Summitul NATO de la Bucuresti are potentialitatea de a deveni o rascruce nu doar a istoriei acestei prelungiri a secolului al XX-lea, dar si a Istoriei cu majuscula – sau, dimpotriva, sa se transforme intr-un moment de deruta, de neputinta de a mai determina mutatii la scara continentala, de paralizie cu urmari greu de prognozat.
La summiturile precedente, au fost formalizate decizii luate de cancelariile tarilor-lider dupa negocieri de la care s-au scurs suficiente informatii pentru ca deciziile de la Madrid, respectiv Praga, sa nu fie surprinzatoare pentru nimeni. Reuniunea la varf gazduita de capitala Romaniei va fi locul insusi in care vor fi luate deciziile. Decizii cruciale.
Decizia in privinta invitarii Macedoniei este problematica doar in masura in care este nevoie si de rezolvarea problemei numelui oficial al tarii, contestat de tara membra Grecia. In cazul promisiunii ca usa NATO va ramane deschisa pentru Serbia, avem de-a face, in primul rand, tot cu o problema intraeuropeana, complicata de amintirea nu prea indepartatelor in timp bombardamente NATO si de foarte recenta dezmembrare a teritoriului national, acceptata de cele mai importante tari din alianta. Daca summitul va invita Ucraina si Georgia, se va fi pasit pe ultima "linie rosie" a Maicii Rusia.
Daca la varful de la Bucuresti al Aliantei Nord-Atlantice se va decide mutarea granitei NATO cu sute de kilometri mai la Rasarit, iar Marea Neagra va deveni un lac interior al Aliantei Atlantice, realitatea geopolitica astfel creata ar modifica radical nu doar ordinea postbelica, ci si pe cea milenara. In definitiv, Ucraina a fost "leaganul national" al Rusiei tot asa cum provincia Kosovo a fost vatra istorica a natiunii sarbe. Moscova ar resimti un divort la cererea Kievului cel putin la fel de dureros cum a suferit Belgradul cand a pierdut de facto un Kosovo aproape golit de elementul etnic slav si crestin. Ucraina ramane slava si crestina (chiar daca nu "curat" ortodoxa), iar trecerea Georgiei, cu arme si bagaje, in tabara Occidentului nu ar fi nici ea usor de suportat de catre Moscova, dupa secolele de dominatie rusa care l-au produs pana si pe tarul bolsevic al Rusiei sovietice, Iosif Djugasvili zis Stalin. Statele balcanice au fost dintodeauna entitati de frontiera (si de front!) intre Est si Vest, intre Crestinism si Islam, pe cand Ucraina si Georgia nu s-au abatut niciodata de o maniera semnificativa de la orbita impusa de forta gravitationala a masivei stele ruse.
Intrarea Ucrainei si a Georgiei in clubul select numit "Occident" ar ciobi oglinda in care se priveste, de secole, Rusia – dar numai la prima vedere. Occidentul se extinde de secole spre estul continentului, in valuri – mai intai ca stare de spirit, apoi ca stare de fapt politic, social si economic. Valul care ar insoti o noua extindere NATO nu ar fi mult diferit, atata doar ca teritoriile afectate sunt mult mai intinse si mult mai bogate in resurse. Pe de alta parte, o noua extindere ar spori angoasa existentiala a Rusiei, in contextul in care Moscova candideaza din nou la rolul de supraputere economica si militara. Dupa distorsiunile cauzate de ideologiile totalitare, spatiu-timpul european revine la elementele motrice care au propulsat-o pana la Primul Razboi Mondial: dinamica revolutiei industriale (acum, tehnologic-informationala) si prestigiul modelului cultural al societatii (in sensul cel mai larg).
In aceste zile, la Bucuresti se face, pentru prima oara, istorie globala. Trebuie sa speram ca acesta nu este decat primul fruct ales pe care-l culegem dupa promovarea in Prima Liga, un premiu de prestigiu, care ne va face sa ne simtim bine. Pentru restul recoltei insa, pentru sansa de a fi la fel de prosperi ca membri mai vechi ai Aliantei, va trebui sa punem si osul, nu numai geografia.
