6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialParlamentul a respins creșterea etapizată a alocațiilor

Parlamentul a respins creșterea etapizată a alocațiilor

Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20% de la 1 august a fost respinsă cu 166 de voturi pentru, 63 împotriva, iar 29 de deputați s-au abținut.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”.

În cadrul dezbaterilor proiectului privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, reprezentanţii PNL şi ai PSD au avut un schimb de replici dure.

Deputatul PNL Tinel Gheorghe i-a catalogat pe social-democraţi ca fiind „foarte disperaţi şi iresponsabili” în această perioadă şi că se gândesc doar la voturi, subliniind că liberalii ar fi majorat atât alocaţiile, cât şi pensiile dacă ar fi avut fonduri.

„Sunteţi foarte disperaţi în această perioadă foarte grea pentru România, să fiţi iresponsabili, să nu vă gândiţi decât la voturi. Nu se poate să fiţi atât de disperaţi numai pentru voturi, gândindu-vă că numai aşa puteţi să atrageţi electoratul. Credeţi că, dacă am fi putut să dublăm alocaţiile, nu le dublam? Credeţi că dacă am fi putut să creştem punctul de pensie cu 40%, nu am fi dat? Am fi făcut toate lucrurile astea, dar nu vă interesează absolut nimic decât voturile (…) Nu am făcut parte dintr-un partid politic în care liderii politici ai partidului au fost arestaţi pentru furat. Nu partidul din care am făcut eu parte are prim-miniştri şi preşedinţi de partide la puşcărie. Eu ies la tribuna Parlamentului cu conştiinţa curată şi cu mintea luminată că nu vorbesc în numele unor lideri care au trecut pe la puşcărie”, a afirmat Tinel Gheorghe.

În replică, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, le-a reproşat liberalilor că au făcut un „joc ieftin” în ceea ce priveşte dublarea alocaţiilor pentru copii.

„Aţi făcut un joc ieftin, prin care preşedintele României a promulgat legea arătând că susţine dublarea (alocaţiilor – n.r.), iar Guvernul nu o aplică şi dă ordonanţă după ordonanţă de amânare şi de prorogare a intrării în vigoare. Nu sunteţi capabili să oferiţi învăţământ online, iar astăzi încercaţi să le înlăturaţi această bucurie de dublare a alocaţiei. Nu copiii noştri trebuie să deconteze furturile Guvernului PNL. Nu copiii sunt vinovaţi pentru modul haotic în care Guvernul Orban a condus ţara în ultimele nouă luni de zile”, a susţinut Simonis.

Proiectul a mai fost criticat de către reprezentanţii UDMR şi USR.

Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă