Consiliul Local al municipiului Petrosani a adoptat o hotarare, permite adunarile publice doar la Casa de Cultura din oras. O parte a consilierilor locali a anuntat deja ca va ataca hotararea in contencios administrativ.
Un proiect de hotarare propus de primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, si aprobat, luni, in sedinta extraordinara, de Consiliul Local Petrosani, stabileste ca manifestarile electorale se pot desfasura doar in fata Casei de Cultura "Ion Dulamita" din localitate. Cu 13 voturi "pentru", proiectul de hotarare a trecut, dar o parte a consilierilor a anuntat ca va ataca actul mentionat, din cauza ca incalca prevederile legate de organizarea si desfasurarea adunarilor publice. "Hotararea contravine legii, este ingradit dreptul la libera exprimare. este un abuz. Categoric, vom ataca hotararea in consiliu in contencios.
Nu poate o hotarare de consiliu local sa ingradeasca drepturile legale", a declarat Petru Dragoescu, unul dintre consilierii care contesta hotararea cu pricina. Potrivit articolului 5 din legea 60/ 1991, "organizarea si desfasurarea adunarilor publice sunt interzise in imediata apropiere a garilor, porturilor, aeroporturilor, statiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unitatilor economice cu instalatii, utilaje sau masini cu grad ridicat de pericol in exploatare. De asemenea, este interzisa desfasurarea simultana a doua sau mai multe adunari publice distincte, in acelasi loc sau pe aceleasi trasee, indiferent de caracterul acestora". In replica, Tiberiu Iacob – Ridzi pretinde ca hotararea este absolut legala si ca nu contravine reglementarilor legale in vigoare. "Consiliul Local stabileste locul de desfasurare a actiunilor. Legea nu este imperativa in acest sens", sustine primarul.