"Ce s-ar fi intamplat daca ar fi existat internetul in 1968?" este tema unui blog francez.
Blogul "68bis" porneste de la intrebarea "Ce s-ar fi intamplat daca ar fi existat internetul in 1968?" si lanseaza cateva ipoteze ludice: "Cei care tineau sub ocupatie Nanterre si-ar fi facut profiluri pe myspace? Sorbona ar fi fost pusa la vanzare pe ebay?" Lansata la jumatatea lunii aprilie, aceasta experienta de "retro blogging" a fost o idee a Facultatii de Arte si gandita de doua figuri ale blogosferei francofone – cei care posteaza pe "bienbienbien", unul dintre cele mai incitante bloguri ale clipei, dupa cum informeaza Le Monde. Blogul se descrie in felul urmator: "68bis este un blog de fictiune bazat pe fapte reale si pe cronologia exacta a evenimentelor din aprilie si mai ’68, din Franta, si din strainatate".
In felul acesta, "retroblogging-ul" devine o forma de fictiune realist-istorica: un narator tine blog pe evenimente din trecut, pretinzand insa ca e contemporan cu ele. In cazul blogului "68bis", cele mai multe posturi sunt atribuite, fictional, jurnalistului Francois Mansot – care se prezinta in felul urmator: "Ma numesc Francois Mansot si am 32 de ani. Dupa ce am terminat Facultatea de Litere din Rennes, am intrat in redactia unui ziar parizian in 1964. Am descoperit lumea blogurilor in timpul unui sejur in Statele Unite, la San Francisco, in 1967. M-am intors din State in martie 1968 pentru a scrie despre revoltele studentilor impotriva razboiului din Vietnam".
Tag-uri cu Che si Beach Boys
Blogul contine cateva tag-uri, printre care Beatles, CIA, Arafat, Antonioni, Che sau Beach Boys. Plecand de la concluzia ca mai ‘68 a fost "unul dintre cele mai virale fenomene mondiale", creatorii acestui blog au hotarat sa foloseasca cele mai populare servicii ale web 2.0 ca sa "repovesteasca ce s-a intamplat in mai ’68". Pentru a crea iluzia de real, ei au afisat pe blog depesele AFP-ului din mai 1968, o adevarata comoara istorica. In ele era vorba despre manifestatiile din Germania si despre primele rafuieli din Paris, de pe strada Rennes, starnite cu prilejul unei expozitii impotriva trimiterii fortelor armate in Vietnam. O depesa AFP din 11 mai ’68 suna asa: "Comunicatul miscarii Occident – «In urma manifestatiilor din aceasta noapte, miscarea Occident denunta intr-un comunicat rolul provocator al catorva agitatori comunisti condusi de anarho-comunistul Cohn-Bendit, care a deturnat revolta studentilor impotriva regimului intr-o rascoala inutila si fara sansa".
Tot asa, pe blog poate fi gasit un comunicat al extremei drepte occidentale, din data de 28 aprilie ‘68: "Daca marxistii vor razboi, or sa-l aiba. O sa strivim intr-o saptamana viermuiala bolsevica. Politia i-a ingaduit pe instigatorii marxisti – cu atat mai rau pentru ea, nu va mai avea ce face in afara de a strange ranitii din Cartierul Latin". In acelasi moment, noteaza cu acribie blogul "68bis", Georges Pompidou se pregatea sa plece in Afganistan si in Irak, fara sa aiba habar de revolta care deja rabufnise in Germania, Italia, Brazilia sau SUA. Pe 30 aprilie ‘68, sub titlul "Che devine un icon", Francois Mansot noteaza: "Executat acum cateva luni (in octombrie) in Bolivia de fortele armate ale guvernului, Ernestito «Che» Guevara e pe cale sa devina un adevarat icon in Franta si in toata lumea. Sigur, a trecut deja mult timp de cand portretul lui «Che» orneaza peretii camerelor milioanelor de tineri care recunosc in tanarul si frumosul barbat simbolul luptei impotriva nedreptatilor care lovesc lumea (…)".
Georges Pompidou, invidios pe blogul lui Malraux
Din confruntarea fantezista a personajelor cu noua tehnologie ies insa si pasaje amuzante: astfel, rectorul Facultatii din Nanterre (unul dintre centrele "rascoalei" studentesti) tine si el, in mai ’68, blog, iar in primul sau post spune, intr-o curata limba de lemn: "Ca sa intram in dialog, e de tot important ca noi, cadrele didactice impreuna cu personalul auxiliar, sa invatam mijloacele de comunicare pe care le foolosesc tinerii". Pe Twitter, webiste-ul de "micro/blogging" care iti da sansa sa dai de veste lumii intregi ce "esti pe cale sa faci", Georges Pompidou se intreaba un pic invidios daca Malraux nu l-ar putea ajuta sa isi faca si el blog. Pe Facebook, un grup de studenti revolutionari reclama demisia generalului de Gaulle.
Blogul se incheie cu faptele din preajma lui 11 mai, ziua care a urmat noptii pe baricade, "Francois Mansot: reporter de razboi", descriind, in retorica vremii, atmosfera sleita de petrecere care a luat sfarsit: "Noaptea. Sirenele. Fum, fum irespirabil. Politisti, politisti, politisti. E tarziu. M-am culcat cu o fata. Nu stiu nici macar cum o cheama. Nu stiu nici macar daca e bine. Nu stiu nici macar daca e singura".
