile de milioane de serpentine si confetti rezultate din masa de documente pe care agentii STASI le-au facut sa treaca in graba prin masinile speciale de distrus hartii.
De la fondarea sa in 1950, MSS fusese serviciul de informatii atat interne, cat si externe al Republicii Democrate Germane (RDG) si, in acelasi timp, organul de ancheta al "crimelor politice". Partidul comunist, numit Partidul Unitatii Socialiste (SED), poseda astfel un aparat represiv prin care ii tinea sub o observatie permanenta pe cetatenii tarii. Pentru a-si intari puterea, regimul comunist al RDG nu se multumea doar cu supravegherea si intimidarea cetatenilor, ci aplica si forta fizica impotriva opozantilor, creand astfel o atmosfera de teroare difuza.
Pe langa supravegherea si controlul cetatenilor RDG – ceea ce in jargonul STASI se numea "descoperirea si eliminarea activitatilor ostile de subversiune" — si lupta impotriva "inamicilor statului", alta arie majora a activitatilor STASI o reprezentau RFG (Germania Occidentala) si Berlinul de Vest. Toate institutiile importante, de la Guvernul din Bonn pana la marile industrii si centrele de cercetare, erau infiltrate de catre agentii secreti ai RDG. MSS mai cauta, printr-o dezinformare activa si prin manipularea mediilor de informare, sa influenteze opinia din Vest, de multe ori chiar cu succes. Nu a fost uitata nici astazi maiestria cu care in anturajul fostului cancelar Willy Brandt a fost plasat celebrul spion Günter Guillaume.
In 1989, pe statele de plata ale MSS se aflau circa 91.000 de "colaboratori oficiali", majoritatea fiind in acelasi timp membri de partid. Pe langa acestia, Ministerul de Interne, condus de Erich Mielke, mai dispunea si de mai bine de 100.000 de "colaboratori neoficiali". Adunand cele doua cifre, asta inseamna ca unu din 400 de cetateni din RFG si unu la fiecare 50 de locuitori ai RDG turnau pentru STASI.
La prabusirea RDG, circa 1.500 de spioni ai STASI erau activi in RFG. Este ceea ce reiese din "Dosarele Rosenholz", care in 2003 au fost, in cele din urma, returnate de catre Statele Unite si care din 2004 sunt accesibile publicului. Din aceste file mai reiese si faptul ca numai in RDG circa 20.000 de "colaboratori neoficiali" lucrau cu Hauptverwaltung Aufklärung (HVA), Biroul de Propaganda. Altfel spus, politisti, functionari ai statului, ofiteri din armata, dar si persoane private, colegi de lucru, uneori chiar membri ai familiei se spionau unul pe altul pentru MSS.
STASI a subventionat in RFG, in Germania Occidentala, acele grupuri care erau atrase de RDG sau care ii puteau fi de folos. Membri ai Partidului Comunist din RFG au fost antrenati in tehnicile de comando si in folosirea substantelor explozive. In anii ’80, membrii gruparii teroriste Fractiunea Armatei Rosii (Rote Armee Fraktion – RAF) au putut sa se ascunda in RDG. Acolo ei au primit o noua identitate sau au fost pregatiti sa foloseasca armele si explozibilii.
In decembrie 1991, dupa reunificare si dupa desfiintarea MSS, parlamentul german a emis Legea arhivelor STASI. Drumul era liber pentru gasirea unui cadru legal in care arhivele STASI sa fie deschise si facute accesibile istoricilor si celor care avusesera de suferit de pe urma informatiilor pe care STASI le stransese despre ei. A fost pentru prima oara cand simplii cetateni au putut sa se cufunde in studierea documentelor unor servicii secrete. Incepand din acel moment, milioane de germani si-au examinat dosarele, ale caror paza, catalogare si administrare au fost incredintate unui organism ad-hoc, condus inca de la inceput de o figura foarte respectata a disidentei din RDG, de o inalta tinuta morala, pastorul Joachim Gauck. A fost atunci creata o comisie speciala pentru restabilirea adevarului, asa-numita Enquête-Kommission. Organismul insarcinat cu administrarea dosarelor STASI, care a fost numit mai intai, pe scurt, "Oficiul Gauck", iar acum, mai recent, "Oficiul Birthler" (de la numele succesoarei lui Gauck, Marianne Birthler), prezinta anual un raport in fata Parlamentului. Potrivit ultimului raport, cel din 2007, pana in anul 2006, 2.370.424 de cetateni germani depusesera o cerere pentru a-si verifica dosarele, ceea ce inseamna circa 8.000 pe luna. Doua treimi din acestia au aflat ca aveau un dosar, ceea ce inseamna ca STASI deschisese dosare pentru aproximativ 10% din populatie.
