Daca intrati intr-o institutie a statului roman, fie ca este vorba de o primarie, de o sectie de politie, de un birou al administratiei locale, centrale sau fiscale, intr-un tribunal, intr-un spital judetean sau intr-un birou consular romanesc, veti avea mai mult decat experienta dezagreabila a contactului cu autoritatile romane. Veti avea nefericirea sa fiti purtati intr-o calatorie in timp! Trecand pragul institutiilor noastre publice, pasesti intr-un tunel al timpului care te duce direct in anii ’80 ai celui mai negru comunism ceausist. Comunismul ca societate inchisa s-a reprodus in toate sistemele statului creand minisisteme la fel de inchise si autosuficiente.
In fiecare structura a statului, fie ca vorbim de administratie, justitie, sistemul sanitar sau sistemul de invatamant, s-a reprodus acelasi model caracterizat prin blocaj, relatii de cumetrie, coruptie si rezistenta la orice incercare de reforma care ar putea ameninta in vreun fel privilegiile de clan. Esecul Monicai Macovei in reformarea Justitiei – aflata astazi sub semnul funest al presedintei CSM, Lidia Barbulescu – este un exemplu al rezistentei sistemelor inchise, de esenta comunista, la reforma.
Ministerul de Externe nu este o exceptie. Corpul diplomatic este o casta la fel de inchisa, daca nu chiar mai inchisa decat altele, in sanul careia s-au produs prea putine schimbari semnificative. Este suficient sa va deplasati la un consulat romanesc din strainatate si veti testa din primele minute adevarul acestei afirmatii. Pe vremea comunistilor, daca erai in strainatate si faceai apel la ambasada sau consulatul tarii tale, erai considerat, din principiu, suspect. E drept, pe vremea aceea majoritatea romanilor care ajungeau in strainatate doreau sa fie cat mai departe de orice le-ar fi amintit de Romania, dar chiar daca te duceai cu o problema triviala, erai prost primit si ti se dadea de inteles ca nu esti binevenit.
Tovarasii nu aveau grija cetatenilor, ei aparau interesele de stat ale Romaniei. Aceasta ruptura intre "interesele de stat" si interesele si drepturile cetateanului a ramas intacta in mintea majoritatii diplomatilor nostri si astazi. In caz contrar, un caz Crulic nu ar fi fost posibil. Nu e posibil ca un reprezentant al statului roman sa nu manifeste nici un fel de interes pentru soarta unui cetatean aflat in greva foamei daca acest reprezentant nu crede ca, pentru stat, soarta respectivului cetatean nu are nici o valoare. Altfel, nu numai ca Romania ar fi avut grija ca nefericitul Claudiu Crulic sa traiasca, dar ar avea grija ca pana si o persoana ca Romulus Mailat sa primeasca intreaga asistenta de care are nevoie.
Ministerul de Externe are mare nevoie de reforma. Inceputul acestei reforme a fost facut de Andrei Plesu, care a intampinat o rezistenta disperata din partea castei, si a fost continuat de Mihai-Razvan Ungureanu, care merita apreciat fie si pentru faptul ca a incercat sa-i scoata din MAE pe cei care au facut politie politica. Aceasta reforma s-a blocat in momentul in care premierul Tariceanu l-a numit pe Adrian Cioroianu.
Mandatul lui Cioroianu la Externe, dincolo de gafele si incompetenta sa notorii, reprezinta un simptom mai grav al falimentului Partidului National Liberal. Sarcina istorica a guvernarii liberale era sa inlocuiasca societatea inchisa de tip comunist cu o societate deschisa. In schimb, PNL a ales programatic sa conserve sistemele inchise, fie ca era vorba de Justitie, Sanatate, administratia publica sau diplomatie si sa adopte reglementari care servesc aproape exclusiv clientelei sale economice. Este un liberalism de carton, un liberalism-butaforie in care vechile figuri istorice sunt aduse sa legitimeze un sistem inchis, dus pe culmi de cuplul Iliescu-Nastase.
