Citesc in numarul din aprilie al revistei Idei in dialog aceste randuri semnate de Horia Patapievici: " Ce fac statele cu personalitatile exceptionale? 1. Le ucid cand nu le sunt pe plac. Stalin, Dej, Hitler au aratat deja cum se face acest lucru, sadic si amanuntit. 2. Le ignora cand nu se pot folosi de ele, aceasta indiferenta este probabil singura trasatura comuna a tuturor regimurilor politice, indiferent ca sunt bune sau mediocre. 3. Le promoveaza dar numai daca le pot subordona…"
M-a impresionat aceasta triada sinistra. Statul te ignora, te subordoneaza sau te suprima.
Cu alte cuvinte, intre stat, intre aceasta autoritate birocratica, fara chip, si omul viu, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nu poate exista nici o inrudire. De la bun inceput se naste o falie care nu poate fi vindecata. Demonstratia articolului din care am citat aluneca apoi pe un alt traseu si ajunge chiar la intrebarea: ce fac statele pentru personalitati? Apoi se refera la tanarul Cioran caruia prin gratia directorului Institutului francez din Bucuresti i se tot prelungea bursa de la Paris, iar din contemporaneitate, la Ioan I. Ica jr., eminent teolog, a carui opera cunoscuta prin editura Deisis, imbogateste enorm spiritul romanesc de 15 ani incoace.
Asadar, un stat lucid, care iese din impietrire si care isi depaseste limitele cimentate inca de la constituirea sa, ar trebui sa priceapa ca o personalitate ii poate fi de folos nu doar slujind doctrina oficiala, ci tocmai pe dos, daca-i creeaza probleme. Mergand chiar pana la subversiune. Dar cred ca un asemenea stat nu va exista niciodata in istoria lumii. Intre personalitate si autoritate conflictul, fie in forma soft sau hard, va fi mereu deschis si va fi greu de arbitrat. Acuta sau subacuta, suferinta aceasta va continua sa caracterizeze organismul mixt individ-societate, om-stat, individualitate-colectivitate. Ideea unei comunitati mantuitoare nu are cum sa functioneze si probabil nu a functionat niciodata. Am crezut ca a fost asa ceva in Evul Mediu. Ramane de vazut. Si atunci personalitatea intra in conflict cu autoritatea, fie aceasta si ecleziala. Cazul bunaoara al lui Meister Eckhart e cel mai flagrant, aceasta in Occident si ca sa mergem in Bizant si chiar in raspar cu cateva sute de ani, al lui Maxim Marturisitorul dar si al altor Sfinti Parinti. Daca esti deasupra mediei o faci pe cont propriu, pe barba ta. Esti considerat un om de prisos, doar in cer daca te-o astepta ceva…