Deschiderea arhivelor a scos la iveala multe surprize si a cauzat tragedii personale. Multi au gasit dovada ca erau spionati de vecini sau de colegii de lucru, sotii au descoperit ca sotiile raportau activitatile lor, iar in cateva cazuri celebre membri ai aceleiasi familii, rude de sange, se turnau unul pe altul. Artisti si scriitori adorati fusesera turnatori la STASI. Multi au chestionat necesitatea acestei deschideri fara restrictii a dosarelor si arhivelor politiei secrete a regimului comunist. Pe de alta parte, o foarte mare nemultumire generala a fost generata si de faptul ca, din cele circa 30.000 de anchete preliminare initiate impotriva unor fosti membri ai MSS, numai 20 au ajuns pana la o condamnare penala. Un asemenea epilog i-a facut pe unii sa priveasca totul cu cinism sau dezamagire. Explicatia este insa ca, din punctul de vedere al statului de drept, nu puteau fi condamnati decat cei care incalcasera propriile legi din timpul comunismului, altfel spus cei care au incalcat legile RDG. Ceilalti, care nu facusera decat sa aplice cu strictete legile statului comunist, au fost lasati in pace.
Asta a facut, de altfel, ca fostii membri ai MSS sa se poata organiza in tot felul de asociatii care pana astazi se straduiesc sa infrumuseteze amintirea vietii din timpul vechiului regim. Unii dintre acestia au aderat la partidul care a succedat vechiului SED, si anume Partidul Socialismului Democratic (PDS), pe cand altii si-au croit, cu bani a caror provenienta e deseori misterioasa, o viata burgheza placuta si linistita. Altii, in Germania de Vest, s-au sinucis dupa ce le-a fost descoperit trecutul de spioni pentru STASI.
Totusi, organismul care administreaza dosarele STASI este, la randul sau, deseori criticat. O ancheta independenta realizata anul trecut a aratat ca circa 50 de fosti angajati ai STASI lucreaza in cadrul acestui organism, ocupandu-se asadar cu administrarea propriilor lor arhive. Multe voci cer din ce in ce mai insistent ca organismul sa fie desfiintat si ca arhivele sa fie varsate direct in Arhivele Federale.
Un lucru care nu a fost inca cercetat este in ce masura serviciile de informatii ale Germaniei reunificate au putut recupera unii dintre fostii specialisti ai STASI, in special dintre cei care se ocupau cu spionajul extern. Un lucru e sigur insa: chiar si in aceasta mare democratie care este Germania de astazi, serviciile secrete isi supravegheaza uneori concetatenii. Astfel, scandalul a fost mare atunci cand, in 2006, s-a aflat ca serviciile secrete federale germane (BND) au platit jurnalisti pentru ca acestia sa-si spioneze colegii. Ba chiar serviciile secrete infiltrasera in redactiile unor mari publicatii falsi ziaristi care erau in realitate agenti ai BND.
Tagesspiegel, Handelsblatt, Bild, Focus, mari publicatii populare germane, au avut astfel, vreme de ani de zile, angajati care erau platiti, in paralel cu salariul lor de ziarist, de catre serviciile federale de spionaj. Asa se face, pentru a da un singur exemplu, ca un ziarist care lucra pentru saptamanalul Focus a primit, intre 1982 si 1998, altfel spus cu mult dupa caderea Zidului Berlinului, 600.000 de marci (300.000 de euro) din partea BND pentru a-si spiona colegii. Un altul a continuat sa fie platit pana in 2005. Scandalul a dus pana la scuze publice din partea serviciilor federale de informatii; el nu a fost insa nici izolat si nici unic.
Serialul "Dupa 20 de ani" va continua la mijlocul lunii iunie cu tema "Evolutia armatei in fostele state comuniste"
